Ascultă Radio România Timișoara Live • 

?? La Timișoara a fost organizată prima degustare profesionistă de roșii

GALERIE FOTO:

?? La Timișoara a fost organizată prima degustare profesionistă de roșii

Articol de Radio Timișoara, 14 iulie 2017, 08:00

În premieră pentru țara noastră, creatorii celor patru hibrizi au organizat o degustare de roșii. Au pregătit o varietate de 12 roșii între care s-au regăsit atât creațiile cercetătorilor bănățeni cât și roșii din soiurile rustice folosite ca linii parentale, dar și roșii de pe piață sau din supermaket.

Degustarea a avut ca motto “Roșiile sănătoase din grădina bunicii versus clonele din supermakert”.

Coordonatorul proiectului de cercetare, prof. dr. Radu Șumălan spune că a găsit informații legate de degustări de roșii în Australia și în SUA, însă în România nu a mai avut loc un astfel de eveniment. “Noi am îmbunătățit această tehnică, degustarea am făcut-o utilizând brânză telemea, am folosit o pâine specială, ulei de măsline, astfel încăt să încercăm să atenuăm gusturile și aromele rămase în gură pentru a putea să facem degustare pe cele 12 forme de roșii. Aici avem și hibrizi și soiuri. Pe lângă aceste degustări care sunt, evident, mai mult sau mai puțin subiective, noi facem analizele biochimice. Și în chimie, practic, nu mai există subiectivism, acolo totul este foarte clar. Conținutul licopen ca antioxoidant și culoarea este dată de licopen, conținutul de zaharuri o să ne arate dulceața, vitamina C și alți acizi organici o să ne arate gradul de aciditate al produselor”.

Notele s-au acordat după gust, aspect și miros după toate regulile unei degustări profesioniste. La final, din cei patru hibrizi aflați în curs de omologare, juriul a preferat cel de-al cincilea, fără denumire, ce urmează să intre în procedura de omologare abia anul viitor, astfel încât lupta pentru roșia perfectă este în plină desfășurare.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran:

GALERIE FOTO:

Gusturi locale și producători autentici, în cea mai veche piață din Arad
Agricultură duminică, 27 septembrie 2026, 16:35

Gusturi locale și producători autentici, în cea mai veche piață din Arad

„Piața Producătorilor Arădeni” le-a oferit arădenilor ocazia de a cumpăra direct de la cei care cultivă, produc sau prelucrează alimentele...

Gusturi locale și producători autentici, în cea mai veche piață din Arad
Dimineţile satului la Gârbovăţ
Agricultură sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:43

Dimineţile satului la Gârbovăţ

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 27 septembrie, între orele 7 și 9, vă invită, printre altele, la Gârbovăţ,  unde...

Dimineţile satului la Gârbovăţ
Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins
Agricultură marți, 25 august 2026, 23:25

Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins

Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins oficial, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor...

Focarul de pestă a micilor rumegătoare din Tomnatic a fost stins
Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile
Agricultură sâmbătă, 22 august 2026, 14:49

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile

Fermierii care recurg la incendierea miriștilor pentru curățarea terenurilor agricole riscă să piardă o parte din subvențiile acordate prin...

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile
Agricultură sâmbătă, 15 august 2026, 08:10

„Diminețile satului”, în vie la Recaş

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 16 august, între orele 7.00 și 9.00, vă invită la Recaş unde marţi seara cei de la Cramele...

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Agricultură miercuri, 12 august 2026, 15:36

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș

Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au grăbit maturarea strugurilor în podgoriile de la Recaș, unde campania de recoltare a început...

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
Agricultură sâmbătă, 8 august 2026, 15:52

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra

Lubenița de Gottlob a ajuns pentru prima dată în magazinele românești din Londra, după ce un producător din comuna timișeană a trimis peste...

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Agricultură vineri, 7 august 2026, 14:50

Seceta lovește agricultura din Timiș

Seceta pedologică severă afectează grav agricultura din județul Timiș, unde culturile de toamnă și de primăvară înregistrează pagube...

Seceta lovește agricultura din Timiș