Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Proiectul “Pașaport cultural” prinde contur în Banat

Pașaportul cultural, proiect inițiat de Grupul de Acțiune Locală “Colinele Recaș”, prin marca Produs în Banat, începe să prindă contur.
După cum susține președintele GAL, Cătălin Tiuch, în această perioadă au loc discuții cu reprezentanții principalelor instituții de cultură și nu numai, din județele Timiș și Caraș-Severin, scopul fiind acela de a-i convinge să intre în acest proiect.
“Sper că în toamnă vom reuși să-i dăm drumul și să îl promovăm către publicul larg. Avem întâlniri în perioada aceasta cu instituții care își doresc și care au lucruri de promovat, au lucruri care consideră că sunt în interesul și sunt reprezentative pentru județul nostru, astfel încât acestea să poată să apară în acest pașaport cultural, acest pașaport pe care îl vom da la peste 8.000 de persoane în Timiș și în Caraș-Severin. Vom institui trasee, obiective de vizitat astfel încât să putem să recunoaștem și să dăm către timișeni o listă cu locurile pe care e obligatoriu să le știi, să le vezi, să le ai pentru a găsi oameni extraordinari și modalitatea în care te poți implica și tu, ca om, în a contribui la creșterea standardului în această regiune”, spune Cătălin Tiuch.

Foto: Sursa foto: pixabay.com

Articol de Radio Timișoara, 24 iulie 2023, 08:14

Paşaportul cultural poate fi dat spre completare unei familii dornice de a călători și de a cunoaște principalele atracții turistice ale Banatului dar poate fi acordat și fiecărui membru al familiei în parte.

Etichete:
Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni
Economie luni, 2 noiembrie 2026, 18:04

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni

Aeroportul Arad a preluat, din această dimineață, cursele aeriene care operau la Timișoara. Transferul este temporar și va dura trei...

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni
Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă
Economie luni, 2 noiembrie 2026, 08:00

Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă

Aeroportul Internațional Timișoara este închis temporar pentru lucrări de refacere a pistei. Potrivit directorului de operațiuni, Marian Chivu,...

Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă
Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană
Economie duminică, 1 noiembrie 2026, 08:49

Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană

Zona Liberă Curtici-Arad a încheiat, pentru prima dată de la înființarea sa, în 1999, patru contracte de închiriere cu același beneficiar....

Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană
Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș
Economie joi, 29 octombrie 2026, 22:36

Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș

Mediul de afaceri din Timiș a înregistrat rezultate pozitive în 2025, comparativ cu anul precedent, potrivit președintei Camerei de Comerț,...

Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș
Economie luni, 26 octombrie 2026, 19:12

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare

Ultimele avioane înainte de închiderea temporară a Aeroportului Timișoara vor decola în dimineața zilei de 2 noiembrie. Timp de 20 de zile,...

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:35

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara

Cercetători, studenți și antreprenori din toată țara se reunesc la Timișoara, la o competiție de idei de afaceri. Ajunsă la a doua ediție,...

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:25

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș

Italia, Germania și Turcia se numără printre țările ai căror cetățeni lucrează în număr mare în județul Timiș, potrivit datelor...

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Economie duminică, 25 octombrie 2026, 16:18

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi

Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și reamenajare a spațiilor existente, cărora le sunt atribuite noi...