Ascultă Radio România Timișoara Live • 

150 de pacienți vor fi operați cu robotul chirurgical de la Spitalul Județean din Timișoara

Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Victor Babeş’ Timişoara a finalizat proiectul prin care a putut fi achiziţionat robotul ultraperformant Da Vinci.

150 de pacienți vor fi operați cu robotul chirurgical de la Spitalul Județean din Timișoara

Articol de Radio Timișoara, 4 noiembrie 2015, 18:04

Aparatul, instalat la Spitalul Judeţean din Timișoara, este folosit în operaţiile oncologice şi aşează chirurgia timişoreană într-un club select, spune profesorul universitar doctor Lazăr Fulger, coordonatorul proiectului. Potrivit chirurgului, utilizarea roboticii oferă mai multe avantaje, între care creşterea posibilităţii de a efectua o operaţie corectă din punct de vedere oncologic şi creşterea calităţii vieţii.

Până în prezent, şase chirurgi au învăţat deja să lucreze cu ‘mâna robotică’, iar mai departe echipa îşi va perfecţiona tehnicile şi se vor aborda cât mai multe operaţii, mai spune profesorul Lazăr Fulger.

O astfel de intervenţie se ridică la 6.000 de euro, dar avantajele sunt multiple, iar în perioada următoare 150 de pacienţi vor beneficia de serviciile acestui robot. Investiţia se ridică la aproape 20 de milioane de lei. Prin intermediul proiectului au fost create și dotate patru laboratoare pentru cercetările legate de tratamentele inovatoare ale pelvine, în cazul pacienţilor supraponderali.

Ascultați reportajul realizat de Ioana Sapianu:

Etichete:
Peste 900 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate într-o săptămână în Timiș
Sănătate miercuri, 28 octombrie 2026, 07:04

Peste 900 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate într-o săptămână în Timiș

Peste 900 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare au fost înregistrate în județul Timiș în ultimele șapte zile. Dintre...

Peste 900 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate într-o săptămână în Timiș
Locurile pentru mamografii, ocupate până în ianuarie 2027 la Spitalul Județean Arad
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 07:51

Locurile pentru mamografii, ocupate până în ianuarie 2027 la Spitalul Județean Arad

Toate locurile disponibile în programul obișnuit pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad sunt ocupate...

Locurile pentru mamografii, ocupate până în ianuarie 2027 la Spitalul Județean Arad
Spitalul Municipal din Timișoara pregătește un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu
Sănătate marți, 27 octombrie 2026, 07:04

Spitalul Municipal din Timișoara pregătește un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu

Spitalul Municipal din Timișoara lucrează la un proiect prin care pacienții externați vor putea primi îngrijiri medicale acasă. Personalul...

Spitalul Municipal din Timișoara pregătește un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu
Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă
Sănătate luni, 26 octombrie 2026, 10:47

Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă

Noua clădire a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara urmează să fie ocupată integral luna viitoare, când sunt programate...

Spitalul „Louis Țurcanu”; ultimele două secții se mută luna viitoare în clădirea nouă
Sănătate duminică, 25 octombrie 2026, 16:24

Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici

Spitalul CFR din Timișoara ar putea completa serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal, prin dezvoltarea îngrijirii pacienților cronici...

Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici
Sănătate vineri, 23 octombrie 2026, 12:32

Record mondial la Deva: 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi

O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial după ce medicul Daniel Angelescu a realizat 130 de intervenții de înlocuire a...

Record mondial la Deva: 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi
Sănătate sâmbătă, 17 octombrie 2026, 20:31

Oportunități de carieră în spitale din Europa, prezentate personalului medical din Timișoara

Târgul de cariere EXPOMEDICS a adus față în față candidați, angajatori și firme de recrutare din Germania, Franța, Belgia și țările...

Oportunități de carieră în spitale din Europa, prezentate personalului medical din Timișoara
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:19

Avertismentul medicilor: gripa poate provoca complicații severe la copii

Medicii atrag atenția că gripa poate provoca pneumonie și alte complicații severe inclusiv la copiii fără probleme de sănătate. „Mulți...

Avertismentul medicilor: gripa poate provoca complicații severe la copii