Categorii: Social

Ştafeta Veteranilor porneşte de la Timişoara spre Păuliş şi Arad

Militarii organizaţi voluntar în grupul Invictus România vor lua startul vineri, 18 septembrie, la ora 9:00, din faţa Prefecturii Timiş, pe cel de-al doilea traseu de alergare din cadrul ediţiei din acest an al Ştafetei Veteranilor. Traseul are o lungime de aproximativ 90 de kilometri şi include localităţile Timişoara, Păuliş şi Arad.

La Monumentul Eroilor de la Păuliş, membrii ştafetei sunt aşteptaţi, sâmbătă, în jurul 10:20, în cadrul Ceremoniiilor dedicate celei de-a 71-a comemorări a detaşamentului de la Păuliş.

În Arad, ştafeta este aşteptată să ajungă luni, 21 august, în jurul orei 13.05, în Piaţa Avram Iancu din centrul municipiului Arad.

În respectivele localităţi se vor desfăşura ceremonii comemorative dedicate eroilor din luptele pentru eliberarea teritoriului naţional în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Ştafeta este reprezentată de un drapel tricolor, purtat de militarii voluntari ai echipei Invictus România pe o distanţă de peste o mie de kilometri, pe patru trasee care corespund, în principal, cu direcţiile de acţiune ale Armatei României, în anul 1944, pentru eliberarea teritoriului naţional.

Purtătorii Ştafetei Veteranilor vor ajunge pe 25 octombrie la Carei, la Ansamblul Monumental ‘Glorie Ostaşului Român’.

Evenimentul este organizat în contextul Anului Veteranilor de Război şi al sărbătoririi, la 25 octombrie, a Zilei Armatei Românie

 

Sursa foto: mesagerul.ro

Articole asemănătoare

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

6 ore ago

Timișul pregătește candidatura la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028

Documentația va fi realizată de Caius Ovidiu Merșa, antropolog culinar și expert în artele culinare,…

6 ore ago

Cuiburi artificiale pentru păsări, montate în Parcul Natural Lunca Mureşului

Specialiştii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului au montat 120 de cuiburi artificiale de păsări pentru…

6 ore ago

Rugby | SCM Timişoara, deplasare pe terenul Ştiinţei Baia Mare

Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au…

6 ore ago

Una dintre cele mai frumoase picturi semnate de Nicolae Grigorescu, expusă la Arad

Mai multe opere rare ale pictorului Nicolae Grigorescu vor fi expuse timp de o lună…

6 ore ago

AUDIO | CSC Dumbrăviţa, un ultim meci, două variante pentru menţinerea în Liga 2

Timișenii au nevoie de victorie sau chiar egal pentru a se salva. Timișenii au 26…

7 ore ago