Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Se deschid mai multe centre de vaccinare la Arad

Mai multe centre de vaccinare au fost deschise în localităţi arădene considerate vulnerabile de către autorităţi. Este vorba despre Chişineu, Criş, Conop, Lipova, Petriş, Pâncota, Sebiş, Şeitin şi Arad.

Articol de Radio Timișoara, 31 iulie 2017, 05:41

Totodată, pentru a creşte gradul de vaccinare, se organizează o campanie de informare şi conştientizare, cu participarea medicilor de familie, asistenţilor medicali comunitari, specialiştilor DSP, Prefecturii şi autorităţilor locale.

Joi, de la 10:00, vor avea loc discuţii la căminul cultural din Conop, iar de la ora 13, la Primăria Lipova. Tot joi, de la ora 10, campania se desfăşoară la Primăria Sântana. Vineri, va fi recomandată vaccinarea la Sebiş şi Şeitin, luni în 7 august, la Pâncota, în 8 august – la Chişineu Criş iar în 9 august se va merge la Petriş.

Autorităţile arădene au mai derulat campanii, în urma cărora s-a ajuns de la un grad de vaccinare de circa 32 la sută în ianuarie la peste 73 la sută în iunie.

 

Peste 900 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate într-o săptămână în Timiș
Sănătate miercuri, 28 octombrie 2026, 07:04

Peste 900 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate într-o săptămână în Timiș

Peste 900 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare au fost înregistrate în județul Timiș în ultimele șapte zile. Dintre...

Peste 900 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate într-o săptămână în Timiș
Locurile pentru mamografii, ocupate până în ianuarie 2027 la Spitalul Județean Arad
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 07:51

Locurile pentru mamografii, ocupate până în ianuarie 2027 la Spitalul Județean Arad

Toate locurile disponibile în programul obișnuit pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad sunt ocupate...

Locurile pentru mamografii, ocupate până în ianuarie 2027 la Spitalul Județean Arad
Spitalul Municipal din Timișoara pregătește un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 07:04

Spitalul Municipal din Timișoara pregătește un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu

Spitalul Municipal din Timișoara lucrează la un proiect prin care pacienții externați vor putea primi îngrijiri medicale acasă. Personalul...

Spitalul Municipal din Timișoara pregătește un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu
Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă
Sănătate luni, 26 octombrie 2026, 10:47

Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă

Noua clădire a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara urmează să fie ocupată integral luna viitoare, când sunt programate...

Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă
Sănătate duminică, 25 octombrie 2026, 16:24

Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici

Spitalul CFR din Timișoara ar putea completa serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal, prin dezvoltarea îngrijirii pacienților cronici...

Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici
Sănătate vineri, 23 octombrie 2026, 12:32

Record mondial la Deva: 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi

O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial după ce medicul Daniel Angelescu a realizat 130 de intervenții de înlocuire a...

Record mondial la Deva: 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi
Sănătate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 20:31

Oportunități de carieră în spitale din Europa, prezentate personalului medical din Timișoara

Târgul de cariere EXPOMEDICS a adus față în față candidați, angajatori și firme de recrutare din Germania, Franța, Belgia și țările...

Oportunități de carieră în spitale din Europa, prezentate personalului medical din Timișoara
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:19

Avertismentul medicilor: gripa poate provoca complicații severe la copii

Medicii atrag atenția că gripa poate provoca pneumonie și alte complicații severe inclusiv la copiii fără probleme de sănătate. „Mulți...

Avertismentul medicilor: gripa poate provoca complicații severe la copii