Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Arădenii au primit Lumina Învierii chiar de la Ierusalim

Arădenii au luat Lumina Învierii chiar din lumina adusă de la Ierusalim, iar momentul sosirii sale a fost unul emoționant în fața Catedralei Arhiepiscopale din municipiu.

Arădenii au primit Lumina Învierii chiar de la Ierusalim

Articol de Radio Timișoara, 24 aprilie 2022, 11:38

Doi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Aradului au mers pe Aeroportul Internațional Otopeni unde au preluat Lumina Sfântă pe care au adus-o cu un avion pe aeroportul din Arad. Aici a fost așteptată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

De la aeroport, Lumina Sfântă a fi dusă cu mașina la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din centrul municipiului Arad, unde a fost întâmpinată de către ÎnaltPreaSfințitul părinte Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, care a oferit-o tuturor preoţilor şi diaconilor prezenți, astfel încât aceasta să ajungă în toate bisericile ortodoxe din cuprinsul eparhiei arădene.

Lumina Sfântă a ajuns în aproape toate bisericile ortodoxe din tot judeţul Arad, iar apoi, credincioşii au primit lumina de la parohiile din care fac parte.

CSM Oradea, deplasare în Italia, pentru al doilea meci din Top 16
marți, 16 decembrie 2025, 13:10

CSM Oradea, deplasare în Italia, pentru al doilea meci din Top 16

Se întâmplă pentru a 7-a oară în istoria participărilor în cupele europene ca CSM Oradea să întâlnească o echipă din Italia. Anterior,...

CSM Oradea, deplasare în Italia, pentru al doilea meci din Top 16
DSVSA Timiș: Virusul pestei porcine africane rezistă sub 80°C. Restricțiile rămân esențiale pentru protejarea sectorului suin
marți, 16 decembrie 2025, 07:48

DSVSA Timiș: Virusul pestei porcine africane rezistă sub 80°C. Restricțiile rămân esențiale pentru protejarea sectorului suin

Restricțiile legate de pesta porcină africană sunt menite să prevină apariția bolii, având în vedere rezistența ridicată a virusului și...

DSVSA Timiș: Virusul pestei porcine africane rezistă sub 80°C. Restricțiile rămân esențiale pentru protejarea sectorului suin
Vremea în Banat și Crișana
marți, 16 decembrie 2025, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va intra într-un proces de încălzire, însă cerul va fi temporar noros. În zonele joase de relief local în cursul dimineții...

Vremea în Banat și Crișana
AUDIO | „Bătrâna Doamnă”, punct meritat la malul mării
luni, 15 decembrie 2025, 20:07

AUDIO | „Bătrâna Doamnă”, punct meritat la malul mării

Farul a început mai bine acest meci și a avut prima ocazie de a marca în minutul 6, dar Radaslavescu, găsit perfect în careu, a șutat peste...

AUDIO | „Bătrâna Doamnă”, punct meritat la malul mării
luni, 15 decembrie 2025, 20:03

Proiectul tehnic pentru Inelul 2, donat Primăriei Timișoara

Proiectul tehnic pentru amenajarea Inelului 2 de circulație, pe sectorul cuprins între străzile Demetriade și Pestalozzi, a fost donat Primăriei...

Proiectul tehnic pentru Inelul 2, donat Primăriei Timișoara
luni, 15 decembrie 2025, 19:44

Consiliul Județean Timiș cofinanțează investiții din 25 de localități

Investițiile demarate în Timiș sunt sprijinite de administrația județeană prin contracte de asociere încheiate cu unitățile...

Consiliul Județean Timiș cofinanțează investiții din 25 de localități
luni, 15 decembrie 2025, 19:20

Parcările din Timișoara se scumpesc de anul viitor

Tarifele pentru parcare din Timișoara vor crește începând cu 1 ianuarie 2026. Consiliul Local Timișoara a decis ca majorarea TVA din vară,...

Parcările din Timișoara se scumpesc de anul viitor
luni, 15 decembrie 2025, 19:12

Bărbat rănit la Timișoara după ce s-a prăbușit cu tot cu balcon

Evenimentul s-a petrecut în jurul orelor prânzului. La fața locului au intervenit o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și...

Bărbat rănit la Timișoara după ce s-a prăbușit cu tot cu balcon