Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Excursiile cu autocarul, anulate pentru timișenii din zona aflată în carantină

Persoanele din județul Timiș, cu domiciliul în localitățile aflate în carantină, care au planificate vacanțe interne, cu autocarul, în această perioadă, sunt afectate de această măsură.

Excursiile cu autocarul, anulate pentru timișenii din zona aflată în carantină

Articol de Radio Timișoara, 11 martie 2021, 10:42

Oamenii nu pot efectua deplasarea, pentru că ordinul prin care au fost instituite restricțiile suplimentare nu permite acest lucru, a declarat, la Radio Timișoara, vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, Alin Nica.

Carantina nu îi afectează, în schimb, pe cei care se deplasează cu avionul, indiferent dacă pleacă din Timișoara, Budapesta sau Belgrad. Singura condiție este să aibă un test negativ la COVID 19.

“Cei care pleacă din Belgrad sau din Budapesta vor beneficia exact de aceleași condiții ca și cei care pleacă de pe Aeroportul Timișoara chiar dacă se deplasează cu autocarul în acele zone, test COVID negativ. În rest, cei care au planificate excursii aici în țară, din păcate nu vor putea să le efectueze pentru că nu sunt permise de ordinul de punere în carantină dat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență”, spune Alin Nica.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, nu a exclus posibilitatea ca măsura carantinei să se prelungească cu 7 zile, după data de 22 martie.

 

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:36

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime

O cabană cu 12 locuri de cazare din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață...

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:00

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”

Au trecut 37 de ani de la Revoluția din 1989, dar sacrificiul celor care au luptat pentru libertate nu trebuie uitat. Este mesajul Sviatlanei...

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Social marți, 10 noiembrie 2026, 19:42

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor

Inspectoratul Școlar Județean Timiș încearcă să găsească oameni dispuși să preia conducerea Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara....

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social marți, 10 noiembrie 2026, 13:56

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 48 de ani, care circula cu mașina dinspre Piața Mărăști spre Calea Aradului, ar fi pierdut...

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:54

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști

În cazul virozelor, prima săptămână a lunii octombrie a adus chiar mai mulți pacienți decât următoarele două, potrivit datelor Spitalului...

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 15:54

Investigații radiologice, CT și RMN, disponibile la Spitalul Municipal Timișoara

Pacienții Spitalului Municipal Timișoara pot beneficia de investigații radiologice, tomografii computerizate și examinări RMN atât pe durata...

Investigații radiologice, CT și RMN, disponibile la Spitalul Municipal Timișoara
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:29

O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1

Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Timișoara, unde sunt executate lucrări la carosabil. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

O mașină cu sisteme avansate de asistență, a lovit balizele de pe A1
Social duminică, 8 noiembrie 2026, 13:21

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei

Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi mers la locuința celor două rude, ar fi forțat poarta și ar fi intrat fără drept în curte. Acolo ar...

Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat rudele și le-ar fi spart geamurile casei