Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zeci de sindicalişti din şcoli au protestat la Arad pentru salarii mai mari

Zeci de sindicalişti din sistemul de educaţie au protestat în centrul Aradului, pichetând Prefectura în semn de nemulţumire faţă de nivelul actual al salarizării.
Cei circa 50 de participanţi au purtat pancarte cu mesaje precum ‘Salariul nemotivant pe tineri i-a alungat’ şi aveau veste cu însemnele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad.
Preşedintele SDI Arad, Dănuţ Ieneşescuspune că nemulţumirile sunt legate în special de neaplicarea în integralitate a Legii 153/2017.
“Din nou suntem în stradă pentru că se pare că guvernanţilor le place să fim în stradă, în loc să fim în sălile de clase cu elevii. Dar, dacă ne obligă, facem acest lucru. E o stare de nemulţumire foarte mare în sistemul de învăţământ, pentru că nici după cinci ani Legea 153/2017 nu este aplicată integral’, a declarat Ieneşescu.
Unii dascăli prezenţi la protest au spus că aşteptau o creştere salarială care să acopere inflaţia ori s-au plâns că nu le este decontată naveta.
O delegaţia a protestatarilor a fost primită de reprezentanţii Prefecturii, pentru a-şi prezenta nemulţumirile.

Foto: Foto: Aradon.ro

Articol de Radio Timișoara, 24 martie 2023, 17:37 / actualizat: 25 martie 2023, 7:43

Etichete:
Locurile bugetate, ocupate la USVT. Și cele cu taxă, epuizate la două specializări
Învăţământ duminică, 27 septembrie 2026, 11:50

Locurile bugetate, ocupate la USVT. Și cele cu taxă, epuizate la două specializări

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara începe noul an universitar cu toate locurile bugetate ocupate după cele...

Locurile bugetate, ocupate la USVT. Și cele cu taxă, epuizate la două specializări
Elevii protestează față de uniforma obligatorie
Învăţământ sâmbătă, 26 septembrie 2026, 20:02

Elevii protestează față de uniforma obligatorie

Elevii care vor să își exprime nemulțumirea față de obligativitatea uniformei au fost îndemnați să vină, de luni, la cursuri îmbrăcați...

Elevii protestează față de uniforma obligatorie
Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara
Învăţământ sâmbătă, 26 septembrie 2026, 07:11

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara

Știința și tehnologia ies din manuale și ajung, sâmbătă, la Muzeul Apei din Timișoara. Târgul de Științe „Științescu & prietenii...

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara
Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara
Învăţământ vineri, 25 septembrie 2026, 20:04

Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara

Noul an universitar a început oficial la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Politehnica Timișoara. Mii de studenți, în...

Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara
Învăţământ miercuri, 23 septembrie 2026, 10:20

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, un spațiu dedicat experimentelor și descoperirilor. Târgul de științe –...

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Învăţământ luni, 21 septembrie 2026, 20:00

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”

Înscrierile în noua ediție a programului au început pe 21 septembrie 2026. Programul se adresează elevilor și profesorilor din...

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Învăţământ joi, 17 septembrie 2026, 17:10

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg

Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială din Chevereșu Mare, județul Timiș, după încheierea cursurilor, în urma unor neînțelegeri între...

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg
Învăţământ luni, 14 septembrie 2026, 14:40

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești lansează Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat...