„Sister Act”, un nou musical de Răzvan Mazilu, în premieră la Teatrul German de Stat Timișoara
14 martie 2026 @ 19:30 –
Teatrul German de Stat Timișoara se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase titluri ale stagiunii, musicalul „Sister Act”, o producție amplă, plină de culoare, muzică și coregrafii impresionante, a cărei premieră va avea loc în 14 martie 2026.
Articol de Dana Florea, 14 martie 2026, 19:30
Spectacolul „Sister Act” este semnat de Răzvan Mazilu, care realizează regia, coregrafia și costumele, propunând o montare dinamică, cu accent pe ritm, expresivitate corporală și energie scenică.
Premiera va avea loc în 14 martie 2026, ora 19:30, urmată de alte două reprezentații în 16 martie și 17 martie 2026, de la aceeași oră, pe scena teatrului.
Bazat pe celebrul film din 1992 și adaptat ulterior într-un musical de succes internațional, „Sister Act” spune povestea lui Deloris Van Cartier, o cântăreață carismatică din lumea cluburilor de noapte, care ajunge martoră la o crimă și este ascunsă de poliție într-o mănăstire. Sub identitatea de Soră Mary Clarence, Deloris descoperă un univers complet diferit de cel pe care îl cunoaște — dar și oportunitatea de a produce o schimbare radicală.
Prin forța muzicii și a personalității sale explozive, ea transformă corul lipsit de încredere al mănăstirii într-un adevărat fenomen muzical, declanșând o serie de situații comice, emoționante și surprinzătoare.
Spectacolul aduce pe scenă muzica lui Alan Menken (multiplu laureat al premiilor Oscar, cunoscut pentru creații precum „Mica sirenă”, „Frumoasa și bestia” sau „Aladdin”) și versurile lui Glenn Slater, într-un amestec irezistibil de gospel, disco și soul.
Din distribuție fac parte: Daniela Török, Dana Borteanu, Isa Berger, Alma Diaconu, Oana Vidoni, Bülent Özdil, Harald Weisz, Marc Illich, Radu Vulpe, Robert Bogdanov-Schein, Denis Matei, Richard Hladik, Enikő Blénessy și Tatiana Sessler-Toami.
Producția beneficiază și de participarea actrițelor Noémi Becsey-Imreh, Emília B. Borbély, Edina Foltányi, Etelka Magyari, Mónika Tar, invitate de la Teatrul Maghiar de Stat „Cskiky Gergely” Timișoara.
Decorul este realizat de Vlad Vieru, dramaturgia poartă semnătura Mirei Țâra, light design-ul este semnat de Costi Baciu, pregătirea muzicală este coordonată de Roxana Ardeleanu, vorbirea scenică de Marc Illich, iar machiajul de Bojita Ilici. În echipă mai fac parte Simona Vintilă și Franz Kattesch ca asistenți de regie, Alexandru Pîntea ca asistent de coregrafie, Zsolt Fehérvári la asistența de decor și Cătălin Tănase, care asigură regia tehnică.
Detalii și bilete pe Pagina spectacolului.
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
3
7
8
10
11
6:00 PM - Zilele Aradului 2025 / PROGRAM
17
18
21
30
|
||