Un ecuson FIFA în Timiș după 23 de ani? George Roman, propus pentru lista arbitrilor internaționali
Timișul ar putea avea, după mai bine de două decenii, un arbitru cu ecuson FIFA.
Articol de Gabriel Toth, 25 septembrie 2026, 14:52
George Roman a fost propus pentru includerea pe lista arbitrilor internaționali pentru anul 2027. În vârstă de 31 de ani, Roman oficiază la nivelul Superligii din 2025.
Arbitrajul timișean nu a mai avut reprezentanți pe lista FIFA din 2004.
Ultimii reprezentanți ai Timișului pe lista internațională au fost Sorin Altmayer și Tiberiu Lajos, ca arbitri, respectiv Nicolae Grigorescu și Ioan Mureșan, ca arbitri asistenți.
Născut la 24 aprilie 1995, la Grădinari, județul Caraș-Severin, George Roman și-a început drumul în arbitraj în anul 2013.
Lista finală, inclusiv cu arbitrii VAR, va fi publicată după decizia FIFA care e așteptată în luna decembrie.