Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Timișoara în scenariul roșu: Masca obligatorie și pe stradă, se închid restaurante, săli de spectacole, cinema și sport. Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a anunțat noile măsuri impuse după ce în Timișoara a intrat în scenariul roșu odată ce rata de infectare a ajuns la 3,39 de cazuri la 1.000 de locuitori.

Timișoara în scenariul roșu: Masca obligatorie și pe stradă, se închid restaurante, săli de spectacole, cinema și sport. Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență

Articol de Radio Timișoara, 23 octombrie 2020, 17:28

Potrivit CJSU, începând de la noapte de la ora 00.00, timp de 14 zile, masca de protecție este obligatoriu să fie purtată în toate spațiile publice deschise sau închise.

Restaurantele și cafenelele care funcționează în interior vor fi închise și suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor. În privința restaurantelor din unitățile de cazare, acestea pot funcționa doar pentru clienții cazați în aceste unități.

De asemenea, se suspendă activitatea cinematografelor, sălilor de spectacole și de concerte, fiind suspendate și spectacolele în aer liber.

Timp de 14 zile este oprită și activitatea sălilor de sport/ fitness, cu excepția activităților desfășurate de sportivi profesioniști, legitimați și/sau de performanță, in cadrul unităților administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori.

Timp de două săptămâni este oprită activitatea sălilor de jocuri de noroc, fiind închise și piețele (cu excepția celor agroalimentare), târgurile și oboarele.

Aceste măsuri sunt impuse în toate localitățile din Timiș în care rata de infectare a depășit 3 cazuri la 1.000 de locuitori: Timișoara 3,39, Buziaș 4,31, Sânnicolau Mare 3,42, Dudeștii Noi- 4,07, Dumbrăvița 4,59, Foeni 5,70, Găvojdia 3,41, Ghiroda 4,38, Giroc 4,86, Jebel  5,47, Pesac 7,31, Pișchia 3,30, Săcălaz 3,86, Sânandrei 4,40.

Textul integral al Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș:

Având în vedere numărul mare de cazuri de infectare cu virusul SARS-COV 2 de la nivelul județului Timiș, dovadă fiind faptul că s-a ajuns la 6882 persoane infectatede la începutul pandemiei până în prezent, iar în municipiul Timișoara rata de infectare a crescut la 3,39/1000 de locuitori,  prefectul Liliana Oneț  a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În cadrul acestei ședințe s-au decis noi măsuri și s-a aprobat o modificare a anexelor care cuprind listele localităților cu rata de infectare peste 1,5/1000 de locuitori și, respectiv, cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori din cadrul Hotărârii nr. 43/15.10.2020 privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – la nivelul județului Timiș. Modificările au fost făcute având în vedere situația epidemiologică actuală de la nivelul județului Timiș.

Unitățile administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 1,5/1000 de locuitori sunt:

Gătaia – 1,80, Banloc 2,57, Beba Veche 1,94, Bethausen 2,09, Biled 1,93, Boldur -1,59, Cenei – 1,64,Comloșu Mare 1,63, Coșteiu 1,76Criciova 1,76, Darova 1,55, Dudeștii Vechi – 2,96, Fibiș – 2,29, Giulvăz 2,46, Iecea Mare 2,71, Margina 1,76, Nițchidorf 1,83,Orțișoara 2,73, Parța – 1,65, Remetea Mare 2,77, Șandra 2,87, Sânmihaiu Român 2,55, Saravale 1,67, Teremia Mare 1,92, Topolovățu Mare 1,51, Uivar 1,61, Variaș 2,09.

Unitățile administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori sunt:

Timișoara 3,39, Buziaș 4,31, Sânnicolau Mare 3,42, Dudeștii Noi- 4,07, Dumbrăvița 4,59, Foeni 5,70, Găvojdia 3,41, Ghiroda 4,38, Giroc 4,86, Jebel  5,47, Pesac 7,31, Pișchia 3,30, Săcălaz 3,86, Sânandrei 4,40.

Pentru unitățile administrativ-teritoriale care au intrat sunt incidența precedentei Hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență măsurile luate sunt aplicabile pe o perioadă de 14 zile .

Hotărârea privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – la nivelul județului Timiș:

Art. 1. (1) Pe întreg teritoriul județului Timiș rămâne instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 50 m de intrarea în perimetrul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

(2) Se instituie în sarcina administratorilor/proprietarilor de spații publice deschise prevăzute la alin 1. afișarea la loc vizibil a informațiilor privind obligativitatea purtării măștii de protecție în aceste spații.

(3) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție sanitară astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice deschise, pe o perioadă de 14 zile în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 3/1000 de locuitori. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Art.2. (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară astfel:

– fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, și în intervalul orar 06.00-23.00, în unitățile administrative teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori,

– fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Este interzisă activitatea la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară astfel:

– fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, și în intervalul orar 06.00-23.00, în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori,

– fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

– doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în unitățile administrative teritoriale unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

(3) În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la alin. 1 și alin.2 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

(4) Se instituie pentru toate instituțiile și operatorii economici publici sau privați obligația analizării modului de desfășurare a activității și organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu, în unitățile administrativ-teritoriale cu rata de infectare peste 1,5/1000 locuitori.

(5) Se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor.

Art.3. Activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului astfel:

– până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori,

– până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din unitățile administrativ teritoriale este maimare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, conform anexei 2.

Este interzisă activitatea la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Art. 4. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul unităților administrativ teritoriale unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane.

Organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul unităților administrativ teritoriale unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

 5) Se suspendă activitatea de pregătire fizică în sălile de sport/fitness, pe o perioadă de 14 zile, cu excepția activităților desfășurate de sportivi profesioniști, legitimați și/sau de performanță, in cadrul unităților administrativ teritoriale cu rata de infectare peste 3/1000 de locuitori.

Art. 5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din în unitățile administrativ teritorială este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

Art. 6. În unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 3/1000 de locuitori se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentere) târguri și oboare.

Art. 7. Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiș, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

7.1 În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unităților administrativ teritoriale, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș și cu respectarea normelor legale în vigoare.

 Prevederile prezentei Hotărâri devin obligatorii începând cu data de 24 octombrie 2020.

CJ Timiș alocă bani pentru incinerarea animalelor din focarul de la Giulvăz. Simonis cere implicarea Guvernului
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 19:40

CJ Timiș alocă bani pentru incinerarea animalelor din focarul de la Giulvăz. Simonis cere implicarea Guvernului

Consiliul Județean Timiș a alocat 50.000 de lei pentru incinerarea animalelor afectate de un focar de pestă la ovine, apărut în localitatea...

CJ Timiș alocă bani pentru incinerarea animalelor din focarul de la Giulvăz. Simonis cere implicarea Guvernului
Timișoara reduce iluminatul arhitectural pentru a economisi energie. Măsuri similare și la Lugoj
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 19:19

Timișoara reduce iluminatul arhitectural pentru a economisi energie. Măsuri similare și la Lugoj

Iluminatul arhitectural al Operei și al Catedralei, precum și al altor biserici din Timișoara cu număr mare de leduri va fi oprit din această...

Timișoara reduce iluminatul arhitectural pentru a economisi energie. Măsuri similare și la Lugoj
STPT ar putea suspenda circulația tramvaielor după-amiaza din cauza caniculei
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 18:56

STPT ar putea suspenda circulația tramvaielor după-amiaza din cauza caniculei

Tramvaiele ar putea fi scoase temporar din circulație în intervalele de după-amiază, dacă temperaturile extreme vor afecta din nou șinele de...

STPT ar putea suspenda circulația tramvaielor după-amiaza din cauza caniculei
Viitorul aerodromului Cioca, încă în analiză
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 15:10

Viitorul aerodromului Cioca, încă în analiză

Lucrările de modernizare a aerodromului de la Cioca continuă, însă într-un ritm mai lent decât cel estimat. Consiliul Județean Timiș speră...

Viitorul aerodromului Cioca, încă în analiză
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 14:54

Prefectul de Timiș a anunțat sancțiunea aplicată primarului Dominic Fritz

Dominic Fritz rămâne primar al Timișoarei, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost declarat definitiv în...

Prefectul de Timiș a anunțat sancțiunea aplicată primarului Dominic Fritz
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 07:11

Primăria Deva: Escrocii trimit mesaje false pentru a fura datele bancare ale contribuabililor

Primăria Deva avertizează asupra unor mesaje false prin care escrocii încearcă să obțină datele bancare ale contribuabililor, folosind...

Primăria Deva: Escrocii trimit mesaje false pentru a fura datele bancare ale contribuabililor
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 06:13

La Timișoara au început plățile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

La Timișoara au început plățile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie acordate consumatorilor vulnerabili din municipiu....

La Timișoara au început plățile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Administrație & politică marți, 4 august 2026, 00:13

Timișoara are șase noi Cetățeni de Onoare

Timișoara are, de astăzi, șase noi Cetățeni de Onoare. Distincțiile au fost acordate în cadrul ședinței festive a Consiliului Local...

Timișoara are șase noi Cetățeni de Onoare