Capitalele … ambroziei la Dumbrăvița (Timiș) și promisiunile primarului -FOTO/ VIDEO/ AUDIO

Cei care au cumpărat acum 10-15 ani primele parcele din zona din comuna timișeană Dumbrăvița nu știau că vor locui pe străzi care vor purta numele unor capitale europene (ascultați mai jos ce vă spunea Alexandra Marian în august) într-o zonă care se  numește acum … Cora. După numele centrului comercial care urma să se construiască între zona rezidențială și șoseaua care duce spre Arad.

A venit criza, n-a apărut nici centrul comercial, nici investițiile promise de Țiriac în zonă. Așa că acest teren, pe care între timp s-a construit doar o bază sportivă (foto), dar și alte terenuri, au fost invadate de ambrozie, în special în partea dinspre drumuri (aproape toate neasfaltate, spre deosebire de cele din centrul comunei!).

Unii dintre cei  care visaseră  să locuiască departe de aglomerația orașelor, într-o  zonă verde și curată (și aici nu e vorba numai de zona Cora, ci de mai toate zonele de locuit localitățile de la marginea marilor orașe!), au ajuns ca în august și septembrie să fie nevoiți să-și ia concedii sau … să simtă din plin simptomele alergiei la ambrozie – planta cu cel mai dăunător polen: de la strănut repetat și iritații ale ochilor și nasului, până la obstrucții severe ale căilor respiratorii (în aceste cazuri, de frica sufocării, renunță și la ore întregi de somn).

Străzile din zonă au devenit astfel capitale … ale ambroziei. Nu înseamnă că planta n-ar fi prezentă masiv și în alte zone ale localității.

Intrarea în zonă de pe șoseaua Timișoara-Arad se face (și) prin str. București. Contrucții noi în zonă, ambrozia însă a rămas.
Ba chiar e mai multă
Str. Praga, spre str. București.
Str. Oslo, colț cu str. București
Str. Haga, colț cu str. București
Str. Haga, colț cu str. București
Pe str .București , aproape de colțul cu str. Londra.
Str. Londra, colț cu str. București
Pe str .București , aproape de colțul cu str. Fervenția II
Pe str .București, la colțul cu str. Fervenția II
În contrast total cu ”zona capitalelor” - Parcul din centrul Dumbrăviței

Primarul s-a schimbat (dl. Victor Malac are la rându-i … alergie la ambrozie, așa că am avea alte așteptări de la domnia sa!), problema ambroziei a rămas. Am sesizat pe 1 septembrie 2014 prezența masivă a ambroziei în zonă (am discutat și cu viceprimarul comunei pe larg despre problemă, după o emisiune găzduit  de colegii de la TVR Timișoara), câteva zile mai târziu  ambrozia de pe marginea drumurilor de care am vorbit a fost cosită. Ne așteptam cu toții ca în 2015 lucrurile să stea mai bine, cosirea să se facă la timp, mai devreme. Cum nu s-a întâmplat acest lucru, pe 28 august am publicat un articol cu fotografii care demonstează că planta e chiar mult mai prezentă în zonă. Nicio reacție.

Ploile căzute în august, au determinat creșterea ambroziei, iar canicula  (a fost cea mai toridă vară din ultimii 54 de ani!) a contribuit la creștere, dar și la  înflorire. Se adaugă vântul, care vine și răspândește nocivul polen. Așa că în acest an reacțiile alergice au crescut, din câte a confirmat joi 3 septembrie și  specialistul în alergologie şi imunologie clinică Prof. Dr. Carmen Bunu-Panaitescu (ați auzit în emisiunea de sâmbătă 4 septembrie înregistrarea făcută de Luisa Tîrcă).

În aceeași zi am ajuns să vorbim și cu primarul Dumbrăviței, Victor Malac (viceprimarul Miklos Arpad tocmai pleca ”să vadă ce fac cei care cosesc ambrozia”). Ne-a dovedit că știe foarte bine unde și cum apare planta:

Deocamdată în legislaţie nu există normative care să rezolve problema ambroziei ce creşte pe marginea drumurilor aşa cum există în alte ţări şi în legislaţia europeană, susţine primarul localităţii timişene Dumbrăviţa, Victor Malac.

Dar ce face, în aceste condiții Primăria Dumbrăvița? Informează, somează și dă amenzi. Câte, nu ni s-a spus.

Vă întrebați poate de ce nu se folosesc erbicidele (așa cum spunea că se face la Timișoara, în cadrul campaniei antiambrozie difuzată la Rdaio Timișoara în august 2012, Directorul Departamentului de Mediu de la Primăria Timișoara). La Dumbrăvița nu s-a primit de la Garda de mediu acordul pentru folosirea unor erbicide totale (cu care, de altfel, nu sunt de acord nici specialiștii intervievați de noi).

Somațiile trimise proprietarilor de terenuri a căror adresă declarată nu e valabilă se întorc la primărie. S-ar fi putut corecta aceste date prin actualizarea lor, sub semnătură, la plata impozitului pe terenurile respective. Amendarea în momentul plății impozitului, fără primirea unei somații, nu se poate face, spune dl. Malac.

Vestea bună ne-a dat-o în următoarea zi primarul Timișoarei: ”După intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, cei ce își lasă terenurile în paragină vor plăti taxe și impozite locale crescute cu până la 500%.”  Deci consiliile locale și primăriile au pentru 2015 o bază legală pentru o impozitare mult mai mare a terenurilor cu ambrozie, nu trebuie decât să facă un regulament al fiecărui Consiliu local și SĂ-L APLICE!

La Dumbrăvița nu au fost alocați bani special pentru ambrozie (nu credeți că ar fi cazul să fie evidențiată distinct o asemenea sumă??) Primarul Dumbrăviței  speră însă să se poată vorbi de o campanie antiambrozie la nivel județean

Noi am sugera (am transmis propunerea  Primarului Timișoarei)  o întâlnire a reprezentanților primăriilor din Timișoara și localităților din jur, la fel și pentru alte orașe mari din țară.

Așadar, dacă în 2015 nu a fost prea bine pentru sănătatea noastră,  sunt șanse (dacă decidenții din primării și consiliile locale fac ce trebuie) ca măcar în 2016  să ne fie mai bine!

Aşa cum am promis,  putea asculta aici integral dialogul înregistrat cu primarul Dumbrăviței.

UPDATE:

Chiar dacă joi 3 septembrie, când am făcut înregistrarea, am semnalat primarului prezenţa masivă a ambroziei în zonă, duminică după amiaza situaţia era neschimbată pe strada Bucureşti (a se vedea secvenţele video de mai jos), cât şi pe strada Lăpuşneanu.  A fost cosită, vineri 4 septembrie,  doar marginea drumului  pe strada Berna /Cervantes  (în cultura de ovăz a rămas însă ambrozia, poate îi anunţă/somează primăria pe cei de la USAMVB -proprietarii terenului)  și spre poarta unității militare. Restul străzilor speră m să le vedem curăţite măcar în acestă săptămână , operaţiune e chiar mai tardivă acum decât în 2014 🙁

width=WIDTH

 

Ca să mai îndulcim un pic ziua celor care locuiesc în zona cu străzi care au nume de capitale … dacă tot e vorba de promisiuni ale primarului,  ar mai fi de adăugat câteva, dincolo de ce se aude în înregistrare:
asfaltarea drumului între Ion Creangă și Petre Țuțea (străzile Simfoniei, Fervenția, Berna/Cervantes -până la poarta unității militare), pentru  a exista măcar o legătură asfaltată cu centrul comunei și (cu condiția ca primăria Timișoara să ia în administrare drumul expres până la intersecția cu Bd. Petre Țuțea) și
o extindere a traseului trolebuzului 17, care să întoarcă (măcar într- o primă fază, în final ar putea să meragă și pe București/FervențiaII, nu?!) pe  Petre Țuțea (Dumbrăvița), apoi pe Tristan Tzara (Timișoara) și apoi spre Decathlon/Selgros.

Revenind la ambrozie, planta e în continuare și pe străzile care duc din acestă zonă  spre comună (Simfoniei, Creangă). Planta nu lipseşte nici de pe cele paralele cu artera principală a localităţii (Vladimirescu, de exemplu). Pe Facebook cei care ne-au scris o semnaleză şi pe alte străzi, dar şi în alte localităţi 🙁

Vizitați pagina dedicată Campaniei antiambrozie pentru a afla mai multe: http://radiotimisoara.ro/campania-antiambrozie/ !

 

Comentariu septembrie 2015, pe pagina campaniei:

Iată că în 2015 începutul acestei luni este deosebit de cald , planta răspândește pe zi ce trece tot mai mult polen (deschiderea geamurilor înseamnă mai polen și în casă!), iar autoritățile din Dumbrăvița și Timișoara nu au intervenit deocamdată în cazurile semnalate săptămâna trecută în articolul nostru (cel puțin în 2014, așa cum semnalam la finalul unui alt articol, în Dumbrăvița au fost  tăiate pe 3 și 4 septembrie plantele din zonele semnalate ).
Joi 3 septembrie 2015 primarul și viceprimarul din Dumbrăvița ne-au spus că sunt în teren ”oameni” care cosesc ambrozia (oare de ce atât de târziu??) și  care vor ajunge în următoarele zile și acolo.  Am stat de vorbă mai pe larg despre situație cu primarul comunei, Victor Malac, ați auzit sâmbătă câteva înregistrări în ediția specială a emisiunii Exclusiv FM, puteți asculta întreg dialogul accesând articolul

 

Planta s-a răspândit rapid de-a lungul căilor ferate și șoselelor
Aşa arata la sfârşitul lui august 2015 intrarea în zona Cora a localităţii Dumbrăviţa dinspre Timişoara!
Ambrozia era semnalată de noi pe acestă stradă cu un an în urmă, la sfârşitul lui august 2014.
Strada Alexandru Lăpușneanu din Dumbrăvița se continuă în Timișoara cu str. Tristan Tzara. Ambrozie și pe acesta.
La fosta unitate militară din zona Cora, ambrozie lângă poarta de intrare ...
...dar și pe ”bulevardul” Petre Țuțea din fața porții.

 

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

38 de minute ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

2 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

2 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

2 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

2 ore ago