Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Colterm dă asigurări că sistemul de termoficare este stabil, fără avarii majore

Colterm funcționează în parametri normali chiar și în cele mai geroase nopți ale iernii. Compania a crescut temperatura agentului termic livrat din centrale.

Colterm dă asigurări că sistemul de termoficare este stabil, fără avarii majore
Foto: pressalert.ro

Articol de Radio Timișoara, 13 ianuarie 2026, 09:30

Compania locală de termoficare Colterm continuă să asigure încălzirea în municipiul Timișoara, chiar și în condiții de ger. Potrivit administratorului special al societății, toate capacitățile de producere a energiei termice și rețelele de distribuție au funcționat în limite normale atât în cea mai rece noapte din acest sezon, cât și pe durata vacanței de iarnă.

Pentru a face față temperaturilor scăzute, Colterm a crescut temperatura agentului termic livrat din centrale. La CET Sud, temperatura pe tur a ajuns la 103 grade Celsius, iar la CT Centru la 94 de grade. În unitățile medicale, agentul termic este livrat la 55 de grade Celsius, valori considerate suficiente pentru menținerea confortului termic, în funcție de specificul fiecărei clădiri.

Alternarea utilizării gazului și a cărbunelui de calitate mai bună contribuie atât la eficiența instalațiilor, cât și la reducerea uzurii echipamentelor. În prezent, sarcina este împărțită între cele două centrale mari, astfel încât niciun echipament să nu funcționeze în suprasarcină.

Datele Colterm arată că randamentul mediu al sistemului a ajuns la 78%, peste nivelul sezonului precedent. În luna decembrie, consumul de cărbune a fost semnificativ mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce producția de energie termică a crescut la CT Centru și a scăzut la CET Sud. La nivelul întregului an 2025, producția totală de energie termică a rămas relativ constantă comparativ cu 2024.

Reprezentanții companiei precizează că numărul sesizărilor legate de temperatura din apartamente a fost redus și nu indică probleme majore ale sistemului. În ultimele luni nu s-au înregistrat avarii importante, iar întreruperile punctuale au fost rezolvate rapid de echipele operative, aflate în permanență în regim de intervenție.

În prezent, stocurile de combustibil sunt suficiente, iar la CET Sud consumul zilnic este de aproximativ o mie de tone de cărbune, adaptat condițiilor meteo și necesarului de energie termică.

Timișoara City App, prima aplicație oficială a orașului
Administaţie, instituţii publice marți, 10 noiembrie 2026, 14:49

Timișoara City App, prima aplicație oficială a orașului

Aplicația „Timișoara City App” poate fi folosită pentru a urmări pe hartă mijloacele de transport în comun, pentru a verifica traseele și...

Timișoara City App, prima aplicație oficială a orașului
Primarii orașelor mici din Timiș susțin alipirea unor comune pentru păstrarea statutului de oraș
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 21:06

Primarii orașelor mici din Timiș susțin alipirea unor comune pentru păstrarea statutului de oraș

Orașele cu mai puțin de 10.000 de locuitori ar trebui comasate cu comune apropiate astfel încât să își păstreze statutul. Este opinia celor...

Primarii orașelor mici din Timiș susțin alipirea unor comune pentru păstrarea statutului de oraș
Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 20:48

Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă

Localitatea Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, amenajat pe apă. Consiliul Județean Timiș pregătește reconstruirea...

Otelec ar putea avea un punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă
Drona cumpărată de Primăria Pecica, nefolosită de cinci ani
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 14:44

Drona cumpărată de Primăria Pecica, nefolosită de cinci ani

Primăria orașului Pecica a cumpărat drona în 2021, cu 3.999,59 lei din bugetul local. Aparatul urma să fie folosit de Poliția Locală pentru...

Drona cumpărată de Primăria Pecica, nefolosită de cinci ani
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 14:42

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad

Pavilionul central al fostului Spital Municipal din Arad va intra într-o nouă etapă de modernizare, finanțată din bugetul Consiliului Județean....

17 milioane de lei pentru modernizarea fostului Spital Municipal din Arad
Administaţie, instituţii publice luni, 9 noiembrie 2026, 07:46

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri

Punctualitatea și frecvența mijloacelor de transport în comun rămân cele mai mari nemulțumiri ale călătorilor din Timișoara. Societatea de...

Punctualitatea și frecvența curselor, nemulțumirile călătorilor din Timișoara. Confortul și siguranța, principalele plusuri
Administaţie, instituţii publice duminică, 8 noiembrie 2026, 15:00

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție

Primăria Lugoj a trimis mii de somații către persoanele care nu și-au achitat obligațiile fiscale la termenele stabilite. Autoritățile locale...

Mii de lugojeni, somați să-și plătească impozitele restante. Au 15 zile la dispoziție
Administaţie, instituţii publice duminică, 8 noiembrie 2026, 13:59

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire

Proiectanții au încheiat modificările cerute pentru exteriorul viitorului stadion Dan Păltinișanu, fără să intervină asupra structurii...

Stadionul „Dan Păltinișanu” se apropie de etapa autorizației de construire