Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Piața muncii, afectată de situația economiei și instabilitatea politică, avertizează rectorul UPT

Instabilitatea politică ar putea avea efecte asupra pieței muncii dar și asupra finanțării din domeniul cercetării și dezvoltării.

Piața muncii, afectată de situația economiei și instabilitatea politică, avertizează rectorul UPT

Articol de Radio Timișoara, 29 decembrie 2024, 15:25

Rectorul Universității Politehnica din Timișoara, Florin Drăgan, atrage atenția că, în contextul evoluțiilor recente din mediul economic, anul următor ar putea fi puternic afectat de schimbări pe piața muncii

“În primul rând, a scăzut ratingul de țară și atunci asta automat se va reflecta în anumite investiții, în volum. Pe de altă parte, la nivelul Europei, în piața de automotive, dar nu numai, există niște probleme și acestea se vor găsi chiar și pe plan politic în Germania. Se vor găsi în curând și în România, nu atât de mari ca și în Occident, pentru că, în continuare, suntem puțin mai ieftini, dar aceste probleme vor fi. Nu avem o estimare și cu situația politică de la noi destul de, să zicem, fluctuantă, acum parcă se mai așază un pic, dar e pe termen scurt, nu pe termen lung nu cred că avem cele mai bune condiții pe care să le transmitem investitorilor”, spune Florin Drăgan.

România este în urmă cu investițiile și cu atragerea de fonduri din PNRR pe acest sector al digitalizării, mai spune Florin Drăgan.

“Există niște fonduri destul de mari de investiții, deja sunt țări care chiar dacă n-au stat nici ele foarte bine politic, de exemplu Bulgaria, ne-am luat-o înainte pe zona de inteligență artificială. Noi am întârziat puțin punerea bazelor acestui hub, dar cu toate proiectele suntem în întârziere. Din punctul meu de vedere, e foarte important să dăm drumul acestor proiecte pentru a investi, pentru a încerca să atragem oameni, nu numai din țară, încercăm să mai atragem oameni în sănătate, pentru că avem un defi și pe resursă umană”, precizează rectorul UPT, Florin Drăgan.

În plus, antreprenoriatul este un pilon important în revitalizarea economiei, mai adaugă Florin Drăgan.

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni
Economie luni, 2 noiembrie 2026, 18:04

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni

Aeroportul Arad a preluat, din această dimineață, cursele aeriene care operau la Timișoara. Transferul este temporar și va dura trei...

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni
Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă
Economie luni, 2 noiembrie 2026, 08:00

Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă

Aeroportul Internațional Timișoara este închis temporar pentru lucrări de refacere a pistei. Potrivit directorului de operațiuni, Marian Chivu,...

Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă
Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană
Economie duminică, 1 noiembrie 2026, 08:49

Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană

Zona Liberă Curtici-Arad a încheiat, pentru prima dată de la înființarea sa, în 1999, patru contracte de închiriere cu același beneficiar....

Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană
Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș
Economie joi, 29 octombrie 2026, 22:36

Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș

Mediul de afaceri din Timiș a înregistrat rezultate pozitive în 2025, comparativ cu anul precedent, potrivit președintei Camerei de Comerț,...

Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș
Economie luni, 26 octombrie 2026, 19:12

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare

Ultimele avioane înainte de închiderea temporară a Aeroportului Timișoara vor decola în dimineața zilei de 2 noiembrie. Timp de 20 de zile,...

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:35

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara

Cercetători, studenți și antreprenori din toată țara se reunesc la Timișoara, la o competiție de idei de afaceri. Ajunsă la a doua ediție,...

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:25

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș

Italia, Germania și Turcia se numără printre țările ai căror cetățeni lucrează în număr mare în județul Timiș, potrivit datelor...

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Economie duminică, 25 octombrie 2026, 16:18

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi

Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și reamenajare a spațiilor existente, cărora le sunt atribuite noi...

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi