Social

Premiile Societății Timișoara. Emilia Șercan: Premiul acesta reprezintă enorm; am crescut cu gândul că voi fugi din țară

Festivitatea de decernare a premiilor Societății Timișoara din acest an a înregistrat o premieră. Premiul „Speranța” nu a ajuns la o persoană.

Orașul Timișoara a fost premiat pentru cea mai însemnată contribuție la instaurare a democrației, de strămare a structurilor comuniste și menținerea speranței,

Vorbim de Timișoara, oraș multietnic, vorbim de provocările care sunt acum în fața noastră și asociind cu anul trecut, care a fost un an al Timișoarei, fiind Capitală Culturală Europeană, ne-am gândit că este cel mai nimerit să primească acest premiu chiar orașul Timișoara”, spune președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea.

Pentru anul 2022, premiul “Speranța” a fost decernat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Premiul “Alexandra Indrieș” a fost acordat jurnalistelor Melania Cincea și Emilia Șercan, dar și profesorul universitar Ioan Stanomir.

„Am crescut cu gândul că voi fugi din țară”

Venită la Timișoara pentru ridicarea premiului, jurnalista Emilia Șercan a făcut o mărturisire pe un subiect despre care nu am mai vorbit public până acum.

Premiul acesta reprezintă enorm pentru mine, mai ales pentru că am crescut cu gândul că, la majorat, când voi face 18 ani, voi fugi din țară. Aveam 13 ani la Revoluție și pentru mine perioada respectivă a reprezentat o perioadă de foarte mari traume emoționale, aș putea să spun. În clasa a III-a am avut primul diferent cu învățătoarea mea, apoi în clasa a VII-a am refuzat să mai fiu șef de grupă, lucru care mi-a atras, bineînțeles, o mulțime de probleme la școală. Din fericire, a venit foarte repede Revoluția. Probabil că lucrurile pe care eu le-am înțeles atunci, cât de importantă este libertatea, perioada respectivă pentru mine a fost definitorie. Cred că de asta și fac ceea ce fac acum astăzi. Sunt lucruri pe care public nu le-am mai spus niciodată”, a mărturisit Emilia Șercan.

 

Vladimir Tismăneanu: Proclamația de la Timișoara, adevărata cartă a Revoluției

Politologul Vladimir Tismăneanu a primit titlul de membru de onoare al Societății Timișoara. De la Washington, Vladimir Tismăneanu a transmis un mesaj video în care a subliniat importanța Proclamației de la Timișoara, lansată în urmă cu 34 de ani.

Despre Proclamația de la Timișoara am scris în repetate rânduri și am identificat public cu litera și cu spiritul acestei proclamații. E vorba de un document fundamental. Proclamația de la Timișoara a fost adevărata cartă a Revoluției române din decembrie 1989”, a transmis Vladimir Tismăneanu.

În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Societății Timișoara, istoricii Dorin Dobricu și Armand Goșu au primit premiul “Oscar Berger”, iar istoricul Stephane Courtois a fost răsplătit cu premiul “Ion Monoran”.

Premiul “Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara” i-a revenit Lidiei Gheorghiu-Bradley.

În fine, premiul “Secera și ciocanul”, pentru efortul depus pentru conservarea și susținerea sistemului și structurilor neo-comunistă în România, le-a fost acordat istoricul lui timișorean Victor Neuman și consilierului prezidențial Gheorghe Angelescu.

Reporter: Daniel Dancea

Articole asemănătoare

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

3 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

3 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

3 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

4 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

4 ore ago

AUDIO | CSC Dumbrăviţa, un ultim meci, două variante pentru menţinerea în Liga 2

Timișenii au nevoie de victorie sau chiar egal pentru a se salva. Timișenii au 26…

4 ore ago