Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Dennis Man, marcator în start de meci la Parma

Arădeanul Dennis Man a marcat pentru Parma în partida câştigată acasă cu 3-1, în faţa formaţiei Lazio Roma, transmite Agerpres.

Dennis Man, marcator în start de meci la Parma

Articol de Viorel Jurcut, 1 decembrie 2024, 19:04

Confruntarea Parma – Lazio  a făcut parte din etapa a 14-a a campionatului de fotbal al Italiei. Man a deschis scorul în minutul 6 al întâlnirii de pe stadionul Ennio Tardini, profitând de o eroare a apărării adverse. Acesta este al patrulea gol al jucătorului român în actuala ediţie din Serie A. Parma şi-a mărit apoi avantajul după pauză, prin Mohamed Haj (53), însă oaspeţii au redus din handicap prin Tay Castellanos (80). Rezultatul final a fost stabilit de Enrico Del Prato, care a marcat al treilea gol al gazdelor în timpul adiţional (90+2).

Dennis Man a fost integralist în acest joc, în timp ce Valentin Mihăilă a fost rezervă la Parma şi a rămas pe bancă până la final. În urma acestui succes, Parma a urcat pe locul unsprezece în Serie A, cu 15 puncte, în timp de Lazio a rămas pe poziţia a cincea, cu 28 de puncte.

„Sunt mulțumit, dar mai avem de lucrat. Slatina poate să facă 100 de puncte, nu mă interesează” / AUDIO
Fotbal vineri, 25 septembrie 2026, 17:05

„Sunt mulțumit, dar mai avem de lucrat. Slatina poate să facă 100 de puncte, nu mă interesează” / AUDIO

Antrenorul Politehnicii Timișoara este mulțumit de parcusul de până acum și de locul al doilea în Liga secundă de fotbal. Afirmația a fost...

„Sunt mulțumit, dar mai avem de lucrat. Slatina poate să facă 100 de puncte, nu mă interesează” / AUDIO
Un ecuson FIFA în Timiș după 23 de ani? George Roman, propus pentru lista arbitrilor internaționali
Fotbal vineri, 25 septembrie 2026, 14:52

Un ecuson FIFA în Timiș după 23 de ani? George Roman, propus pentru lista arbitrilor internaționali

Timișul ar putea avea, după mai bine de două decenii, un arbitru cu ecuson FIFA. George Roman a fost propus pentru includerea pe lista arbitrilor...

Un ecuson FIFA în Timiș după 23 de ani? George Roman, propus pentru lista arbitrilor internaționali
Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
Fotbal joi, 24 septembrie 2026, 18:17

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională

Competiția s-a întrerupt pentru o pauză lungă, de aproape trei săptămâni, în Superliga și Liga a II-a de fotbal. Aproape toate...

Vojvodina – Poli, capul de afiș al amicalelor „legate” de vestice în pauza internațională
Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia
Fotbal joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia

Naționala de fotbal a României va ajunge în această seară, la Stockholm, pentru primul meci din Liga Națiunilor. Mâine, de la ora 21.45,...

Dennis Man și Vlad Dragomir, în avionul pentru Suedia
Fotbal joi, 24 septembrie 2026, 08:29

Stadionul din Petroșani, omologat pentru Superligă

Arena „Petre Libardi” din Petroșani, a fost omologată, ieri, pentru disputarea partidelor de primă ligă. O comisie formată din...

Stadionul din Petroșani, omologat pentru Superligă
Fotbal miercuri, 23 septembrie 2026, 14:50

Final de drum pentru Alexandru Pelici la Satu Mare

Divizionara secundă CSM Olimpia Satu Mare a anunțat despărțirea de antrenorul Alexandru Pelici. Tehnicianul timișorean încheie un mandat scurt...

Final de drum pentru Alexandru Pelici la Satu Mare
Fotbal miercuri, 23 septembrie 2026, 09:53

AUDIO / Corvinul i-a provocat demiterea lui Stjepan Tomas

Eșecul de luni, 2-3 cu Corvinul Hunedoara, i-a fost fatal antrenorului Oțelului Galați, Stjepan Tomas. Croatul a fost demis de echipa de la...

AUDIO / Corvinul i-a provocat demiterea lui Stjepan Tomas
Fotbal miercuri, 23 septembrie 2026, 08:40

AUDIO / Liga 3 / Victorii clare pentru arădene în prima zi a „intermediarei”

Prima etapă intermediară din Liga a III-a de fotbal a programat ieri cele mai multe partide pentru echipele din zonă. În Seria 6, după duelul...

AUDIO / Liga 3 / Victorii clare pentru arădene în prima zi a „intermediarei”