Muzeul de Artă din Timișoara încearcă să se reinventeze într-un spațiu al comunității. Două noi expoziții, în pregătire

Muzeul Național de Artă din Timișoara încearcă să își apropie categorii mai largi de public, odată cu investițiile derulate pentru a se transforma într-un spațiu accesibil, dedicat comunității.

Potrivit reprezentanților instituției de cultură, este vorba despre o reinventarea a muzeului, atât prin prezentarea colecțiilor cât și prin accesibilitatea oferită vizitatorilor

“Este vorba de reinventarea muzeului, atât prin reprezentarea întregilor colecții, puse într-un alt tip de lumină, și la propriu și la figurat. S-au realizat aceste investiții pe toate palierele care țin de infrastructura și calibrarea muzeului la standarde internaționale, care permit colaborări, de talia celor pe care le-am avut recent, iată cu Centrul Pompidou din Paris și alte entități de felul acesta. În paralel, trebuie să ne adresăm nu doar prezentării patrimoniului, care este esențial, valorificării, conservării, restaurării și promovării lui, ci și deschiderii acestui front spre public. Trebuie să fii foarte atent, să asculți, să privești pentru a primi aceste mesaje care vin pe diverse căi din partea publicului. E vorba de un public de specialitate, pe de o parte, iar pe de altă parte este vorba de acei oameni care sunt bine veniți în muzeu, dar poate nu și-au câștigat curajul de a păși pragul unui muzeu. Această direcție de abordare a venit anul trecut, când, cu sprijinul Consiliul Județean, am achiziționat două lifturi speciale pentru persoane cu dizabilități. Fiind o clădire de patrimoniu, este destul de dificil de abordat din punct de vedere al montării unui lift. Am găsit această soluție de a achiziționa două lifturi pentru trepte care permit urcarea unor persoane care nu se pot deplasa până la etajul doi și totodată coborârea fără dificultate din spațiul expozițional”, spune managerul Muzeului Național de Artă, Filip Petcu.

Prezent la Radio Timișoara, Filip Petcu a mai precizat că instituția de cultură a avut în vedere categorii de vizitatori care să poată beneficia de acces liber la expozițiile prezentate.

“Avem această problemă care a vizat lipsa de gratuitate pentru însoțitorii elevilor. Avem foarte mulți dascăli care își însoțesc clasele de elevi la muzeu și este nedrept ca atunci când ei vin să viziteze muzeul, pentru a educa un public tânăr, ei să plătească biletul de fiecare dată. Nu este un lucru extraordinar pe care noi l-am făcut și pur și simplu am încercat să intrăm firescul lucrurilor. Profesorii de arte plastice, de arte vizuale și studenții de la Arte, pentru că nu în orice oraș civilizat, studenții de la Arte lucrează în muzeu, vin cu blocul deschise și lucrează. Această facilitate acordată studenților este o excepție, pentru că legea educației prevede pentru studenți o reducere de 75%”, spune Filip Petcu.

Muzeul de Artă din Timișoara susține prin personalul propriu programele de vizită ghidate și atelierele organizate în cadrul instuției.

În plus, muzeul timișorean pregătește două noi evenimente expoziționale pentru vara acestui an.

“Până în 15 aprilie, avem expoziția Paul Neagu o expoziție care a avut un succes imens. Până în 28 mai vom avea pe simeză expoziția Victor brauner cu programele care se înscriu în acest proiect. Din luna mai vom avea o mare expoziție Cucuteni, împreună cu Muzeul din Piatra Neamț și cu Academia Română. Este un program finanțat și sprijinit de Consiliul Județean Timiș. În paralel, mai pregătim o expoziție surpriză. Este o expoziție dedicată Timișoarei, văzută prin ochii artiștilor, la care lucrează colegul nostru Alexandru Pausceac, un tânăr muzeograf foarte entuziast, care, alături de echipa tânăra muzeului, depune toate eforturile pentru ca muzeul să se prezinte nu doar prin expoziții temporare, ci și prin propriul patrimoniu care se află ascuns, tăinuit misterios în depozite de zeci de ani, nemaifiind expus. În curând publicul va putea vedea și această expoziție pe simeze”, spune managerul Muzeului de Artă, Filip Petcu.

 

Articole asemănătoare

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

3 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

3 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

7 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

8 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

16 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

17 ore ago