Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Turnul Alb şi camera samtartăului, deschise pentru turiști la Castelul Corvinilor

Mai multe spaţii, între care camera samtartăului şi ultimul nivel al Turnului Alb, precum şi o frescă importantă, vor putea fi văzute, în curând, de turişti la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Noile obiective din cadrul castelului vor fi deschise pentru public în urma procesului de restaurare-conservare care se desfăşoară cu ajutorul unei finanţări europene în valoare de 5 milioane de euro.
Potrivit Primăriei Hunedoara, lucrările de restaurare a Turnului Alb sunt foarte aproape de finalizare, ceea ce va permite accesul la ultimul nivel al turnului, lucru imposibil până acum.
“De asemenea, este finalizată restaurarea celei de-a treia încăperi de la parterul Aripii Bethlen – Camera samtartăului, un fel de administrator care îşi avea reşedinţa în Castel, în sec al XVIII-lea. Este finalizată şi restaurarea uneia dintre principalele încăperi de la etajul Palatului Administrativ, spaţiu în care va fi reamplasată expoziţia etnografică a obiectivului turistic”, anunță Primăria Hunedoara.

Turnul Alb şi camera samtartăului, deschise pentru turiști la Castelul Corvinilor
Foto: Foto: Muzeul Castelul Corvinilor

Articol de Radio Timișoara, 12 decembrie 2022, 20:11

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
joi, 12 noiembrie 2026, 18:32

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, critică noile restricții impuse de Guvern asupra cheltuielilor administrațiilor locale...

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Radu-Ioan Zaharia, numit director interimar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara
joi, 12 noiembrie 2026, 18:19

Radu-Ioan Zaharia, numit director interimar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, l-a numit pe dirijorul Radu-Ioan Zaharia director interimar al Filarmonicii „Banatul” din...

Radu-Ioan Zaharia, numit director interimar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara
Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
joi, 12 noiembrie 2026, 18:01

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație

Primăria Timișoara precizează că proprietarii care au închis ulterior balcoanele apartamentelor nu vor fi impozitați suplimentar. De asemenea,...

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Două vestice, în lotul U21 de tenis al României
joi, 12 noiembrie 2026, 14:07

Două vestice, în lotul U21 de tenis al României

Federația Română de Tenis a publicat loturile naționale pe care se bazează în 2027, iar lotul de tineret, U21, cuprinde două sportive din...

Două vestice, în lotul U21 de tenis al României
joi, 12 noiembrie 2026, 13:21

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a efectuat, în perioada 1–31 octombrie, 277 de controale pentru verificarea respectării legislației...

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș
joi, 12 noiembrie 2026, 13:18

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara

Restaurantele, cafenelele și puburile din Timișoara se pot înscrie în programul de parteneriat al Târgului de Crăciun, prin care organizatorii...

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara
joi, 12 noiembrie 2026, 12:57

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trece cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce cheltuielile

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trece cursurile și seminariile în format online, până la vacanța de iarnă, pentru a reduce...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trece cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce cheltuielile
joi, 12 noiembrie 2026, 12:55

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic

Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara este pregătită pentru...

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic