Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Echipa de robotică a unui liceu hunedorean, campioană mondială cu un proiect dedicat pandemiei

Echipa de robotică a unui liceu hunedorean, campioană mondială cu un proiect dedicat pandemiei

Articol de Radio Timișoara, 2 noiembrie 2021, 08:13

Echipa de robotică a Liceului Teoretic “Traian Lalescu” din Hunedoara a reuşit, pentru a doua oară, să câştige Campionatul Mondial de Robotică ‘First Global Challenge’.

Proiectul științific a reunit mai multe soluţii menite să rezolve o parte din problemele legate de pandemia de COVID-19.

“Proiectul nostru a propus un pachet de soluţii pentru combaterea pandemiei. Acesta conţine un sistem de sterilizare termică a măştilor de protecţie, în aşa fel încât ele să poată fi reutilizate de cel puţin 20 de ori, ceea ce ar reduce foarte mult costurile şi deşeurile care se produc în urma lor. Adică, am permite fiecărui om să aibă la îndemână o mască sterilă, fără să fie nevoit să cumpere, de fiecare dată, câte o mască nouă pe care să o folosească două-trei ore”, a explicat Mircea Nistor, mentorul echipelor RobotX şi RobotY.

Sterilizatorul este foarte simplu şi ieftin încât oamenii şi-l pot face singuri din carton şi un fir subţire de cupru folosit în bobinaj. Modul de construire se poate regăsi pe un site creat de elevi la adresa www.health4everyone.org, unde sunt prezentate toate componentele proiectului.

Echipa liceului din Hunedoara a propus şi un robot autonom care să sterilizeze saloanele de spital cu ajutorul radiaţiei ultraviolete. Aparatul ajunge la un preţ de aproximativ o mie de dolari, faţă de 96.000 de euro, cât costă unul care efectuează aceleaşi operaţiuni, susţine Nistor.

Competiţia s-a desfăşurat online, cu participarea a 177 de ţări, în perioada 28 iunie-28 septembrie, iar rezultatele s-au publicat pe 30 octombrie.

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara
Învăţământ sâmbătă, 26 septembrie 2026, 07:11

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara

Știința și tehnologia ies din manuale și ajung, sâmbătă, la Muzeul Apei din Timișoara. Târgul de Științe „Științescu & prietenii...

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara
Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara
Învăţământ vineri, 25 septembrie 2026, 20:04

Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara

Noul an universitar a început oficial la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Politehnica Timișoara. Mii de studenți, în...

Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara
Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Învăţământ miercuri, 23 septembrie 2026, 10:20

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, un spațiu dedicat experimentelor și descoperirilor. Târgul de științe –...

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Învăţământ luni, 21 septembrie 2026, 20:00

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”

Înscrierile în noua ediție a programului au început pe 21 septembrie 2026. Programul se adresează elevilor și profesorilor din...

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Învăţământ joi, 17 septembrie 2026, 17:10

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg

Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială din Chevereșu Mare, județul Timiș, după încheierea cursurilor, în urma unor neînțelegeri între...

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg
Învăţământ luni, 14 septembrie 2026, 14:40

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești lansează Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat...

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi
Învăţământ marți, 8 septembrie 2026, 13:48

Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire și matematică

Aproximativ jumătate dintre elevii români de 15 ani întâmpină dificultăți în înțelegerea textelor și în folosirea cunoștințelor de...

Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire și matematică
Învăţământ marți, 8 septembrie 2026, 12:27

16 clase de a IX-a au fost desființate în Timiș

Pentru Inspectoratul Școlar Timiș, acest an școlar vine cu o situație nemaiîntâlnită până acum. În luna august au fost desființate 16...

16 clase de a IX-a au fost desființate în Timiș