Potrivit datelor ANAF, numărul celor care și-au declarat câștigurile a ajuns la 941, iar în Timiș un profesor a raportat venituri de 575.000 de lei într-un singur an.
În centrele de permanență, pacienții pot beneficia de primul ajutor și de proceduri medicale simple, precum injecții, pansamente sau îngrijirea plăgilor.
Jandarmii organizează un exercițiu tactic la Depozitul „Ronaț”, în care vor fi folosite muniție de manevră și muniție iritant-lacrimogenă, iar o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne va survola zona.
Linia de tramvai de pe strada Gării va conecta Gara de Nord cu Calea Bogdăneștilor, prin Pasajul Solventul. Investiția depășește 106 milioane de lei, dintre care peste 68 de milioane provin din fonduri europene.
Jucătoarea de tenis Giulia Popa a reușit un salt de peste 150 de locuri în ierarhia WTA, grație succeselor din turneele W15.
În primele nouă luni ale anului 2026, medicii au efectuat peste 20.000 de consultații în ambulatoriu și la camera de gardă.
Parteneriatul vizează accesul comunității academice la spectacole, proiecte comune și evenimente dedicate ideilor și inovației.
O recenzie negativă la adresa unei firme poate atrage răspunderea civilă dacă afectează nejustificat reputația acesteia. Avocata Florentina Micula Folea explică unde se termină dreptul la critică și când o postare online poate avea consecințe juridice.
Cinematografia din Republica Moldova, de la filme recente premiate și documentare până la titluri clasice, va fi celebrată la Timișoara, în cadrul unui focus special organizat de Ceau, Cineclub!.
Superliga de șah pe echipe s-a încheiat la Eforie Nord. Vestul țării are două formații medaliate. La masculin, Vados Arad e vicecampioană...
Traficul auto, transportul public și deplasările pe jos sau cu bicicleta vor fi analizate, de astăzi la Timișoara, pentru a identifica unde apar întârzieri și ce schimbări ar putea reduce timpul petrecut pe drum.
În prima etapă, traficul rutier va fi reorganizat pe strada Gării, pe tronsonul dintre Solventul și intersecția cu strada Gheorghe Barițiu.
FC Bihor s-a impus cu 1-0 în fața formației FC Bacău, în etapa a 9-a a Ligii secunde de fotbal.
Tânărul a fost rănit într-un accident rutier produs, în jurul orei 17:00, pe DN68A, în județul Timiș, între Coșevița și Margina.
Vernisajul va avea loc joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara.
Primăria Lugoj începe lucrările de modernizare a celui de-al doilea tronson al străzii Alexandru Mocioni.
Universitatea Politehnica Timișoara a obținut nouă medalii de aur, una de argint, patru premii speciale și două diplome de excelență la cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”,.
Săptămâna începe cu vreme închisă și ploioasă în Banat și Crișana, unde temperaturile continuă să scadă.
Temperaturile scad semnificativ, astăzi, în zona de vest a țării unde va ploua pe arii extinse.
Meteorologii au emis o informare privind ploile moderate cantitativ, precipitațiile mixte la altitudini mari și intensificările vântului în zonele montane. Tot de duminică, vremea se va răci.
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS se desfășoară la Timișoara, între 12 și 18 octombrie, cu o ediție care aduce în prim-plan istoria și memoria.
Sute de vizitatori sunt așteptați în acest weekend la Parța, unde punctul muzeal dedicat sanctuarului neolitic funcționează de aproximativ trei ani, în administrarea Muzeului Național al Banatului.
Timișoara găzduiește astăzi ultima zi a Zilelor Culturii Austriece, un amplu program dedicat dialogului cultural dintre Austria și România. Evenimentul, început în 25 septembrie, propune publicului timișorean întâlniri cu filmul, literatura, artele vizuale și muzica, prin proiecții, expoziții, întâlniri și concerte.
Expoziția este dedicată perioadei petrecute de Picasso la Antibes, în sudul Franței, și poate fi vizitată până la 17 ianuarie 2027.
Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” a debutat la Timișoara cu spectacolul „Născut în ’90”, o producție a Teatrului Bis care vorbește despre experiențele unei generații crescute în România post-comunistă. Actrița Andrada Grosu spune că interpretarea spectacolului în orașul Revoluției are o încărcătură aparte.
Laureații Festivalului "Mariana Drăghicescu", ediția 2026, înregistrări din concurs, aprecieri, comentarii.
Elena Jurjescu la 75 de ani, despre începuturi, carieră, drum artistic, repertoriu, realizări și înregistrări.
"Higheghe și vin" continuă joi, 1 octombrie, la Oradea și vineri, 9 octombrie, la Beiuș. Muzică, dans, bucuria toamnei.
Vezi cum a fost prima seară, dar și pe cine poți vedea sâmbătă și duminică!
Decesul a fost anunțat de familia artistei. Dolly Parton a lăsat în urmă o carieră de peste șase decenii și hituri precum „Jolene”, „9 to 5” și „I Will Always Love You”.
Peste 40.000 de persoane au participat la cea de-a doua zi a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, marcată de concerte, spectacole și activități desfășurate în zeci de locații din oraș.
Concertele susținute de Beth Hart, JazzyBIT & K-lu și Alexandra Căpitănescu, alături de spectacole, expoziții și activități dedicate comunității, au transformat Timișoara într-un spațiu al muzicii și culturii.
Iulius Town Timișoara propune, în acest weekend, mai multe activități pentru copii și familii, de la o expoziție cu dragoni gigant și un spectacol interactiv inspirat din „Scufița Roșie”, până la o expoziție de fluturi și broaște vii.
Peste 70 de activități, mai mult de 40 de artizani, degustări, ateliere și întâlniri cu producători, cercetători și activiști îi așteaptă pe timișoreni. Accesul este gratuit.
Aproape 150 de vehicule istorice vor putea fi admirate, pe 17 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, în cadrul celei de-a 28-a ediții a „Retroparada Toamnei”.
Evenimentul „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic” propune o zi de pedalat, povești locale și descoperirea unor locuri mai puțin cunoscute.
Spitalul Municipal Brad intenționează să își acopere integral consumul de energie electrică din surse regenerabile.
Numărul infecțiilor respiratorii a depășit media ultimilor ani în județul Arad, în prima săptămână de raportări.
Comisia constituită la nivelul Ministerului Transporturilor a decis transferul unității medicale către municipalitate. Pentru finalizarea procedurii este necesară și o Hotărâre de Guvern.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad reia, luna aceasta, concursul pentru posturile de infirmieri și brancardieri care au rămas neocupate după prima selecție. Doar doi dintre cei 35 de candidați pentru posturile de brancardier au fost admiși.
Medicul timișorean Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, recomandă populației să ia măsuri de protecție, în special în zonele în care există mulți țânțari.
Ruinele Cetății Dezna au devenit, în ultimii ani, o destinație tot mai căutată de iubitorii turismului de aventură. Primul traseu via ferrata omologat din județul Arad atrage turiști din Polonia, Germania și Ungaria.
România își păstrează ratingul suveran în categoria recomandată investițiilor, după ce agenția Standard & Poor’s a reconfirmat calificativul BBB-. Perspectiva rămâne însă negativă, pe fondul deficitului bugetar ridicat și al incertitudinilor privind aplicarea reformelor fiscale.
Leul se depreciază puternic în raport cu principalele valute; euro a fost cotat de banca centrală la 5,3447 lei, cu peste șase bani mai mult decât precedentul maxim istoric.
Elevii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 drept zi în care nu se organizează cursuri.
Elevii din Timișoara s-au alăturat protestului național față de proiectul care prevede introducerea uniformei școlare obligatorii și au venit la cursuri îmbrăcați în negru.
Aproape 14.800 de elevi din județul Timiș beneficiază de Programul „Masă sănătoasă”. Din cele 40 de școli înscrise, 38 au început deja să ofere masa, în timp ce alte două unități ar urma să intre în program în zilele următoare.
”Am semnat în primăvară un angajament pentru închirierea unui apartament în Timișoara, însă proprietarul a renunțat ulterior la înțelegere pentru un chiriaș care oferea mai mult. Ce ar trebui să fac?”
Ascultă 5 minute de muzică clasică reîncepe din 1 octombrie în spațiile neconvenționale din întreaga țară, derulându-se deja în școlile românești, din 21 septembrie.
Radio Timișoara a devenit, astăzi, vocea unui radio comunitar temporar, în cadrul Festivalului Simultan, într-un demers care a pus în dialog jurnaliști și reprezentanți ai mediului universitar.