Papa Francisc a încetat din viaţă luni dimineaţă la vârsta de 88 de ani, a anunţat Vaticanul. Decesul suveranului pontif survine la o zi după duminica Paștelui când a avut loc ultima apariție publică în balconul Basilicii Sf. Petru.
Din cauza efectului termic produs de flăcări, au fost afectate geamurile PVC, acoperișul unei terase și țiglele din ceramică de la două case învecinate.
Vaticanul a anunțat că peste o lună va avea loc conclavul pentru alegerea noului suveran pontif.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a mai spus că va propune ca un loc din Paris să poarte numele suveranului pontif.
Ultima apariție publică a Suveranului Pontif a fost în duminica Paștelui când şi-a făcut apariţia la balconul bazilicii Sfântul Petru de la Vatican.
Săptămâna Luminată este dedicată speranței și bucuriei unui nou început. Gospodăriile românești sunt bogate în tradiții pentru această săptămână, iar lăcașurile de cult așteaptă oamenii în biserică, pentru slujbe și praznice.
Cele mai multe rețete au fost puse în practică, iar procedeul fotografiat chiar la Castelul Regal de la Săvârșin.
Cașul proaspăt cu ceapă verde și tocanița de miel sunt două dintre preparatele tradiționale care nu pot lipsi de pe masa de Paşte a oamenilor din Ţara Zarandului, în partea de nord a județului Hunedoara.
Săptămâna începe cu vreme caldă și însorită, în vestul țării, după care cerul se va acoperi de nori și sunt anunțate ploi.
Lotul României a reușit performanțe deosebite la Campional Mondial de Robotică, desfășurat la Houston. Țara noastră ocupă locul 3 în lume la finalul FIRST Challenge.
Slujba tradițională de Paște are loc în capela din secolul al XV-lea, aflată în Windsor, comitatul Berkshire.
Medicii, asistenții și personalul auxiliar de la Spitalul Județean din Timișoara s-a aflat la datorie în noaptea de Înviere.
Sărbătorile pascale aduc muzică live în Timișoara, în Bastionul Theresia și la Târgul de Paști.
Suveranul Pontif a venit la sfârşitul liturghiei pascale, pentru a oferi binecuvântarea tradiţională “Urbi et Orbi”.
“Sfintele Paști reprezintă cea mai mare sărbătoare a noastră, este sărbătoarea sărbătorilor”, spune în mesajul său, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara.
Mitropolitul Banatului îi îndeamnă pe credincioși la comuniune și solidaritate cu semenii.
O echipă de cercetători a realizat un studiu care a urmat unui experiment în care oamenii de știință au expus ochii participanților la impulsuri laser.
Anul acesta, vânătoarea de ouă se anunță de o amploare mai mare față de anii precedenți.
Anul acesta toți creștinii sărbătoresc Paștile la aceeași dată, indiferent de confesiune.
Lumina Sfântă, adusă de la București, a fost distribuită în bisericile din oraș și județ, marcând unul dintre cele mai emoționante momente ale anului pentru creștinii ortodocși și catolici.
Pentru prima dată în ultimii ani, catolicii și ortodocșii celebrează împreună Învierea, în aceeași zi, cu semnificații profunde pentru credincioși.
Meteorologii anunță vreme frumoasă și caldă de Paști, în vestul țării, unde temperaturile vor depăși ziua 25 de grade.
Cetatea Sarmizegetusa Regia face parte din complexul de cetăţi dacice din Munţii Orăştiei.
Departamentul pentru Situații de Urgență dă asigurări că angajații sunt gata să acționeze în orice situație în care va fi nevoie.
Angajații Ministerului de Interne vor avea în atenție inclusiv lăcașele de cult, unde se vor organiza slujbe religioase, la care vor participa peste 2 milioane de persoane.
Meteorologii anunță o zi cu vreme caldă, iar în noaptea de Înviere temperaturile pot urca până la 10 grade.
Julieta Szönyi rămâne în memoria publicului pentru rolul Otiliei din ecranizarea romanului “Enigma Otiliei”, de George Călinescu, și Adnana din “Toate pânzele sus”, după Radu Tudoran.
Concertele sunt incluse în evenimentul Zilele Aradului la Viena, organizat de Primăria Arad în colaborare cu Institutul Cultural Român.
Administrația județeană intenționează să organizeze până la toamnă o serie de evenimente în Bastionul Theresia din Timișoara.
Hipermarketurile și mallurile din Timișoara și-au adaptat programul în perioada sărbătorilor pascale.
Potrivit DRDP Timișoara, lucrările la podețe au depășit stadiul de 90%, iar la poduri și pasaje stadiul este de 80%.
Concursul s-a desfășurat în perioada 11 – 17 aprilie la Priștina, în Kosovo, și a reunit echipe din 56 de țări.
Ediția din acest an a Târgului de Paști de la Timișoara se va încheia săptămâna viitoare cu mai multe spectacole și concerte.
Biserica monument istoric este protejată de două structuri metalice, dintre care una a fost deja montată.
Mii de credincioșii catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din județul Arad, pentru a reface Drumul Crucii.
Restricțiile de circulație sunt în vigoare de sâmbătă de la prânz până duminică dimineața.
În urma acțiunilor au fost aplicate 34 de avertismente şi o amendă contravenţională de 500 de lei.
Drumul Crucii este cel mai important eveniment pentru care se pregătesc în vinerea mare credincioșii din Valea Jiului și nu numai ei.
Meteorologii anunță câteva zile cu vreme instabilă, în vreme ce astăzi ploile vor fi prezente în toată regiunea.
Construit în 1973, barajul asigură alimentarea cu apă potabilă şi industrială a localităţilor din Valea Jiului şi este supravegheat permanent.
Bisericile din Timișoara așteaptă credincioșii în număr cât mai mare la slujbele oficiate în Săptămâna Mare.
În perioada 9 aprilie - 7 iunie este interzis pescuitul în habitatele piscicole naturale (ape curgătoare), conform Ordinului nr.23/297 din 2025.
Lucrările sunt realizate în prezent în proporţie de peste 65% şi vor fi finalizate cu fonduri de la bugetul local.
Meteorologii au emis mai multe avertizări Cod galben valabile în zona de vest a țării.
Lucrările pe DN 57, la limita județului Caraș-Severin cu Mehedinți, au fost demarate în urma căderilor masive de rocă de pe versant.
Muzeele din Timișoara vor fi închise în prima și în a doua zi de Paști, după care vor relua programul obișnuit de vizitare.
Meteorologii anunță temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului, însă de mâine vremea se răcește și va ploua.
Meteorologii anunță vreme schimbătoare însă cu temperaturi mult mai ridicate în următoarele zile.