Fapt divers, inclusiv show-biz (film, tv, etc.) și monden.
Muzica de divertisment (pop-rock) – într-o categorie separată.
Altele din Timp liber:
'Corupţie' a fost desemnat cuvântul anului 2014 în Portugalia, potrivit Grupo Porto Editora, cel mai mare consorţiu editorial din această...
Peste 2.500 de români care se întorc la muncă în străinătate, îndeosebi în Germania, Italia şi Franţa, cel mai mare număr de astfel de...
Ciprian Ciceu s-a născut în Baia Mare, însă s-a mutat în Belgia împreună cu familia de mulți ani. A început ca ospătar, iar acum conduce o...
Mormântul unei regine necunoscute până în prezent, 'Khant Kaous III', soţia unui faraon egiptean care a domnit în urmă cu 4.500 de ani, a fost...
Modul în care Madonna îşi promovează disc, 'Rebel Heart', a provocat nemulţumire pe internet. Interpreta americană de 56 de ani este criticată...
În aceste zile geroase, la Galaţi, pe Dunăre, se poate observa un fenomen rar, dar spectaculos. Este vorba despre un fenomen denumit popular prin...
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a generat o adevărată frenezie pe Twitter, după tradiţionalul discurs de Crăciun, în care suverana...
Cel mai recent film al cineastului american Martin Scorsese, "Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street", s-a clasat pe primul loc în...
Abnegaţia lucrătorilor umanitari şi a voluntarilor plecaţi să ajute victimele conflictelor sau ale bolilor, cum este virusul Ebola în vestul...
Începând din anul 1955, Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială, NORAD, urmărește călătoria lui Moș Crăciun de la Polul Nord...
Sarmalele se vor afla și anul acesta pe mesele tuturor românilor. Fie că sunt făcute cu varză acră, viţă de vie sau alte ingrediente, ştiute...
Blănuri de tigru şi leopard, servicii de îngheţată din cristal, bomboniere aurite şi o limuzină Paykan Hillman-Hunter se numără printre...
Amerindienii Oneida vor să construiască un cazinou tematic dedicat Vrăjitorului din Oz, în localitatea în care s-a născut autorul celebrei...
Aproape jumătate din populaţia Franţei se declară împotriva hrănirii forţate a gâştelor şi raţelor pentru producţia de foie gras, una din...
Anul 2014 a fost declarat oficial anul "selfiurilor". Potrivit Twitter, termenul a fost menţionat de peste 92 de milioane de ori pe reţeaua de...
Doar şase din zece francezi (mai exact 59%) declară că au o imagine pozitivă despre Franţa, în comparaţie cu imaginea lor favorabilă despre...
În cadrul programului intitulat "Crăciunul Animalelor", îngrijitorii dela Grădina Zoologică din Budakeszi (judeţul Pesta, Ungaria) le...
Noul film regizat de Angelina Jolie, 'Unbroken', nu este deloc bine primit în Japonia, existând chiar şi iniţiativa unei petiţii pentru...
Cel mai bogat om de afaceri din Rusia, Alisher Usmanov, a cumpărat la o licitaţie organizată recent de casa Christie's o medalie Nobel, pentru...
Grădinile Palatului Buckingham îşi vor dezvălui splendoarea de Crăciun, când postul de televiziune ITV va difuza un documentar realizat în...
Imaginea lui Moș Crăciun așa cum o știm astăzi, cu barbă albă, îmbracat în haine roșii și ușor corpolent, a fost avansată și...
Reţeaua de socializare Facebook a anunţat îmbunătăţirea caracteristicilor motorului său de căutare internă, ce va permite utilizatorilor...
O pasarelă suspendată de 405 de metri lungime, recent inaugurată în Austria, a fost recunoscută de Guinness World Records drept cel mai lung pod...
Statisticile arată că un român consumă, în medie, 5 kilograme de peşte pe an, faţă de 10 kilograme înainte de 1989. Totodată, România...
Mai multe staţiuni de schi din Franţa vor continua să rămână închise până aproape de jumătatea lunii decembrie din cauza lipsei zăpezii,...
Succesul videoclipului 'Gangnam Style' a fost prea mare pentru YouTube, care s-a văzut obligat să dubleze capacitatea de vizionare după ce piesa a...
Aranjamente şi decoraţiuni de sărbători, pentru casă sau pentru bradul de Crăciun, dulciuri, felicitări și diverse alte produse de sezon....
Gheţurile Antarcticii pierd la fiecare doi ani apă în greutate echivalentă cu a muntelui Everest, cu o rată de topire care s-a triplat în...
Organizația Mondială a Meteorologiei estimează că 2014 ar putea fi cel mai călduros an începând din 1880, când au început să se...
Fostul lagăr nazist de la Auschwitz-Birkenau, în sudul Poloniei, poate fi vizitat virtual, începând de marţi, prin intermediul a 200 de...
Renumita interpretă de muzică pop Madonna a fost primită cu mare fast în Malawi, unde efectuează o vizită de câteva zile împreună cu cei doi...
Doi olandezi au aşteptat aproape un an pentru a prinde vremea perfectă. Cei doi au avut nevoie de condiţii meteo ideale pentru a filma cu o dronă...
Muzeul Banatului aduce istoria aproape de timişoreni. Din luna decembrie va fi deschisă o expoziţie cu vestigiile găsite în timpul săpăturilor...
O mare companie de securitate informatică a anunţat că a descoperit unul din cele mai rău intenţionate programe de calculator descoperite...
Un turist rus care a fost prins vandalizând un perete al Colosseumului cu graffiti a fost amendat cu 20.000 de euro şi condamnat la patru luni de...
Principesa Margareta şi principele Radu vor face, pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Marii Uniri, un drum simbolic cu trenul de la Sinaia la...
Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, a declarat sâmbătă la lansarea cărţii 'Phoenix' că toţi cei peste 40 de artişti care au trecut prin...
Iohanisfeld este un sat situat la circa 70 de kilometri de Timișoara. Locuitorii satului preferă, însă, să-și spună „ioneliști”, după...
În Danemarca s-au descoperit recent urme de paşi lăsate, se pare, de pescari care au trăit în Epoca de Piatră. Urmele, găsite de arheologi...
O temerară olandeză care a traversat deja Africa la volanul unui tractor vrea să-şi continue drumul în acelaşi fel până la Polul...
Sonda Rosetta a captat şi redat sunetul emis de cometa 67/P Ciuriumov-Gherasimenko în deplasarea ei prin spaţiu spre Soare. Sunetul, produs,...
Cercetătorii americani au descoperit un virus care infectează creierul şi îi face pe oameni mai proşti, fără ca starea de sănătate generală...
Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice şi poate fi vazută la aproximativ 75–76 de ani. Marți seara, rămăşiţele...
Prima ediţie a a celebrului Oktoberfest, organizat în fiecare an la Munchen, ajunge, săptămâna aceasta, la Timişoara. Evenimentul se va...
Judeţul Arad va fi promovat la nivel mondial în cadrul unei serii tv intitulată "Food and Wine Adventures: Romania". Aceasta va fi difuzată...
Miercuri 8 octombrie emisiunea "Exclusiv FM", realizată de Călin Petrescu, a avut un invitat special: Eduard Andrei Sandu. Majoritatea îl cunosc...
Muzicianul american Quincy Jones, în vârstă de 81 de ani, câştigător a numeroase premii, între care 27 Grammy Awards, mai multe decât orice...
Reţeaua de socializare Facebook a efectuat plata de 22 de miliarde de dolari, mai mult decât fusese prevăzut iniţial, pentru achiziţionarea...