Fapt divers

Laleaua pestriță, una dintre cele mai rare specii, a înflorit în Banat

Lalele pestrițe înfloresc la finalul lunii martie, iar durata de viață a plantei este de aproximativ o săptămână.

Laleaua pestriță, Fritillaria meleagris, este declarată „monument al naturii” și este monitorizată și protejată permanent de specialiștii Romsilva. Petalele sale pot avea nuanțe de la roșu la purpuriu, iar planta poate atinge înălțimi de până la 40 de centimetri.

Apreciată pentru frumusețea sa delicată, laleaua pestriță se regăsește în România în zone umede din județele Timiș, Bistrița Năsăud, Gorj, Brașov sau Suceava.

Reprezentanții Romsilva – Ocolul Silvic Lunca Timișului au surprins imagini splendide cu lalelele pestrițe din rezervația naturală aflată la 30 de kilometri de Timișoara.

Romsilva precizează că legea nu permite ca oamenii culeagă florile, ci pot doar să le admire.

Articole asemănătoare

AUDIO / Corvinul Hunedoara, victorioasă la ultimul meci acasă

Corvinul Hunedoara a învins-o pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 3-1, miercuri, pe…

5 ore ago

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine

România înfruntă Cehia în barajul de calificare la Campionatul Mondial de handbal. Manșa tur s-a…

6 ore ago

Apicultorii din Timiș se tem că vremea va afecta din nou producția de miere

Anul acesta ar putea fi, pentru apicultorii bănățeni, unul mult mai slab în ceea ce…

7 ore ago

Digul din centrul Lugojului, distrus de inundații, a intrat în reparații

Situat în cartierul Ștrand, digul de beton în lungime de aproape un kilometru este un…

8 ore ago

Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Hunedoara şi Arad

Institutul Naţional de Hidrologie a emis atenţionări Cod galben de viituri, ce vizează, în orele…

8 ore ago

Două tramvaie s-au ciocnit la Arad

Două femei au fost rănite după ce două tramvaie s-au ciocnit pe Calea Aurel Vlaicu…

8 ore ago