Categorii: Sănătate

Copilul unei refugiate din Irak a decedat la Timişoara,din cauza rujeolei

Copilul de 11 luni al unei refugiate din Irak a decedat la Timişoara, pe fondul contactării rujeolei.

Copilul prezenta mai multe malformații, a declarat conf. dr. Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. “Este vorba despre un copil de 11 luni din Centrul de refugiaţi, care avea multiple malformaţii cardiace şi boli asociate şi care a fost internat în Terapia intensivă a spitalului nostru pentru rujeolă complicată cu bronhopneumonie şi Sepsis, care au dus la deces, în 18 august”, a precizat Virgul Musta.

Copilul este cea de-a 33-a victimă a rujeolei. În România au fost depistate, până acum, peste 8.900 de cazuri de rujeolă. Cele mai multe cazuri au fost în Timiş – apoi în Caraș-Severin -1.111 şi Arad – 1.014. Doar săptămâna aceasta au fost confirmate și raportate 49 de cazuri.

Articole asemănătoare

Ziua Europei la Muzeul Satului Bănățean

Programul cuprinde un concurs sportiv, desfășurat în parteneriat cu Asociația Club Sportiv, vizitarea pavilioanelor de…

56 de minute ago

Fără apă caldă în zona Lipovei din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde consum, între orele 8.00 și 17.00, la punctele…

2 ore ago

Vreme rece și ploioasă în vestul țării

Astăzi, vremea se va răci și va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări…

3 ore ago

AUDIO / Corvinul Hunedoara, victorioasă la ultimul meci acasă

Corvinul Hunedoara a învins-o pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 3-1, miercuri, pe…

12 ore ago

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine

România înfruntă Cehia în barajul de calificare la Campionatul Mondial de handbal. Manșa tur s-a…

12 ore ago

Apicultorii din Timiș se tem că vremea va afecta din nou producția de miere

Anul acesta ar putea fi, pentru apicultorii bănățeni, unul mult mai slab în ceea ce…

14 ore ago