Ascultă Radio România Timișoara Live • 

“Drumul Corvinilor” din Hunedoara devine și mai spectaculos

Drumul către Castelul Corvinilor oferă și mai multe informații turiștilor care vor să ajungă la monumentul medieval din Hunedoara.
Drumul este, de fapt o expoziție în aer liber, amenajată pe bulevardul Traian din municipiul Hunedoara. Expoziția a fost extinsă, astfel că, pe lângă 59 de panouri montate anul trecut, au fost adăugate alte 43.
Noile panouri de pe “Drumul Corvinilor” au aceleași condiții grafice și dimensiuni, respectiv 1,9 metri/ 3 metri, cu panouri despărțitoare.
Panourile spun povestea Corvinilor, una dintre cele mai importante familii nobiliare din Evul Mediu. Expoziția este completată acum cu episoade noi și alte legende despre Castelul Corvinilor, cel mai bine conservat obiectiv istoric medieval din România.
“De fiecare dată când treci prin zona în care au fost amplasate primele 59 de panouri, vezi persoane de toate vârstele, localnici sau turişti, oprindu-se şi parcurgând poveştile expuse pe scurt, sub formă de text şi imagini. Este cea mai mare expoziţie de acest fel din Transilvania. Ea reprezintă o modalitate suplimentară de a promova oraşul, de a relata povestea extraordinară a familiei nobiliare de Hunedoara, dar şi de a aduce la cunoştinţa tuturor aspecte importante dar mai puţin cunoscute despre Castelul Corvinilor, Iancu de Hunedoara, Matia Corvin şi toţi ceilalţi membri ai acestei familii care şi-a pus amprenta nu doar asupra istoriei României ci şi asupra istoriei întregului continent”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Expoziţia istorică în aer liber are acum o lungime totală de aproximativ 500 de metri. Drumul pornește de la staţia de autobuz din zona Bucegi până la intersecţia bulevardului Traian cu b-dul Mihai Viteazu din Hunedoara.

Foto: Sursa foto: Facebook/Primaria Hunedoara

Articol de Radio Timișoara, 9 octombrie 2023, 07:30

Etichete:
Astăzi este Ziua Limbii Rromani, dedicată identității culturale a comunității rome
Fapt divers marți, 16 iunie 2026, 13:33

Astăzi este Ziua Limbii Rromani, dedicată identității culturale a comunității rome

Instituită oficial în anul 2019, Ziua Limbii Rromani are rolul de a recunoaște și susține identitatea culturală a comunității rrome, precum...

Astăzi este Ziua Limbii Rromani, dedicată identității culturale a comunității rome
Stăpânul șerpilor, o atracție inedită la Timișoara
Fapt divers marți, 16 iunie 2026, 09:11

Stăpânul șerpilor, o atracție inedită la Timișoara

Sub numele de scenă Selim Ibn-al-Ahad, el le oferă vizitatorilor ocazia să descopere și să interacționeze cu reptile pe care mulți le...

Stăpânul șerpilor, o atracție inedită la Timișoara
Ziua Banatului Montan – o regiune cu istorie, patrimoniu industrial și atracții turistice unice
Fapt divers luni, 15 iunie 2026, 13:03

Ziua Banatului Montan – o regiune cu istorie, patrimoniu industrial și atracții turistice unice

Regiunea din județul Caraș-Severin este recunoscută pentru patrimoniul său industrial, multiculturalitatea comunităților și peisajele...

Ziua Banatului Montan – o regiune cu istorie, patrimoniu industrial și atracții turistice unice
Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa se redeschide după restaurare
Fapt divers joi, 11 iunie 2026, 06:57

Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa se redeschide după restaurare

Amfiteatrul roman din situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi redeschis publicului sâmbătă, 14 iunie, după finalizarea lucrărilor de...

Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa se redeschide după restaurare
Fapt divers joi, 4 iunie 2026, 13:37

Expert UPT: Primele 15 minute după o fraudă online sunt esențiale pentru limitarea pagubelor

Atacurile de tip phishing continuă să fie una dintre cele mai utilizate metode prin care infractorii cibernetici încearcă să obțină date...

Expert UPT: Primele 15 minute după o fraudă online sunt esențiale pentru limitarea pagubelor
Fapt divers marți, 19 mai 2026, 09:09

Aradul celebrează perfecțiunea: Gala „Nadia 10” ajunge la Sala Polivalentă

Evenimentul reunește nume importante ale gimnasticii românești, printre invitați aflându-se Emilia Eberle, Gina Gogean, Simona Amânar, Marius...

Aradul celebrează perfecțiunea: Gala „Nadia 10” ajunge la Sala Polivalentă
Fapt divers luni, 18 mai 2026, 09:16

Cavalerul care îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara a revenit pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor

Statuia Cavalerului care îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara a fost reamplasată pe Turnul Buzdugan al Castelul Corvinilor, după un amplu proces...

Cavalerul care îl reprezintă pe Iancu de Hunedoara a revenit pe Turnul Buzdugan al Castelului Corvinilor
Fapt divers marți, 21 aprilie 2026, 08:18

Gala “Nadia 10 – Perfecţiunea inspiră”, 50 de ani de istorie în gimnastică, are loc la Deva

Gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”, dedicată aniversării a 50 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci a obținut prima notă de...