Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Filmul ”Catane” – premieră națională la Timișoara, în prezența regizoarei Ioana Mischie

6 decembrie 2025 @ 17:30 –

După un parcurs festivalier internațional de succes, filmul „Catane”, comedia tandră inspirată din fapte reale, cu un scenariu multipremiat, scris și regizat de Ioana Mischie, va avea prima proiecție în România.

Articol de Dana Florea, 6 decembrie 2025, 17:30

Filmul ”Catane” – premieră națională la Timișoara, în prezența regizoarei Ioana Mischie

Proiecția va avea loc la Cinema Studio din Timișoara sâmbătă, 6 decembrie 2025, de la ora 17:30. Regizoarea și scenarista Ioana Mischie va fi prezentă la întâlnirea cu publicul timișorean, după proiecția filmului.

„Catane” a avut premiera mondială în cadrul prestigiosului festival de clasă „A” IFFI Goa și a fost nominalizat în acest an la Hollywood Music in Media Awards pentru cea mai bună muzică originală, numărându-se printre cele cinci filme alese din întreaga lume în categoria film independent.

„Catane” face parte și din selecția ediției a 43-a a festivalului FAJR, din Shiraz, Iran, numărându-se printre cele zece filme din secțiunea competitivă a acestuia.

Premisa filmului aduce în prim-plan un fenomen atipic, rar portretizat în cinematografie. Trei inspectori intrigați de faptul că toți locuitorii satului Catane solicită ajutor social, merg să investigheze cazul neobișnuit. În acel sat uitat de lume, care pare neatins de civilizație, descoperă o comunitate aparte, care și-a creat propriile reguli condamnabile pentru a supraviețui, foarte unită în încercarea lor de a găsi soluții creative la problemele grave care-i apasă. Comisia de inspecție este trimisă în teren pentru a stabili „adevărul”, însă descoperă, în schimb, o întreagă odisee de adevăruri contradictorii. În confruntarea cu inspectorii, sătenii răspund cu planuri ingenioase, umor fin și improvizație sofisticată. Este o poveste despre toleranță, empatie și împăcare într-o lume a contrastelor profunde.

Filmul este „o celebrare a bucuriei de a trăi, indiferent de vârstă”, spune Ioana Mischie. „Ne-ar bucura să ajungă la proiecții multiple generații pentru a putea explora holistic acest univers creativ. Premiera mondială a filmului din India ne-a convins că o poveste locală poate să genereze emoții puternice oriunde în această lume. Cu atât mai mult acasă, în România, ne dorim să dezbatem împreună ideea de conștiință socială și să o avansăm.”, adaugă regizoarea.

Comisia de inspecție este interpretată de Costel Cașcaval, Iulia Lumânare și Cristian Bota. Personajul colectiv al sătenilor îi reunește pe Bogdan Farcaș, Nelu Serghei, Corneliu Ulici, Flavia Hojda, Pavel Ulici, Mihai Dinvale, Tudorel Filimon, Mihai Mălaimare, Liana Mărgineanu, Ioana Bur, Marina Dascălu, Alexia Bodai, Antonia Bodai și mulți alții. Din distribuție fac parte și actori neprofesioniști, din lumea autentică a satului. Reunind perspective multigeneraționale, filmul aduce pe ecran un eseu poetic despre solidaritate.

Filmările au avut loc în pitoreasca regiune a Munților Apuseni, reunind o colecție impresionantă de sate izolate. Filmul este prima producție verde, utilizând resurse, decoruri și obiecte conform unei metodologii inovatoare în industrie, menită să reducă amprenta de carbon și să promoveze practici sustenabile în cinematografie.

Filmul va intra în cinematografele din toată țara din 26 ianuarie 2026, distribuit de Forum Film.

Biletele pot fi cumpărate online.

Pagina evenimentului.

Descoperiți și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.

Caută în calendar și alte evenimente!
lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
Crimă într-un apartament din Timișoara; femeie ucisă de propriul fiu
duminică, 8 martie 2026, 21:26

Crimă într-un apartament din Timișoara; femeie ucisă de propriul fiu

Crima s-a petrecut duminică după-amiază într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Gheorghe Ranetti din Timișoara. Potrivit primelor...

Crimă într-un apartament din Timișoara; femeie ucisă de propriul fiu
România joacă finala mică
duminică, 8 martie 2026, 20:56

România joacă finala mică

Naţionala de rugby a Georgiei a învins duminică reprezentativa României cu scorul de 53-30 (15-9), la Tbilisi, pe Avchala Stadium, în...

România joacă finala mică
Corvinul câștigă sezonul regular. Reșița, fără punct în 2026 / AUDIO
duminică, 8 martie 2026, 14:12

Corvinul câștigă sezonul regular. Reșița, fără punct în 2026 / AUDIO

Penultima etapă din sezonul regular al Ligii secunde de fotbal a adus unele clarificări. Corvinul Hunedoara a devenit câștigătoarea sezonului...

Corvinul câștigă sezonul regular. Reșița, fără punct în 2026 / AUDIO
Restructurări la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara; cine sunt angajații vizați de reduceri
duminică, 8 martie 2026, 13:22

Restructurări la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara; cine sunt angajații vizați de reduceri

Angajații care au depășit vârsta de pensionare și cei care cumulează salariul cu pensia sunt principalii vizați de măsurile de restructurare...

Restructurări la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara; cine sunt angajații vizați de reduceri
duminică, 8 martie 2026, 12:07

ITFest la Timișoara: workshop-uri, conferințe și hackathon pentru tinerii pasionați de programare

O nouă ediție a ITFest aduce la Timișoara o săptămână dedicată pasionaților de tehnologie și programare. Evenimentul are loc în perioada 9...

ITFest la Timișoara: workshop-uri, conferințe și hackathon pentru tinerii pasionați de programare
duminică, 8 martie 2026, 11:05

Târgul Apicol Internațional la Ghiroda: peste 100 de expozanți și produse apicole din patru țări

Târgul Apicol Internațional de Primăvară continua, astăzi, în comuna Ghiroda, de lângă Timișoara. Peste o sută de expozanți din România,...

Târgul Apicol Internațional la Ghiroda: peste 100 de expozanți și produse apicole din patru țări
duminică, 8 martie 2026, 10:47

„Vă cerem scuze pentru evoluție și pentru dezamăgirea produsă”

CSM Lugoj a încheiat cu o înfrângere pe teren propriu sezonul regular al Diviziei A1. Voleibalistele timișene au cedat în meciul direct pentru...

„Vă cerem scuze pentru evoluție și pentru dezamăgirea produsă”
duminică, 8 martie 2026, 10:31

Medic: copiii trebuie să înțeleagă diferența dintre virtual și realitate, nu doar de limitarea timpului pe ecrane

Copiii au nevoie de ghidaj din partea părinților pentru a înțelege conținutul pe care îl consumă online și pentru a face diferența între...

Medic: copiii trebuie să înțeleagă diferența dintre virtual și realitate, nu doar de limitarea timpului pe ecrane