Administrație & politică

Primarii liberali din Timiș așteaptă o discuție cu noua conducere a filialei

Primarul din Parța, Daniel Drăgan, susține că filiala locală pe care o conduce așteaptă o direcție din partea noii conduceri. În ceea ce îl privește, este pregătit să candideze pentru un nou mandat din partea PNL.

În momentul de față, nu pot să vă spun ce se va întâmpla cu noi, cei de la Parța, nu știu ce vor face ceilalți colegi. E o decizie pe care o vom lua după ce vom sta de vorbă cu actuala conducere a județului. S-ar putea ca, așa cum s-a întâmplat la nivel de Consiliu Județean, să vină actuala conducere să spună <Noi avem oamenii noștri, avem organizația noastră>. Nu știu”, spune Daniel Drăgan.

Primarul din Moșnița Nouă, Florin Bucur, se așteaptă la o clarificare a direcției de urmat după discuția cu noua conducere.

Nu am cum să declară altceva decât că organizația PNL va merge mai departe. Eu cred că cei care sunt cu formațiuni politice, cu organizații puternice în localitățile lor, vor rămâne în continuare organizațiile Partidul Național Liberal. Este posibil ca mulți dintre primari să încerce și altceva”, spune Florin Bucur.

Primarul din Sânicolau Mare, Dănuț Groza, care a demisionat din funcția de secretar general al PNL Timiș, spune că în câteva zile lucrurile vor deveni mai clare.

Tot ceea ce s-a întâmplat, legat de organizația PNL Timiș, în mod normal, eram îndreptățiți să plecăm cu toți din PNL, indiferent unde, doar să nu mai rămânem aici. În contextul acesta, o să fie mai multe întâlniri ale primarilor, să vedem ce se întâmplă”, spune Dănuț Groza.

Nicolae Robu: Nu putem fi talibani

Pe de altă parte, candidatul PNL la Primăria Timișoara, Nicolae Robu, a apărat, într-o intervenție de pe pagina sa de Facebook, alianța cu PSD din Timiș.

Păi, țara asta este condusă de Alianța PNL-PSD. Dacă vreți PSD-PNL. Eu zic că este o șansă pentru România ca într-o perioadă atât de critică, mă refer la ce se întâmplă pe plan internațional, cu un război la granițele noastre, să aibă o guvernare stabilă, formată din cele mai puternice partide. Este o șansă. Nu putem fi talibani și, mai ales în ultimii deja multișori ani, nu mai sunt ideologiile atât de separate”, spune Nicolae Robu.

Aflat în Japonia. Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, a scris pe facebook, că a fost înlăturată de la conducerea PNL Timișoara, la cererea lui Nicolae Robu, ca o formă de răzbunare pentru ca refuzat să fie obedient.

ReporterDaniel Dancea

Articole asemănătoare

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

2 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

2 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

3 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

3 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

3 ore ago

AUDIO | CSC Dumbrăviţa, un ultim meci, două variante pentru menţinerea în Liga 2

Timișenii au nevoie de victorie sau chiar egal pentru a se salva. Timișenii au 26…

3 ore ago