Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zbor direct de la Timișoara la Hurghada în orice anotimp

Amatorii de vacanțe exotice au la dispoziție o nouă destinaţie turistică. Din 31 august, de la Timişoara va zbura spre Egipt săptămânal un avion charter.

Zbor direct de la Timișoara la Hurghada în orice anotimp

Articol de Radio Timișoara, 1 august 2018, 14:53

Turiștii pot ajunge la Marea Roșie, mai exact, la Hurghada. Spre deosebire de cursele charter care pleacă de la Timişoara doar în sezonul estival, în Egipt se poate merge pe tot parcursul anului.

Potrivit lui Christian Pandel, director general al operatorului de turism care organizează zborul, Egiptul este o variantă de vacanţă foarte accesibilă.

“Primele două zboruri sunt pline, 168 de persoane pe fiecare zbor, lucrăm la al treilea care este peste 60%. Tarifele sunt foarte bune, undeva la 345 de euro poți un hotel de cinci stele, all inclusive cu aqua park și de multe ori cu doi copii gratuit. Este o destinație foarte prietenoasă pentru familiile cu copii. Nisip, cultură, Sfinx, piramide sunt cuvintele cheie care vor vinde această destinație”, spune Christian Pandel.

Directorul comercial al Aeroportului Timişoara, Daniel Stamatovici a declarat care este marele avantaj al zborului de Egipt, dar şi care ar fi noi destinaţii cu avioane charter din Timişoara:

“Pentru noi este foarte important faptul că este în premieră o cursă operată în afara sezonului estival. Numai faptul că poți să te duci la mare și în noiembrie, de exemplu. Noi așa ceva nu am avut și suntem încântați de acest lucru. În urma discuțiilor cu tour operatorii, din câte am înțeles, Spania va fi pe viitor o destinație posibilă. Există cereri pentru Spania din zona de vest a României și, din discuțiile cu operatorii, se pare că Spania va fi de anul viitor”, a declarat directorul comercial al Aeroportului Timişoara, Daniel Stamatovici.

Destinaţiile cu zbor direct din Timişoara care ar putea fi introduse de anul viitor sunt Palma de Mallorca sau Ibiza.

Criza politică pune presiune pe leu: euro ar putea urca spre 5,3 lei în următoarele săptămâni
Economie marți, 5 mai 2026, 18:22

Criza politică pune presiune pe leu: euro ar putea urca spre 5,3 lei în următoarele săptămâni

Euro poate ajunge în următoarele săptămâni până la 5,3 lei, pe fondul crizei politice care a dus la căderea Guvernului, susține specialistul...

Criza politică pune presiune pe leu: euro ar putea urca spre 5,3 lei în următoarele săptămâni
Euro a atins un nou maxim istoric de 5,2180 lei
Economie marți, 5 mai 2026, 14:06

Euro a atins un nou maxim istoric de 5,2180 lei

Moneda naţională s-a depreciat marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 5,2180 lei, în creştere cu...

Euro a atins un nou maxim istoric de 5,2180 lei
Moneda naţională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric
Economie luni, 4 mai 2026, 15:09

Moneda naţională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric

Moneda naţională s-a depreciat luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 5,1998 lei, în creştere cu 5,81...

Moneda naţională continuă să se deprecieze; euro atinge un nou maxim istoric
Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania
Economie sâmbătă, 2 mai 2026, 20:43

Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania

Inițiativa îi aparține proprietarului livezii, Bogdan Piper, care spune că modelul a fost inspirat din Spania și are ca scop apropierea...

Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania
Economie sâmbătă, 2 mai 2026, 15:13

„Diminețile satului” – in memoriam Valeriu Tabără

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 3 mai, între orele 7 și 9, este dedicată în întregime unui om deosebit, care acum un an,...

„Diminețile satului” – in memoriam Valeriu Tabără
Economie vineri, 1 mai 2026, 13:50

Delgaz Grid anunță investiții de 19 milioane de lei în rețeaua de gaze din Timiș

Delgaz Grid își propune să modernizeze, anul acesta, aproximativ 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale, printr-un program...

Delgaz Grid anunță investiții de 19 milioane de lei în rețeaua de gaze din Timiș
Economie joi, 30 aprilie 2026, 15:13

Curs valutar BNR: euro a atins un nou maxim istoric

Banca Națională a României a anunțat astăzi un curs de referință de 5,1417 lei pentru un euro, în creștere cu 4,13 bani față de cotația...

Curs valutar BNR: euro a atins un nou maxim istoric
Economie duminică, 19 aprilie 2026, 13:29

Prima turbină de la Mintia intră în probe până în iunie

Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va intra în probe până în luna iunie, iar cea de-a...

Prima turbină de la Mintia intră în probe până în iunie