Categorii: Social

Pisicuțele își așteaptă stăpânii. Târg de adopții, astăzi, la Timișoara

Pisicile fără adăpost din Timișoara își caută stăpânii. Astăzi, între orele 10:00 și 14:30, la Jack’s Bistro (strada Vasile Alecsandri nr. 3) are loc primul Târg de adopții de pisici. Sunt aduse o mulțime de pisicuțe, fie că este vorba despre pui sau motani în toată regula. Timișorenii și nu numai pot vedea animalele, se pot juca cu ele și chiar pot lua acasă o pisică. Toate animalele de la târg sunt deparazitate, vaccinate și, dacă au vârsta necesară, sterilizate.

Cei care nu au condiții pentru a adopta o pisică, dar vor să le facă micilor patrupede traiul mai frumos, o pot face, tot la târg. Este nevoie și de donații pentru animalele care încă nu și-au găsit un nou cămin, dar și pentru cele care încă trăiesc pe străzi. Astfel, doritorii pot aduce la târg nisip pentru pisici și hrana uscată sau umedă. Nu în ultimul rând, se acceptă și donații în bani, fonduri care vor fi folosite pentru tratarea, vaccinarea, deparazitarea și sterilizarea pisicilor salvate de pe străzile orașului.

 

Articole asemănătoare

WTA Roma | Eliminare pentru Ana Bogdan, calificare pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian

Calificată în turul al doilea după un meci reușit în fața canadiencei Leylah Fernandez, Ana Bogdan…

3 minute ago

AUDIO | Cade cortina peste Liga a doua. Corvinul, ultimul joc înaintea finalei de Cupă

De la ora 11:00 se vor juca cele șase meciuri din play-out, din etapa a…

58 de minute ago

Pieton lovit mortal de mașină după ce a traversat pe roșu în Timișoara

Accidentul s-a produs, în această dimineață, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara. „Un bărbat de…

o oră ago

Campanie de ridicare a deșurilor voluminoase la Hunedoara

Până în data de 14 mai, hunedorenii pot depozita deșeurile voluminoase lângă punctele de colectare…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. Cerul va fi variabil,…

5 ore ago

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

15 ore ago