Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Timișul și Aradul, randamente bune ale recoltei de grâu

Timișul și Aradul sunt printre cele 9 județe care au obținut, în 2021, randamente de peste cinci tone de grâu la hectar, iar recolta din acest an se anunță chiar și mai bună.
Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, județul Timiș este pe primul loc, cu 5 mii 530 de kg la hectar, iar județul Arad pe locul al șaselea, cu puțin peste 5.000 de kg la hectar.
De altfel, producția din cele două județe – singurele prezente în clasament – a plasat Regiunea de Vest pe locul al patrulea pe țară.
În total, județele Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș au obținut, în 2021, un milion 135 de mii de tone de grâu.
Potrivit cercetării statistice privind producţia vegetală la principalele culturi în anul 2021, județul Timiș se află pe poziția a șaptea  – cu aproape 617 tone la hectar, fiind devansat de Dolj, Constanța, Teleorman, Călărași și Olt.
România a ocupat anul trecut locul al patrulea în Uniunea Europeană din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, cât şi al producţiei, după Franţa, Germania şi Polonia.

Timișul și Aradul, randamente bune ale recoltei de grâu

Articol de Radio Timișoara, 13 iunie 2022, 17:24

 

Focar de pestă porcină africană confirmat în Timiș
Agricultură luni, 24 noiembrie 2025, 17:00

Focar de pestă porcină africană confirmat în Timiș

13 porci dintr-o gospodărie trebuie sacrificați, după ce unul dintre animale a murit. Focarul a fost descoperit în urma măsurilor de...

Focar de pestă porcină africană confirmat în Timiș
Alertă în Arad. Anunțuri online de vânzare de carne sau porci vii deși județul se confruntă cu pesta porcină
Agricultură miercuri, 19 noiembrie 2025, 19:29

Alertă în Arad. Anunțuri online de vânzare de carne sau porci vii deși județul se confruntă cu pesta porcină

Pesta porcină africană face ravagii în județul Arad, dar acest lucru nu-i împiedică pe crescătorii de suine să publice, zilnic, zeci de...

Alertă în Arad. Anunțuri online de vânzare de carne sau porci vii deși județul se confruntă cu pesta porcină
Focarul de pestă porcină africană s-a extins în județul Arad
Agricultură marți, 18 noiembrie 2025, 16:38

Focarul de pestă porcină africană s-a extins în județul Arad

Focarul de pestă porcină africană confirmat în ferma cu aproximativ 6.000 de capete din comuna arădeană Olari s-a extins, astfel că toţi...

Focarul de pestă porcină africană s-a extins în județul Arad
Focar de pestă porcină africană într-o fermă cu mii de capete din județul Arad
Agricultură sâmbătă, 15 noiembrie 2025, 19:02

Focar de pestă porcină africană într-o fermă cu mii de capete din județul Arad

Cel mai nou focar de pestă porcină africană din județul Arad a fost confirmat într-o fermă din comuna Olari. Potrivit Direcției...

Focar de pestă porcină africană într-o fermă cu mii de capete din județul Arad
Agricultură sâmbătă, 8 noiembrie 2025, 14:39

„Diminețile satului” la Timişoara Food Summit

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 9 noiembrie, difuzată între orele 7 și 9, este dedicată în întregime înregistrărilor...

„Diminețile satului” la Timişoara Food Summit
Agricultură joi, 6 noiembrie 2025, 13:21

Un nou focar de pestă porcină în județul Arad aduce restricţii la o fermă cu 8.000 de animale

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în judeţul Arad, într-o gospodărie din comuna Şiclău. Cazul afectează şi...

Un nou focar de pestă porcină în județul Arad aduce restricţii la o fermă cu 8.000 de animale
Agricultură joi, 9 octombrie 2025, 19:50

Noi focare de pestă porcină descoperite în Arad după șase luni

Pesta porcină africană a reapărut în judeţul Arad, la şase luni de la închiderea ultimului focar, în prezent fiind afectate două...

Noi focare de pestă porcină descoperite în Arad după șase luni
Agricultură marți, 30 septembrie 2025, 20:30

Înghețul târziu și seceta au compromis culturile din Timiș. Fermierii așteaptă despăgubirile

În județul Timiș continuă evaluarea pagubelor provocate culturilor de înghețul târziu și de seceta severă din acest an. Potrivit Direcției...

Înghețul târziu și seceta au compromis culturile din Timiș. Fermierii așteaptă despăgubirile