Categorii: Agricultură

Două noi focare de pestă porcină africană în Timiș

Două noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate, în județul Timiş, la mistreţi.

Comitetul Local de Combatere a Bolilor a fost convocat sub conducerea subprefectului Mircea Băcală şi stabilit măsuri de combaterea a bolii pe Fondul de Vânătoare 37 Visag, ce implică o zonă afectată pe o rază de 13 km de la locul unde au fost gasiti 5 mistreti morti. Aceasta vizează localităţile Vişag, Sacoşu Mare, Darova, Hodos, Herendesti, Pietroasa Mare, Honorici, Pini, iar acesteia i se adaugă o zonă tampon de încă 5 km, care trece din Timiş în CS.

În zona afectată sunt incluse fondurile de vânătoare Oloşag, Sacosu Mare, Boldur şi Buzias.

Un alt focar este în jurul Fondul Cinegetic Alioș, unde a fost gasit un mistret mort. Ca urmare, pe ora ză de8 km se instituie măsuri mai drastice de protecţie care includ localitățile Comeat, Bogda, Chrlotemburg, Buzad, Nadas, Hodos si judetul Arad cu localitatea Cuvejdia. Acestora li se adaugă o zonă tampon de 5 km, au decis autorităţile, zonă care cuprinde si o exploatatie comerciala  a Smithfield – ferma Mașloc

În zona afectată sunt fondurile de vânătoare Sarlota, Pischia, Giarmata, Nadas, Brestovat şi Cralovat. În zona Bârna şi a localităţilor învecinate, sacrificarea porcilor se va face doar cu aprobarea medicului veterniar de circumscripţie şi doar pentru consum propriu şi doar după ce vor trece cele 7 zile de supraveghere

Articole asemănătoare

Vreme rece și ploioasă în vestul țării

Astăzi, vremea se va răci și va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări…

45 de minute ago

AUDIO / Corvinul Hunedoara, victorioasă la ultimul meci acasă

Corvinul Hunedoara a învins-o pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 3-1, miercuri, pe…

9 ore ago

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine

România înfruntă Cehia în barajul de calificare la Campionatul Mondial de handbal. Manșa tur s-a…

10 ore ago

Apicultorii din Timiș se tem că vremea va afecta din nou producția de miere

Anul acesta ar putea fi, pentru apicultorii bănățeni, unul mult mai slab în ceea ce…

11 ore ago

Digul din centrul Lugojului, distrus de inundații, a intrat în reparații

Situat în cartierul Ștrand, digul de beton în lungime de aproape un kilometru este un…

12 ore ago

Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Hunedoara şi Arad

Institutul Naţional de Hidrologie a emis atenţionări Cod galben de viituri, ce vizează, în orele…

12 ore ago