Ascultă Radio România Timișoara Live • 

? Poveste de succes: Tânăra din Timișoara cu zece curat la examenul de Bacalaureat

 

? Poveste de succes: Tânăra din Timișoara cu zece curat la examenul de Bacalaureat

Articol de Radio Timișoara, 5 iulie 2017, 16:00 / actualizat: 5 iulie 2017, 17:08

Tânăra, care a studiat matematică informatică intensiv vrea să urmeze cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Tânăra recunoaște că examenul nu a fost unul foarte dificil. “M-am pregătit dar și examenul a fost foarte ușor. Pentru mine acest examen a fost doar un mic pas în realizarea visurilor mele”, mărturisește Ansira Dinu.

Ansira Dinu a explicat pasiunea pe care o are pentru dansul popular şi cum a ajuns să facă dintr-un ansamblu de dansatori profesionişti. Iniţial era un hobby şi tot antrenându-mă am ajuns să fiu aproape la nivel profesionist fiindcă aveam spectacole cu ansamblul profesionist şi a început să fie o mare parte din viaţa mea dansul. Pur şi simplu am prins drag de asta şi în general dacă prind drag de ceva continui”, a mai declarat tânăra. În paralel cu şcoala, Ansira Dinu a mai practicat şi handbalul. Nu găseşte o explicaţie pentru modul în care a reuşit să îmbine atât de bine şcoala cu activităţile extraşcolare. „Pur şi simplu nu găsesc o explicaţie. Am o energie interioară care mă ajută. Nu privesc greutăţile. Încerc să le iau pas cu pas şi îmi iese chestia asta”, a mai declarat Ansira Dinu.
Următoarea medie obţinută la BAC este 9.93, obtinuta de șapte elevi din Timiş. Rata de promovare a bacaluareatului în Timiş, înainte de soluţionarea contestaţiilor, se apropie de 72 la sută. Au fost circa 4.200 de candidaţi înscrişi, din care peste 300 nu s-au prezentat iar 8 au fost eliminaţi de la probe. Nu au obţinut calificative sau note de trecere peste 1.300 dintre candidaţii din Timiş.

 

Ascultați reportajul în format audio realizat de Daniel Dancea:

Foto: arhiva personala Facebook

Elevii români domină Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Pregătirea lotului a avut loc la Timișoara
Învăţământ duminică, 3 mai 2026, 22:17

Elevii români domină Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Pregătirea lotului a avut loc la Timișoara

Rezultat excepțional pentru România la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge, desfășurat între 29 aprilie și 2 mai, la Houston,...

Elevii români domină Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Pregătirea lotului a avut loc la Timișoara
Elevii de la „Carmen Sylva” Timișoara, locul 4 în calificările Mondialului de Robotică și locul 1 la Design Award
Învăţământ sâmbătă, 2 mai 2026, 22:34

Elevii de la „Carmen Sylva” Timișoara, locul 4 în calificările Mondialului de Robotică și locul 1 la Design Award

Echipa CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” a încheiat meciurile de calificare din cadrul Campionatului Mondial de Robotică de...

Elevii de la „Carmen Sylva” Timișoara, locul 4 în calificările Mondialului de Robotică și locul 1 la Design Award
Primul elev din Timișoara în finala competiției spațiale NASA caută sprijin pentru a ajunge în SUA
Învăţământ miercuri, 29 aprilie 2026, 16:23

Primul elev din Timișoara în finala competiției spațiale NASA caută sprijin pentru a ajunge în SUA

Primul elev din Timișoara calificat în finala competiției International Space Settlement Design Competition trebuie să-și strângă singur banii...

Primul elev din Timișoara în finala competiției spațiale NASA caută sprijin pentru a ajunge în SUA
Campus școlar de peste 22 de milioane de lei, aproape de finalizare la Arad
Învăţământ marți, 28 aprilie 2026, 14:16

Campus școlar de peste 22 de milioane de lei, aproape de finalizare la Arad

Lucrările la noul campus școlar din municipiul Arad, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, avansează și sunt programate...

Campus școlar de peste 22 de milioane de lei, aproape de finalizare la Arad
Învăţământ marți, 28 aprilie 2026, 10:26

Premiu național pentru teatrul liceenilor din Timișoara: „Alandalia”, spectacol-manifest despre educație

Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național „Ana Aslan” din Timișoara. Trupa de teatru „Aslăneștii” a obținut Premiul...

Premiu național pentru teatrul liceenilor din Timișoara: „Alandalia”, spectacol-manifest despre educație
Învăţământ luni, 27 aprilie 2026, 17:35

Deficitul de profesori din Timiș, acoperit cu ajutorul cadrelor didactice pensionare

Peste 100 de cadre didactice pensionare au revenit la catedră în acest an școlar în județul Timiș, în special în mediul rural, unde deficitul...

Deficitul de profesori din Timiș, acoperit cu ajutorul cadrelor didactice pensionare
Învăţământ duminică, 26 aprilie 2026, 17:12

Elev din Timișoara, premiul I la Olimpiada Națională de Biologie și calificare în lotul pentru etapa internațională

Un elev din Timișoara a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Biologie 2026 și s-a calificat în lotul lărgit de pregătire pentru etapa...

Elev din Timișoara, premiul I la Olimpiada Națională de Biologie și calificare în lotul pentru etapa internațională
Învăţământ miercuri, 22 aprilie 2026, 19:18

Atenție sporită la mediul online: elevii timișeni cer reguli mai clare pentru protecția copiilor

O mai mare atenție la conținutul consumat de copii, dar și la modul în care aceștia comunică în mediul online, se numără printre...

Atenție sporită la mediul online: elevii timișeni cer reguli mai clare pentru protecția copiilor