Categorii: Social

17 Decembrie. Timișoara, în doliu

Timișorenii cinstesc, astăzi, memoria eroilor care au murit în urmă cu 25 de ani pentru că visau o viață nouă și libertate.

Oficialităţile oraşului împreună cu reprezentanţi ai asociaţilor de revoluţionari au adus astăzi un omagiu în faţa Catedralei Mitropolitane, celor care au căzut răpuşi de gloanţe, acum 25 de ani.

Prezent la Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, subliniază importanţa acestui eveniment.

Este o zi de doliu astăzi, în Timişoara. Este o zi în care noi, timişorenii dar, cred că orice cetăţean al acestei ţări, trebuie să purtăm un gând pios celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru ca noi să fim astăzi liberi. Ziua de 17 decembrie 1989 a fost ziua în care au fost date primele jertfe umane pe altarul luptei pentru libertate şi aici, în Timişoara au fost primii care s-au sacrificat.

Întraga zi este dedicată memoriei eroilor Revoluţiei. Ca în fiecare an, în 17 decembrie, la Cimitirul Eroilor, au fost depuse coroane, s-au spus rugaciuni, iar la morminte s-au  aprins candele si s-au asezat flori.

Seara, de la ora 19:00, toţi cei care doresc să aducă un omagiu eroilor martiri sunt aşteptaţi pe treptele Catedralei Mitropolitane, pentru a aprinde o lumânare şi a spune o rugăciune.

Articole asemănătoare

Fără apă caldă în zona Lipovei din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde consum, între orele 8.00 și 17.00, la punctele…

57 de minute ago

Vreme rece și ploioasă în vestul țării

Astăzi, vremea se va răci și va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări…

2 ore ago

AUDIO / Corvinul Hunedoara, victorioasă la ultimul meci acasă

Corvinul Hunedoara a învins-o pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 3-1, miercuri, pe…

11 ore ago

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine

România înfruntă Cehia în barajul de calificare la Campionatul Mondial de handbal. Manșa tur s-a…

11 ore ago

Apicultorii din Timiș se tem că vremea va afecta din nou producția de miere

Anul acesta ar putea fi, pentru apicultorii bănățeni, unul mult mai slab în ceea ce…

13 ore ago

Digul din centrul Lugojului, distrus de inundații, a intrat în reparații

Situat în cartierul Ștrand, digul de beton în lungime de aproape un kilometru este un…

13 ore ago