Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Mii de concurenți, înscriși la Liberty Marathon. Se închide circulația în centrul Timișoarei

Peste 3.000 de persoane s-au înscris la competiția de alergare Liberty Marathon, de la Timișoara. Evenimentul, implementat de Universitatea de Vest din Timișoara va debuta mâine dimineață (duminică), din fața clădirii principale, de pe bulevardul Vasile Pârvan din Timișoara. Noutatea ediției din acest an este numărul mare de copii înscriși. Este un semn că părinții încep să îi îndemne pe cei mici la mișcare, spune directorul general administrativ al UVT și organizator al maratonului, Laurențiu Georgescu.
“În acest an avem peste 3.000 de participanți, avem aproape 1.000 de copii care participă. E cursa care ne încântă inimile cel mai mult, pentru că vedem foarte multă speranță în zona aceasta. E o cursă pe care Universitatea de vest și-a dori să o păstreze gratuit, un efort pe care-l facem, dar suntem împăcați cu lucrul ăsta și bucuroși în același timp că foarte mulți copii cu vârste fragede participă și părinții cumva încurajează să facă mișcare, ceea ce ne încântă”, spune Laurențiu Georgescu.

Mii de concurenți, înscriși la Liberty Marathon. Se închide circulația în centrul Timișoarei

Articol de Radio Timișoara, 30 septembrie 2023, 18:17

Cu ocazia evenimentului de duminică, mai multe străzi din centrul Timișoarei vor fi închise până după-amiaza.
Organizatorii recomandă folosirea Google Maps sau Waze, pentru șoferii care au nevoie de ghidaj în timp real, în trafic, pe perioada desfășurării Liberty Marathon.

Primăria Timișoara anunță că vor fi instituite următoarele restricții:

  •  Bd. V. Pârvan- str. Michelangelo – str. Acad. A. Borza – prin Parcul Justiției – str. 20 Decembrie 1989 – Piața Iancu Huniade- str. C. Telbisz (pe pista de biciclete) – str. E. Caruso – str. General Praporgescu – Piața Libertății – str. Alba Iulia- Piața Victoriei (partea estică) – Bd. C.D. Loga – str. 20 Decembrie 1989 – Splaiul Spiru Haret > mal drept Canal Bega – Podul Michelangelo – Podul Decebal (trotuar) – Bd. 3 August 1919 (trotuar) – Piața Romanilor (trotuar) – str. I.L. Caragiale – str. Episcop I. Lonovich – Parcul Regina Maria – Splaiul Nistrului – mal stâng Canal Bega – Podul Michelangelo – Podul Mihai Viteazu – Podul Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu (trotuar) – Pod General I. Dragalina (trotuar) – Splaiul N. Titulescu (trotuar) – după intersecția cu str. Jiul: Splaiul N. Titulescu – Podul Maria – Bd. 16 Decembrie 1989 (trotuar) – Parcul Catedralei – Bd. Regele Ferdinand I – Podul Mihai Viteazu – Bd. V. Pârvan, astfel:
    • o restrictionarea traficului rutier, începând cu ora 05.00: Bd. Vasile Pârvan; Str. Michelangelo – sensul de mers dinspre Hotel Continental spre Spitalul Județean, banda 1 separată cu garduri de banda 2, pe care circulația autode desfășoară); pe sectorul dintre Bd. I.C. Brătianu și Piața Leonardo da Vinci; pasajul Michelangelo;Splaiul Nistrului (sectorul dintre fântâna arteziană și Podul Decebal); Str. I.L. Caragiale;Str. Episcop I. Lonovich; Str. Academician Aexandru Borza; Str. George Enescu; Splaiul Spiru Haret; Str. 20 Decembrie 1989; Splaiul N. Titulescu, sectorul de la intersecția cu str. Jiul până la intersecția cu Bd. 16 Decembrie 1989(pe sensul de mers spre Catedrala Mitropolitană); Bd. Regele Ferdinand I (sectorul din dreptul Catedralei Mitropolitane până la Podul Mihai Viteazu)
    • Podul Mihai Viteazu
    • închiderea traficului rutier: Bd. C.D. Loga, sectorul dintre str. Patriarh M. Cristea și Bd. Regele Ferdinand I; Bd. M. Eminescu, sectorul dintre str. Patriarh M. Cristea și str. 20 Decembrie 1989; str. Patriarh Miron Cristea, sectorul dintre Bd. M. Eminescu și Bd. I.C. Brătianu; str. Patriarh Miron Cristea, sectorul dintre Bd. C.D. Loga și Str. Acad. Aexandru Borza; str. Gheorghe Andrașiu, sectorul dintre Bd. C.D. Loga și Str. Acad. A. Borza; str. Traian Lalescu (sensul înspre Bd. V. Pârvan), începând cu ora 05.00
    • închiderea traficului pe strada Ion Luca Caragiale și Piața Romanilor, începând cu ora 04.00
    • închiderea traficului rutier pe Bv. Vasile Pârvan (sectorul din fața UVT, dintre intersecția cu Bd. M. Viteazu și pasajul Michelangelo), pentru montarea zonei de start/finish, respectiv închiderea pasajului Michelangelo începând cu ora 05.00.

Începând cu ora 16.00 se va deschide parțial traficul rutier, cu excepția Bd. V. Pârvan și a trecerii prin pasajul Michelangelo, respectiv a străzii Ion Luca Caragiale și Piața Romanilor, care vor fi deschise la ora 18.00.

 

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
joi, 12 noiembrie 2026, 18:32

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, critică noile restricții impuse de Guvern asupra cheltuielilor administrațiilor locale...

Alfred Simonis protestează față de restricțiile Guvernului privind cheltuielile administrațiilor locale
Radu-Ioan Zaharia, numit director interimar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara
joi, 12 noiembrie 2026, 18:19

Radu-Ioan Zaharia, numit director interimar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, l-a numit pe dirijorul Radu-Ioan Zaharia director interimar al Filarmonicii „Banatul” din...

Radu-Ioan Zaharia, numit director interimar al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara
Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
joi, 12 noiembrie 2026, 18:01

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație

Primăria Timișoara precizează că proprietarii care au închis ulterior balcoanele apartamentelor nu vor fi impozitați suplimentar. De asemenea,...

Proprietarii din Timișoara nu vor plăti impozite majorate pentru balcoanele închise fără autorizație
Două vestice, în lotul U21 de tenis al României
joi, 12 noiembrie 2026, 14:07

Două vestice, în lotul U21 de tenis al României

Federația Română de Tenis a publicat loturile naționale pe care se bazează în 2027, iar lotul de tineret, U21, cuprinde două sportive din...

Două vestice, în lotul U21 de tenis al României
joi, 12 noiembrie 2026, 13:21

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a efectuat, în perioada 1–31 octombrie, 277 de controale pentru verificarea respectării legislației...

Amenzi de aproape 2,8 milioane de lei pentru munca la negru în Timiș
joi, 12 noiembrie 2026, 13:18

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara

Restaurantele, cafenelele și puburile din Timișoara se pot înscrie în programul de parteneriat al Târgului de Crăciun, prin care organizatorii...

Târgul de Crăciun se extinde în restaurantele și cafenelele din Timișoara
joi, 12 noiembrie 2026, 12:57

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trece cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce cheltuielile

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trece cursurile și seminariile în format online, până la vacanța de iarnă, pentru a reduce...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trece cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce cheltuielile
joi, 12 noiembrie 2026, 12:55

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic

Clădirea în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara este pregătită pentru...

Clădirea gimnaziului Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara, reabilitată energetic