”dosztoievskij b@r/ reopening” în Extensia TESZT 13

Cea de-a cincea zi a Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT începe în Studioul Franciscan cu dosztoievskij b@r/ reopening, spectacol al Companiei independente Arte-Factum, inspirat de romanul Crimă și pedeapsă, de Feodor Mihailovici Dostoievski, în regia lui Levente Kocsárdi.

@Petru Cojocaru

Creat în Laboratorul de introspecție teatrală Arte-Factum, spectacolul își continuă procesul de atelier teatral, cu distribuția care reunește actori din România, Republica Moldova și Serbia: Alexandru Romescu, Aida Olaru, Larisa Belcea, Nina Troća, Levente Kocsárdi, Ștefan Roman, Laura Gîrbovan, Darie Doklean, David Vicol, Bogdan Alexandru Popescu.

dosztoievskij b@r/reopening este un eseu teatral despre conștiință, crimă și vinovăție: „destructurăm și recompunem, cu mijloace teatrale, mecanisme extreme de validare a iluziilor despre noi înșine, procese care au făcut din Rodion Romanovici Raskolnikov un ucigaș, pentru a înțelege ce mai înseamnă conștiința pentru oameni care au acum vârsta studentului Raskolnikov, cum se raportează, intim și personal, oameni de orice vârstă, astăzi, la no?iunea de conștiință, căci în #dosztoievskij b@r toți sunem Raskolnikov. Totul se petrece în mintea lui Raskolnikov, în coșmarul lui, în delirul său ca un vehicul teatral către înțelegere” – Levente Kocsárdi, regizor.

Invitat în Extensia-TESZT13 dedicată teatrului independent, spectacolul are loc joi, 26 mai 2022, de la ora 17.00, în Studioul Franciscan al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș și va fi supratitrat în limbile maghiară și engleză. Evenimentul se desfășoară în cadrul stagiunii independente Nocturnalii indoor 2022, proiect cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

A treisprezecea ediție TESZT se derulează în 22-29 mai și reunește 25 de evenimente din 12 țări, majoritatea sold-out. Toate detaliile ediției boostTESZT13 se găsesc pe www.teszt.ro. Festivalul Euroregional TESZT este un eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara și finanțat de Primăria Municipiului Timișoara.

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

7 secunde ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

44 de minute ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

o oră ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

o oră ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

o oră ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

2 ore ago