Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Condițiile în care drumul de legătură dintre autostradă și aerportul din Timișoara poate fi terminat mai repede

Drumul de legătură A1 – Timișoara – Aeroport “Traian Vuia”, care ar trebui finalizat până în 2027, poate fi terminat mult mai repede, consideră președintele Consiliului Județean Timiș. Singura condiție este ca licitațiile să nu fie contestate, mai spune spune Alin Nica.
Administrația județeană și-a exprimat interesul de realizare a acestei investiții și a solicitat Ministerului Transporturilor semnarea protocolului de colaborare. Consiliul Județean are capacitate de implementare a proiectului și poate valorifica integral finanțarea de la Comisia Europeană, susține Alin Nica.
“Am avut în acest sens deja o ședință de lucru cu reprezentanți ai CNAIR și ai Ministerului Transporturilor, aceștia manifestându-și deschiderea pentru a ceda acest nou proiect către Consiliul Județean. Sperăm ca toate documentele să se facă la timp și să ajungem în câteva săptămâni să adoptăm hotărârea de Consiliu Județean privind preluarea acestui proiect. Urmărirea execuției și toate celelalte licitații și elemente procedurale vor cădea în sarcina Consiliului Județean Timiș. Acest proiect trebuie realizat până în 2027 însă noi sperăm să îl realizăm mult mai repede dacă nu sunt complicații suplimentare la partea de achiziții publice”, spune Alin Nica.

Condițiile în care drumul de legătură dintre autostradă și aerportul din Timișoara poate fi terminat mai repede

Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2023, 14:07

Drumul de conectare a Aeroportului Timișoara cu A1 este cuprins ca proiect prioritar în Programul Operațional pentru Transport 2021 – 2027. Este prevăzut cu două benzi pe sens, pe o lungime de aproximativ 7 km.

 

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administrație & politică luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire
Administrație & politică vineri, 6 noiembrie 2026, 23:57

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație

În 2020, după ce soțul ei și principalii opozanți au fost aruncați în închisoarea de regimul condus de Alexander Lukashenko, Sviatlana...

Sviatlana Tsikhanouskaya, premiată la Timișoara pentru lupta pentru libertate și democrație
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 19:01

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări

Anularea Planului Urbanistic General al Timișoarei crează incertitudine pentru arhitecți și beneficiarii investițiilor, iar unele documentații...

Anularea PUG-ului Timișoarei pune în incertitudine proiectele de investiții. Arhitecții cer clarificări
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 18:44

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei

O reacție mai puternică după anexarea Crimeei ar fi prevenit invazia pe scară largă din Ucraina, susține fosta ministră de Externe Oana Țoiu,...

Oana Țoiu: O reacție mai fermă după anexarea Crimeei ar fi putut preveni invazia Ucrainei
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 16:12

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere

Primăria Timișoara pregătește modificări ale regulamentului de parcare TimPark, care urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării...

Modificări la Timpark: abonamente mai scumpe, reduceri și extinderea sistemului în cartiere