Rectorul UPT avertizează că România riscă să rămână în urmă în domeniul inteligenței artificiale și al roboticii dacă nu adoptă o strategie națională care să conecteze educația, cercetarea și industria.
Sindicaliștii acuză Guvernul că a diminuat drepturile salariale ale angajaților din sănătate și asistență socială și cer reluarea negocierilor privind legea salarizării.
Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), au fost lovite peste 80 de ținte, inclusiv ambarcațiuni ale Gardienilor Revoluției Islamice, în timp ce Teheranul condamnă operațiunea și avertizează că va răspunde.
Politehnica Timișoara a mai făcut un transfer, cel al mijlocașului reșițean Ianis Doană. Doană a jucat în precedentul sezon la CSA Steaua.
Modificările vizează atât sensul spre Gara de Est, cât și returul către Piața Gheorghe Domășneanu (Auchan).
Accidentul s-a produs pe Drumul Național 6, pe sensul de mers dinspre localitatea Jena către Lugoj.
Timișoara găzduiește, în 18 și 19 iulie, cea de-a V-a ediție a Timișoara Triathlon. Cu peste 1.000 de participanți din 23 de țări, competiția devine cea mai mare întrecere de triatlon din România și singura desfășurată integral în interiorul unui oraș.
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara vor intra direct în turul al doilea în EHF European Cup. Bănățenii vor fi capi de serie, după...
Săptămâna aceasta, începe faza regională a Cupei României. Un singur joc de interes pentru vestul țării se joacă mâine, de la ora...
Din cei 4.347 de candidați prezenți la examen, 3.082 au promovat, iar singura medie de 10 a fost obținută de o absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara.
La nivelul județului, rata de promovare a examenului de Bacalaureat înainte de contestații este de 71,5%.
Compania estimează un necesar de până la 165.000 de tone de cărbune și 435.000 MWh de gaze naturale pentru alimentarea Timișoarei cu căldură și apă caldă.
Primăria Timișoara a finalizat reparațiile capitale pe un sens de circulație al bulevardului Liviu Rebreanu și mută șantierul pe celălalt. Începând din 8 iulie, traficul va fi restricționat până în 20 august.
Thibaut Courtois, portarul Belgiei şi al echipei Real Madrid, nu şi-a ascuns satisfacţia după victoria categorică a selecţionatei ţării sale...
Perioada concediilor aduce și un risc mai mare de furturi din locuințe, motiv pentru care polițiștii le recomandă cetățenilor să își securizeze casele înainte de plecare și să evite publicarea pe rețelele de socializare a informațiilor care pot trăda absența de acasă.
Primul meci al naționalei de rugby în America de Sud a adus în prim plan un jucător de la SCM Timișoara. Este vorba despre Gabriel...
Primăria Timișoara va semna un parteneriat cu CFR, iar apoi va lansa licitația pentru studiul de fezabilitate al viitoarei rețele de tren urban electric.
Meteorologii anunță că temperaturile scad ușor, astăzi, și sunt posibile ploi locale în vestul țării.
Județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor și Hunedoara vor fi afectate de vijelii, intensificări ale vântului, descărcări electrice și averse, iar în unele zone sunt prognozate cantități importante de precipitații și grindină.
Meteorologii anunță din nou ploi în special în zona montană, dar și temperaturi normale pentru începutul lunii iulie.
Fundația Art Encounters aduce în premieră lucrări semnate de Pablo Picasso, într-o expoziție realizată în parteneriat cu Musée Picasso din Antibes, care va marca și inaugurarea noului centru de artă al fundației.
11 ani de concerte la Biserica „Sf. Ecaterina” Timișoara. Interviuri cu protagonistele recitalului de chitară clasică.
Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, a anunțat că se va retrage din funcție începând cu 1 septembrie, după cinci ani de mandat în actuala sa formulă și aproape trei decenii de activitate în cadrul instituției.
Publicul timișorean este invitat luni, 22 iunie, la un concert special din cadrul Turneului Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a.
Vizitatorii vor avea acces la expoziții interactive, tehnologii de realitate virtuală și augmentată, precum și la piese de patrimoniu prezentate în premieră după zeci de ani.
Mai exact încă de sâmbătă, 20 iunie! Vedeți imagini de la eveniment și ascultați emisiunea de duminică 28 iunie !
Timișoara găzduiește sărbătoarea folclorului mondial Festivalul Inimilor în perioada 1- 5 iulie
Roxana Rozovlean și Grupul de copii "Icoane bănățene" în direct de la ora 10:00, miercuri, în ziua de Sânziene.
Artista americană Beth Hart, nominalizată la premiile Grammy, va concerta pentru prima dată la Timișoara în cadrul Zilei Timișoarei | Timișoara City Celebration.
După concertul susținut de artista braziliană Mari Froes, publicul a fost cucerit de revenirea mult așteptată a cântăreței franceze Zaz, care a urcat pe scena festivalului după 13 ani de la primul său concert în oraș.
Anunțul marchează prima confirmare importantă pentru ediția 2026 a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration.
România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, s-a clasat pe locul al treilea, cu 296 de puncte, la finala care s-a desfăşurat la Viena.
Organizat de Consiliul Județean Arad și Primăria Macea, evenimentul transformă Castelul Macea într-un loc al gastronomiei, tradițiilor și muzicii populare, cu intrare liberă.
În cadrul evenimentului Movie Nights in My Town, timișorenii sunt invitați, în perioada 3 iulie – 2 august, să urmărească gratuit producții pentru toate vârstele în Iulius Gardens.
Organizatorii mizează pe poziționarea internațională a competiției și pe faptul că evenimentul este accesibil inclusiv celor care participă pentru prima dată la un triatlon.
Conacul Zăgujeni, monument istoric de clasă B, este singurul conac din județul Caraș-Severin înscris în Lista Monumentelor Istorice.
Medicii avertizează că efectele caniculei se resimt, de regulă, după câteva zile consecutive de căldură, în special în cazul persoanelor vârstnice și al bolnavilor cronici.
Specialiștii recomandă evitarea expunerii la soare în orele de vârf, hidratarea corespunzătoare și adaptarea activităților zilnice pentru a preveni insolația și alte probleme provocate de caniculă.
Casa Austria din cadrul Spitalului Județean Timișoara va fi modernizată în urma unei investiții estimate la aproximativ 50 de milioane de lei.
Autoritățile deschid puncte de prim-ajutor, în timp ce oamenii spun că încearcă să facă față căldurii cu aer condiționat, hidratare și cât mai puține ieșiri din casă.
Unitatea medicală a atras în ultimii trei ani investiții europene de peste 130 de milioane de euro, cu accent pe dezvoltarea serviciilor ambulatorii și reducerea internărilor.
Specialiștii recomandă cumpărarea alimentelor doar din unități autorizate și verificarea atentă a condițiilor de păstrare și a etichetelor.
Primele estimări arată o recoltă cu aproximativ 20% mai mică decât anul trecut, iar în unele localități din vestul județului culturile au fost compromise în proporție de până la 70%.
Investiția depășește 6,7 milioane de lei plus TVA și are ca scop eliminarea pierderilor masive de apă cauzate de infiltrațiile în solul nisipos.
Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale 2026 au fost publicate în această după-amiază.
Miercuri, absolvenții vor susține proba obligatorie a profilului, reprogramată cu o zi din cauza codului roșu de caniculă.
Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a probei scrise la disciplina obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată inițial pentru marți, 30 iunie.
Vara aduce a doua ediție a Caravanei Teatrului Radiofonic, proiect realizat de Radio România Regional în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic.
Înlocuirea hotelului ales inițial nu atrage automat răspunderea agenției de turism. În funcție de condițiile oferite și de prejudiciul suferit, turiștii pot avea dreptul la reducerea prețului sau la despăgubiri.
Neplata pensiei de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească poate atrage atât executarea silită, cât și răspunderea penală. Avocatul Florentina Micula Folea explică ce măsuri poate lua părintele creditor pentru recuperarea sumelor datorate și care sunt consecințele legale pentru debitor.