Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lucrările la noua sală polivalentă din Timișoara ar putea începe doar anul viitor

Lucrările la noua sală polivalentă de la Timișoara vor începe, în cel mai bun caz, în vara anului 2023. Anunțul viceprimarului Cosmin Tabără vine după întâlnirea avută în București, cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții.

Lucrările la noua sală polivalentă din Timișoara ar putea începe doar anul viitor

Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2022, 18:14

Potrivit lui Tabără, deocamdată poate fi semnat doar contractul pentru studiul de fezabilitate pentru sala polivalentă care va avea 16.000 de locuri.

Viceprimarul Cosmin Tabără crede că, mai mult ca sigur, vor apărea contestații care să atragă după ele o întârziere a proiectului.

În privința noului stadion, viceprimarul Tabără a declarat că „ne apropiem ușor-ușor de realizarea lui”.

 

Tunelurile de pe A1 Margina – Holdea au fost străpunse
Administrație & politică vineri, 18 septembrie 2026, 20:03

Tunelurile de pe A1 Margina – Holdea au fost străpunse

O etapă importantă a lucrărilor de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva a fost încheiată. Cele două galerii ale Tunelului 2, de pe sectorul Margina...

Tunelurile de pe A1 Margina – Holdea au fost străpunse
Primăria Timișoara vrea să cumpere o casă de pe bulevardul C.D. Loga
Administrație & politică vineri, 18 septembrie 2026, 18:13

Primăria Timișoara vrea să cumpere o casă de pe bulevardul C.D. Loga

Primăria Timișoara intenționează să cumpere imobilul de pe bulevardul C.D. Loga numărul 25, o clădire cu demisol, parter și un etaj....

Primăria Timișoara vrea să cumpere o casă de pe bulevardul C.D. Loga
Peste 1.700 de timișoreni au renunțat la Colterm
Administrație & politică vineri, 18 septembrie 2026, 18:01

Peste 1.700 de timișoreni au renunțat la Colterm

Peste 1.700 de timișoreni racordați la Colterm s-au debranșat, în vara care a trecut, de la sistemul centralizat de termoficare. Potrivit...

Peste 1.700 de timișoreni au renunțat la Colterm
Au început lucrările de eficientizare energetică la mai multe blocuri din Lugoj
Administrație & politică vineri, 18 septembrie 2026, 17:46

Au început lucrările de eficientizare energetică la mai multe blocuri din Lugoj

Lucrările de eficientizare energetică au început la mai multe blocuri din municipiul Lugoj. Investiția vizează reducerea consumului de energie...

Au început lucrările de eficientizare energetică la mai multe blocuri din Lugoj
Administrație & politică vineri, 18 septembrie 2026, 13:41

Pasajul Slavici–Polonă avansează. Circulația va fi reorganizată

Lucrările la Pasajul Slavici–Polonă, începute în luna iunie, au avansat în ultimele luni, anunță Primăria Timișoara. Extinderea și...

Pasajul Slavici–Polonă avansează. Circulația va fi reorganizată
Administrație & politică vineri, 18 septembrie 2026, 13:25

Începe șantierul din Piața Mocioni. Cum se schimbă traficul

Primăria Timișoara începe luna viitoare al doilea mare șantier de regenerare urbană din cartierele istorice ale orașului. Proiectul din zona...

Începe șantierul din Piața Mocioni. Cum se schimbă traficul
Administrație & politică joi, 17 septembrie 2026, 18:38

Premieră pentru UE: Canada, invitată să devină primul membru asociat. Mark Carney, discurs la Strasbourg

Premierul Canadei Mark Carney a fost întâmpinat joi dimineaţa la Parlamentul European de către preşedinta parlamentului Roberta Metsola....

Premieră pentru UE: Canada, invitată să devină primul membru asociat. Mark Carney, discurs la Strasbourg
Administrație & politică joi, 17 septembrie 2026, 17:23

Siegfried Mureşan, desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat astăzi pe europarlamentarul Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier. Preşedintele a spus că...

Siegfried Mureşan, desemnat premier de preşedintele Nicuşor Dan