Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Doi tineri au murit într-un accident între o motocicletă și un autoturism, la Jabăr

În coliziune au fost implicate o motocicletă, pe care se aflau două persoane, și un autoturism.

Doi tineri au murit într-un accident între o motocicletă și un autoturism, la Jabăr
Foto: ecopolitic.ro

Articol de Radio Timișoara, 17 iunie 2026, 12:57

Doi tineri și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs astăzi în localitatea Jabăr, județul Timiș.

Accidentul s-a produs în jurul orei 12:15, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Timiș, cu medic.

La sosirea echipajelor de intervenție, una dintre persoanele aflate pe motocicletă era decedată, iar cea de-a doua se afla în stare de inconștiență, fiind supusă manevrelor de resuscitare. În ciuda eforturilor medicilor, victima nu a putut fi salvată și a fost declarată decedată.

Potrivit polițiștilor, este vorba despre doi tineri în vârstă de 18, respectiv 17 ani.

“Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că doi tineri se deplasau cu o motocicletă de teren dinspre localitatea Boldur înspre localitatea Jabăr, iar la pătrunderea în intersecția cu DJ 592D au intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care circula regulamentar din direcția municipiului Lugoj către localitatea Ohaba-Forgaci”.

Conducătorul autoturismului a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului a indicat un rezultat negativ.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură joi, 12 noiembrie 2026, 07:25

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni 8 persoane...

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:36

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime

O cabană cu 12 locuri de cazare din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață...

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 10 noiembrie 2026, 13:56

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 48 de ani, care circula cu mașina dinspre Piața Mărăști spre Calea Aradului, ar fi pierdut...

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 13:29

O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1

Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Timișoara, unde sunt executate lucrări la carosabil. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 13:21

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi mers la locuința celor două rude, ar fi forțat poarta și ar fi intrat fără drept în curte. Acolo ar...

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 13:06

O tânără băută a intrat cu mașina într-un stâlp, la Reșița. Un copil a fost rănit

Potrivit polițiștilor, tânăra conducea, de dimineață, dinspre Câlnic către Triaj, când ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a...

O tânără băută a intrat cu mașina într-un stâlp, la Reșița. Un copil a fost rănit
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 13:03

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș

Bilanțul incendiului de la depozitul de anvelope din Caransebeș a fost actualizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin....

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 10:56

Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață

Accidentul s-a produs pe versantul vestic al crestei dintre Șaua Custurii și Vârful Păpușa Mică, în zona centrală a Masivului Retezat....

Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață