Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Prefectura declară ilegale HCL-urile de publicare a domiciliului şi a actelor de studii ale conducerii primărie

Hotărârile de Consiliu Local care îi obligă pe primarul, viceprimarii și consilierii locali din Timișoara să își publice diplomele de studii și dovada domiciliului în Timișoara a primit aviz negativ din partea Prefecturii Timiș.

Prefectura declară ilegale HCL-urile de publicare a domiciliului şi a actelor de studii ale conducerii primărie
Foto: C. Duma

Articol de Radio Timișoara, 10 august 2021, 14:51

Potrivit prefectului de Timiș, Zoltan Nemeth, prefectura cere anularea hotărârilor, unul dintre argumente fiind acela că, la aprobarea celor două proiecte, Consiliul Local Timișoara și-a depășit atribuțiile.

Prefectul de Timiș a mai declarat că până la atacarea în instanță, hotărârile de Consiliu Local sunt valabile și pot produce efectele. Totuși, acestea nu sunt puse în aplicare, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Timișoara, Bogdan Marta:

În şedinţa de Consiliu Local din luna iulie, toţi aleşii locali ai PNL, Pro România şi PSD, cu excepţia celor din USR PLUS, au votat cele două proiecte de hotărâri iniţiate de consilierul Pro România, Marius Craina, prin care primarul, viceprimarii, cei cu funcţii de conducere din Primăria Timişoara, dar şi consilierii locali să-şi publice dovada domiciliului, respectiv a studiilor, pentru o mai bună transparenţă a actului administrativ.

În altă ordine de idei, Prefectura Timiș a anunțat astăzi că solicită revocarea hotărârii de Consiliu Local prin care a fost aprobată noua organigramă a Primăriei Săcălaz. Prefectura reclamă faptul că hotărârea a fost adoptată fără cvorumul minim obligatoriu.

 

Locul de parcare promis de dezvoltator nu există. Ce drepturi are cumpăratorul?
Administrație & politică luni, 10 august 2026, 13:07

Juridic | Locul de parcare promis de dezvoltator nu există. Ce drepturi are cumpăratorul?

Bine v-am regăsit, dragi ascultători, în cadrul rubricii noastre juridice. Astăzi voi răspunde unui ascultător din Timișoara care ne-a...

Juridic | Locul de parcare promis de dezvoltator nu există. Ce drepturi are cumpăratorul?
Sistemul informatic al ANCPI va fi repornit parțial săptămâna viitoare
Administrație & politică duminică, 9 august 2026, 23:41

Sistemul informatic al ANCPI va fi repornit parțial săptămâna viitoare

Sistemul informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară va fi repornit parțial săptămâna viitoare, într-o primă...

Sistemul informatic al ANCPI va fi repornit parțial săptămâna viitoare
Părinții cer mai multe leagăne în Parcul Copiilor. Răspunsul Primăriei Timișoara
Administrație & politică duminică, 9 august 2026, 12:07

Părinții cer mai multe leagăne în Parcul Copiilor. Răspunsul Primăriei Timișoara

Parcul Copiilor din Timișoara continuă să fie unul dintre locurile preferate de părinți și bunici pentru plimbările cu cei mici, însă...

Părinții cer mai multe leagăne în Parcul Copiilor. Răspunsul Primăriei Timișoara
MApN: Sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian național către Bulgaria
Administrație & politică sâmbătă, 8 august 2026, 14:52

MApN: Sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian național către Bulgaria

Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele radar ale României nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul...

MApN: Sistemele radar nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian național către Bulgaria
Administrație & politică vineri, 7 august 2026, 15:20

Ilie Bolojan: Consumul de energie electrică s-a redus cu până la 300 MW în orele de seară

Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a declarat că în această săptămână s-a înregistrat o scădere a consumului de energie electrică în...

Ilie Bolojan: Consumul de energie electrică s-a redus cu până la 300 MW în orele de seară
Administrație & politică vineri, 7 august 2026, 14:43

Loc de joacă din Timișoara, modernizat. Primăria promite lucrări și în alte cartiere

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova, un spațiu cu o suprafață de peste 1.300 de metri pătrați...

Loc de joacă din Timișoara, modernizat. Primăria promite lucrări și în alte cartiere
Administrație & politică miercuri, 5 august 2026, 19:58

STPT preia transportul public din Giroc și Chișoda începând cu 17 august

Din 17 august, Societatea de Transport Public Timișoara va prelua serviciul de transport public dintre Giroc, Chișoda și municipiul Timișoara....

STPT preia transportul public din Giroc și Chișoda începând cu 17 august
Administrație & politică miercuri, 5 august 2026, 18:29

CJ Timiș și Primăria Timișoara, în dispută pe decontarea transportului elevilor navetiști

Consiliul Județean Timiș cere Primăriei Timișoara să facă demersurile necesare pentru decontarea abonamentelor elevilor din județ care...

CJ Timiș și Primăria Timișoara, în dispută pe decontarea transportului elevilor navetiști