Administaţie, instituţii publice
Altele din Administrație & politică:
Procedurile de expropriere pentru tronsonul Salonta–Chișineu Criș, parte din drumul expres Arad–Oradea, au început în județul Arad. Comisia de verificare lucrează zilnic la Primăria Zerind, până în 12 decembrie, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.
Flota nouă de troleibuze va cuprinde 33 de garnituri care vor înlocui vechile Skoda.
Primăria Timișoara a obținut aprobarea Consiliului Local pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni din fonduri europene prin Programul Regional Vest.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că Guvernul are obligația să cofinanțeze construcția stadionului “Dan Păltinișanu” din 2027, fără posibilitatea negocierii.
Directorul Retim, Dan Pascu, susține că sistemul de colectare a deșurilor în insulele ecologice poate funcționa mai bine dacă timișorenii respect regulile. Declarația vine după ce viceprimarul Ruben Lațcău a numit proiectul “dezastruos”.
Bugetul pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în municipiu este unul de “criză”, similar celui de anul trecut, anunță autoritățile locale.
Primarul Timișoarei a depus dosarul pentru obținerea cetățeniei române în iulie 2024.
Campusul ar fi trebuit să aibă săli de clasă, ateliere, un cămin și o bază sportivă și s-ar fi desfășurat pe o suprafață de 14.000 de metri pătrați.
Potrivit administratorului special al Colterm, Cristian Amza, cererea a fost formulate pe fondul lipsei de progres în procedura de insolvență, iar hotărârea finală va fi luată de judecătorul sindic.
Sistemul de insule ecologice provoacă nemulțumiri în rândul cetățenilor.
Administrația locală din Lugoj va aloca fonduri pentru cheltuielile ce îi revin pentru îngroparea rețelelor în subteran.
Tribunalul Arad a admis apelul municipalității și a dispus eliberarea imobilului.
Vehiculele sunt achiziționate pentru modernizarea flotei de transport public, printr-un proiect cu finanţare europeană.
Primarul Dominic Fritz precizează că a sesizat conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții încă de anul trecut, fără ca vreo măsură să fie luată.
Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 44%, iar peste 750 de muncitori sunt mobilizați zilnic pe șantierul finanțat prin PNRR.
Anchetatorii cercetează modul în care au fost neutralizate deșeurile rezultate din lucrări. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, spune că responsabilitatea aparține exclusiv demolatorilor și nu instituției care a atribuit contractual.
EES se aplică doar cetăţenilor acelor state care nu fac parte din UE şi care efectuează şederi de scurtă durată pe teritoriul Uniunii Europene (până la 90 de zile în oricare 180 de zile).
Angajatorii din Timiș și din întreaga țară trebuie să finalizeze trecerea la noul registru general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE – până la finalul anului.
Societatea de Transport Public Timișoara a găsit, după mai multe căutări, o firmă dispusă să asigure CASCO cele 44 de autobuze electrice.
Administrația locală urmărește, prin acest demers, să restabilească disciplina în administrarea locuințelor publice din Lugoj.
Echipele primăriei Lupeni au început lucrările de reabilitare pe Calea Brăii, care, în prezent este aproape impracticabilă.
În prezent, datele prezintă o medie a ultimelor 24 de ore.
Primarul Călin Dobra a cerut măsuri pentru asigurarea unui climat liniștit în zonele rezidențiale aflate în apropierea șoselei de centură.
Municipalitatea trimite oficial Inspectoratului Școlar propunerea de reorganizare a rețelei școlare din municipiu. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că unele școli sunt aproape goale, iar altele supraaglomerate, motiv pentru care autoritățile vor comasări și redistribuirea specializărilor.
Potrivit CJ Hunedoara, microbuzele vor ajunge în localităţi care nu dispun de fonduri suficiente pentru întreţinere şi reparaţii.
Colterm a luat această hotărâre pentru a nu împovăra facturile abonaților din sistemul centralizat de încălzire.
În prima fază, CJ Timiș va ajuta municipalitatea cu 10 milioane de lei și, în funcție de necesitate și progresul lucrărilor, va vira și celelalte 10 milioane prevăzute în acord.
Primăria Timișoara anunță că va elabora un regulament pentru construcțiile plutitoare, după ce o locuință amplasată pe Canalul Bega a scos la iveală lipsa cadrului legislativ. Construcția a fost avizată doar de Administrația Canalului Navigabil Bega.
Proprietarul solicită un preț de 3,4 milioane de euro, în vreme ce evaluarea independentă comandată de municipalitate a arătat un preț de aproximativ 2 milioane de euro.
Contractul cu respectiva firmă a expirat, iar societatea Horticultura se va ocupa de cimitirul din Calea Buziașului.
Primăria Timișoara propune ajustarea tarifelor de parcare, în conformitate cu noua cotă de TVA de 21%.
Anul acesta, peste 143.000 de pasageri au ales plimbările pe Bega, din Timișoara până la Utvin, Otelec și chiar în Serbia.
La aproape zece ani de la promisiunile privind construirea podului peste Bega din zona Isho, proiectul este nu are autorizație de construire și nici sursa de finanțare nu este stabilită.
Reprezentanții AIT subliniază că măsura nu are legătură cu problemele de miros din trecut, ci urmărește crearea unui climat plăcut pentru pasageri.
Solicitările pot fi depuse Direcția de Asistență Socială Timișoara până în 20 noiembrie; după această dată ajutorul nu va mai include întreg sezonul rece.
Rețeaua actuală de puncte de colectare voluntară preia lunar echivalentul a aproximativ 100 de camioane mari de deșeuri - materiale din construcții, mobilier, textile, saltele, polistiren, deșeuri vegetale și altele.
Inspectoratul Județean de Jarndarmerie Timiș anunță că agenții au fost echipați cu dispozitive de înregistrare audio-video portabile.
Lucrările la Școala Generală nr. 30 din Timișoara vor fi reluate și ar trebui să fie finalizate în termen de șapte luni.
Retim a contestat înființarea EcoServ, transportul și depozitarea deșeurilor la Bârcea Mare și rezilierea contractului de concesiune.
Preşedintele Consiliului Județean Timiş spune că majorarea taxelor nu înseamnă automat şi încasări mai mari.
Zona Gării de Nord din Timișoara a fost declarată zonă cu risc crescut pentru siguranța publică, după numeroase sesizări din partea cetățenilor. Autoritățile locale au decis înființarea unui post fix de Poliție Locală.
Primul Centru de Deșeuri prin Aport Voluntar construit cu fonduri europene în județul Timiș a fost deschis oficial la Dumbrăvița. Locuitorii pot preda de la aparatură electrică și mobilier, până la moloz și resturi din grădină.
Ultima zi de operare a vaporaşelor va fi vineri, după care vor intra în programul de mentenanţă şi revizii tehnice.
Situația drumurilor din județ a fost discutată în cadrul Colegiului Prefectural.
Suma pentru realizarea celulei 3 a deponeului se ridică la aproape 38 de milioane de lei fără TVA.
Managerul societății de termoficare Colterm a atras atenția că reţelele de distribuție sunt vechi iar problemele pot apărea în zona de funcționare.
Primăria Timișoara pregătește instalarea unui sistem de supraveghere video în 50 de locații frecvent afectate de abandonul deșeurilor.
Afacerea a fost descoperită de angajații Primăriei Timișoara, după expirarea contractului de concesiune cu firma care a admiinstrat cimitirul.