Categorii: Învăţământ

Demisie a directorului liceului din Săvârșin unde o elevă a murit într-un accident auto

Directorul Liceului Tehnologic Săvârşin, din judeţul Arad, unde o elevă de 16 ani a murit în timp ce trebuia să fie la școală, a demisionat.

Directorul Nicolae Vesa, care deţinea funcţia de circa 5 ani, şi-a dat demisia miercuri în condiţiile în care, joi, Consiliul de Adminsitraţie al ISJ Arad s-a reunit pentru a analiza raportul controlului efectuat la liceu, iar în calcul se lua şi demiterea directorului. În mod oficial, demisia a avut din cauza unor „motive de sănătate”. Pe de altă parte, controlul Inspectoratului Şcolar Arad a descoperit o serie de nereguli la şcoală, printre care probleme cu regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.

Au fost analizate inclusiv imaginile surprinse de camerele video din zona şcolii, în imagini văzându-se un profesor s-a întâlnit, la ora 8.13, cu elevii care au plecat la adunat cartoane, au vorbit, iar apoi profesorul a intrat în clasă, elevii plecând mai departe.

Inspectoratul Şcolar Arad a cerut consiliului profesoral al liceului să comunice, până pe data de 8 noiembrie, cadrele dicactice propuse pentru funcţia de director. Noua conducere va trebui să continue cercetările disciplinare din cadrul liceului, dar şi să ia, în termen de 30 de zile, măsuri organizatorice şi administrative referitoare la măsurile de siguranţă a elevilor în spaţiul şcolar, modalităţile de învoire a elevilor, procedurile provind activităţile educative.

Reamintim, o elevă de 16 ani a murit, iar alte două, de 16 și 17 ani din Săvârșin, au fost rănite într-un accident în timp ce adunau bani pentru balul bobocilor.

Articole asemănătoare

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

9 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

9 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

9 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

9 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

9 ore ago

AUDIO | CSC Dumbrăviţa, un ultim meci, două variante pentru menţinerea în Liga 2

Timișenii au nevoie de victorie sau chiar egal pentru a se salva. Timișenii au 26…

9 ore ago