Seceta pune presiune pe resursele de apă. Investiții în interconectare și tehnologii noi
Scăderea pânzei freatice și a debitelor râurilor impune investiții în infrastructura de apă și în noi tehnologii.
Articol de Radio Timișoara, 21 septembrie 2026, 08:07
Seceta și scăderea pânzei freatice pun presiune tot mai mare pe resursele de apă, iar investițiile în infrastructură și tehnologie devin esențiale, inclusiv în Timiș.
Soluțiile pentru interconectarea rețelelor, digitalizarea și utilizarea Inteligenței Artificiale au fost discutate la o expoziție internațională dedicată sectorului de alimentare cu apă și canalizare.
La eveniment a participat și o delegație Aquatim, condusă de directorul Ilie Vlaicu, președintele Asociației Române a Apei.
“În perioada următoare se vor finanța proiectele care țin de interconectivitate – să știe că pânza freatică este în scădere, râurle sunt în scădere și va trebui să ne conexăm cu mai multe surse pentru a susține alimentarea cu apă. Asta înseamnă inclusiv o variantă nouă de regionalizare, digitalizare și inteligență artificială în noile tipuri de tehnologii. Ideea centrală care a reieșit este că, în jurul acestui sector, se poate crea un business care să aducă plusvaloare pentru România. Cam asta se întâmplă și în județul Timiș, prin banii pe care Aquatim i-a adus prin fondurile nereambursabile, în acest moment, în jur de 280-290 de milioane de euro, cu ultimul program”.
Companiile de apă din România au o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 1,5 miliarde de euro și derulează investiții de peste 7 miliarde de euro.
Pentru ca România să ajungă la un sistem comparabil cu cel din țările dezvoltate ale Uniunii Europene, ar fi nevoie, însă, de investiții de cel puțin 30 de miliarde de euro.