Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Noul stadion al Timișoarei are studiu de fezabilitate. Demararea lucrărilor depinde de Guvern

Noul stadion al Timișoarei are studiu de fezabilitate. Demararea lucrărilor depinde de Guvern

Articol de Radio Timișoara, 31 mai 2023, 17:50

Consiliul Județean Timiș face apel la Guvernul României să urgenteze aprobarea documentației necesare începerii șantierului la viitorul stadion.
Apelul vine în condițiile unor întârzieri de peste 10 luni în calendarul inițial, spune președintele Consiliului Județean, Alin Nica.
“Suntem în faza în care comisiile tehnico-economice din Compania Națională de Investiții și din Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice trebuie să își dea acordul pe soluția tehnică propusă de către proiectant, iar mai apoi să intre cu avizul Ministerului de Finanțe în ședința de Guvern pentru aprobarea efectivă a finanțării și a demarării acestui proiect în teren și, în același timp, permisiunea pentru noi, Consiliul Județean, să demolăm stadionul existent. Eu sper să obținem aceste hotărâri de Guvern pe parcursul verii. Mă nemulțumește că avem cam un an de zile, aproape 10 luni de zile de întârzieri față de calendarul pe care ni l-am asumat”, spune Alin Nica.

Studiul de fezabilitate a venit și cu unele modificări privind aspectul stadionului, mai spune Nica.
“E un aspect spectaculos, un stadion unic, un concept original, nu va avea pistă de atletism, pentru că noile așteptări ale iubitorilor fotbalului, dar și ale celor care vor fi participanți la evenimentele culturale și sociale pe care le vom organiza acolo, sunt în a fi cât mai aproape de epicentrul acțiunii. Ori pista de atletism îndepărtează oarecum spectatorul de focul evenimentelor, fie fotbalistice, fie culturale”, mai spune Alin Nica.

Potrivit studiului de fezabilitate, viitorul stadion va avea 32.000 de locuri, va fi al doilea cel mai mare din țară după Arena Națională din Capitală, și va costa 137 de milioane de euro. Contribuția CJ Timiș va fi de 7 milioane de euro, iar administrația va acoperi costurile de demolare ale stadionului Dan Păltinișanu.

Șase consilieri județeni liberali au depus jurământul la Arad
Administrație & politică vineri, 25 septembrie 2026, 16:21

Șase consilieri județeni liberali au depus jurământul la Arad

Consiliul Județean Arad are șase noi membri în grupul liberal, după ce aceștia au depus jurământul în cadrul ședinței extraordinare de...

Șase consilieri județeni liberali au depus jurământul la Arad
Dominic Fritz, bilanț după șase ani la Primăria Timișoara: Cel mai greu moment a fost când E.On ne-a tăiat gazul
Administrație & politică joi, 24 septembrie 2026, 19:59

Dominic Fritz, bilanț după șase ani la Primăria Timișoara: Cel mai greu moment a fost când E.On ne-a tăiat gazul

Recuperarea unor terenuri și spații publice ocupate ilegal este una dintre realizările pe care Dominic Fritz spune că le consideră importante...

Dominic Fritz, bilanț după șase ani la Primăria Timișoara: Cel mai greu moment a fost când E.On ne-a tăiat gazul
Dronă detectată după ce a pătruns în spațiul aerian al României
Administrație & politică joi, 24 septembrie 2026, 08:18

Dronă detectată după ce a pătruns în spațiul aerian al României

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în această dimineața, o țintă aeriană care evolua pe...

Dronă detectată după ce a pătruns în spațiul aerian al României
Alfred Simonis: Nu vom putea să facem față valului de debranșări din această iarnă
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 17:08

Alfred Simonis: Nu vom putea să facem față valului de debranșări din această iarnă

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a 7,8 milioane de lei din fondul de rezervă pentru 24 de comune din județ și pentru Mitropolia...

Alfred Simonis: Nu vom putea să facem față valului de debranșări din această iarnă
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 16:51

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație

Comunele Dumbrăvița, Sânandrei și Peciu Nou primesc finanțare de la Consiliul Județean Timiș pentru proiecte în educație. Liderul...

Trei comune primesc bani de la CJ Timiș pentru proiecte în educație
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 13:24

Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței

Studenții care se mută în Timișoara pentru noul an universitar vor avea mai puține drumuri de făcut pentru stabilirea reședinței. Potrivit...

Mai puține drumuri pentru studenții din Timișoara. Primăria simplifică stabilirea reședinței
Administrație & politică miercuri, 23 septembrie 2026, 10:32

Dispute în Consiliul Local Timișoara pe 1,3 milioane de lei la STPT

Au fost discuții tensionate în Consiliul Local Timișoara pe tema sumei de 1,3 milioane de lei la STPT, reprezentând majorări salariale acordate...

Dispute în Consiliul Local Timișoara pe 1,3 milioane de lei la STPT
Administrație & politică marți, 22 septembrie 2026, 19:37

Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”

Ședința de Consiliu Local e astăzi a fost, „deocamdată”, ultima la care Dominic Fritz a participat în calitate de primar. La finalul...

Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „A fost aproape întotdeauna o atmosferă constructivă”