Folclor și tradiţii

Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea

Povestea  Ansamblului  Naţional Românesc “Valahia” din Montreal – Canada, dezvăluită de creatorul său:  reşiţeanul Marius Boblea

Ansamblul de dincolo de ocean

Ce poate face un dansator pătimaş, un îndrăgostit de folclorul românesc  ce a ajuns să trăiască dincolo de ocean… poate crea un ansamblu folcloric!

De aici a început povestea celui mai tânăr ansamblu românesc din Canada. Dar ca să înţelegem de ce s-a născut el, va trebui să aflăm povestea  omului din spatele acestui ansamblu,  în sufletul lui vibrând o inimă românească indiferent de locul în care l-a aruncat viaţa.

Deja ne-am obişnuit ca în orice loc de pe pământul ăsta, să descoperim câte un roman. Dacă există însă o comunitate de români în acel loc, iar printre ei şi pătimaşi care să-şi dorească să aducă în mica lor Românie, dansul practicat în ţara de origine, pot fi capacitaţi şi alţi conaţionali cu aceeaşi pasiune şi poate fi  pus pe roate chiar şi un ansamblu popular.

Iată că despre un astfel de ansamblu, născut în urmă cu doar doi ani, aflăm tocmai de la cel care l-a creat, cel care îşi dă toată silinţa ca acest “copil” al lui să crească în valoare şi în număr de membrii. Iar dorinţa cea mai mare este ca vizibilitatea lui să fie pregnantă, nu doar în ţara de împrumut, ori pe continentul unde a ajuns, ci şi aici în România.

 

Dragostea de cântec şi joc românesc a reşiţeanul Marius Boblea

A fi coregraful Ansamblului “Valahia” a însemnat pentru reşiţeanul Marius Boblea  că acea dragoste uriaşă de cântec şi joc românesc  ce l-a făcut să “ardă” toată viaţa, şi-a găsit un refugiu, o supapă, o menire poate.

Despre aceasta “ardere” povestită  cu drag şi cu dorul de ţara unde s-a născut, îl vom asculta pe Marius Boblea în emisiunea “Din suflet pentru tine” de la Radio Timişoara, miercuri, 17 aprilie 2024, începând cu ora 10,00, pe frecvenţa de 630 kHz (unde medii), reluată seara la 23 pe toate frecvențele.

Marius Boblea  născut în anul 1970 la Reşiţa, jud. Caraş-Severin , a fost  pasionat de dansul popular de mic, trecând pe rând pe la Casa Pionierilor, Casa Tineretului şi mai apoi la Ansamblul Semenicul, unul dintre ansamblurile de mare valoare ale Reşiţei, la acea vreme. Aici  a rămas timp de 20 de ani, dansatorul susţinând că aceştia au fost cei mai frumoşi ani din viaţa sa. Toate aceste institutii si-au pus amprenta asupra personalităţii, parcursului, asupra sufletului acestui român îndrăgostit de folclorul ţării în care s-a născut.

Experienţa sutelor de spectacole, de turnee în ţară şi străinătate, şi mai ales a festivalurilor-concurs la care a participat de-a lungul timpului, în mod special cu ultimul ansamblu, l-au făcut să-şi dorească  să joace toată viaţa sa, dar şi să îi poată învăţa şi pe alţii tot ceea ce a acumulat el în aceşti ani.

Cu Marius Boblea  am stat de vorba prin telefon, împreună am depănat amintiri, pentru că ne şi cunoastem de foarte multă vreme. N-a fost greu să-l fac să vorbească despre Ansamblul “Valahia”. A fost greu să-l opresc. Un ansamblu care dupa doi ani are montate deja câteva suite de dansuri din mai multe zone etnofolclorice ale României, un ansamblu care intră în scenă însoţind nume mari ale cântecului românesc  ce poposesc  acolo, în Canada. Şi le putem aminti pe Sofia Vicoveanca, Maria Dragomiroiu, Mioara Velicu, Paula Seling şi se pregateşte în curând Nicoleta Voica. Iar lista va continua.

Amintirile

Cel mai greu a fost să-i opresc amintirile care se înghesuiau în mintea şi sufletul lui şi mai apoi, în poveştile începuturilor lui. Însă l-am lăsat, pentru că în acest mod am aflat cum de s-a hotărât să facă în aşa fel încât să se nască un ansamblu românesc  la 7.289,51 km de locul în care a văzut lumina zilei, după cum specifica chiar el, acolo unde l-a dus soarta de 18 ani deja.

Pe de alta parte, amintirile lui ne ajută să redescoperim nişte ani în care a existat un ansamblu de pionieri, un ansamblu al UTC-ului , de fapt un conglomerat  de ansambluri  aparţinătoare mai multor instituţii de cultură,  Concursul “Cântarea României” – de unii blamat, de alţii lăudat, reuşind să scoată la lumină şi să menţină la nivel înalt viaţa folclorică din judeţul Caras-Severin, dar la fel de bine, din toată România.

Ne va fi oaspete  în case, pe calea undelor, Marius Boblea. Romanul pentru care cântecul şi mai ales jocul popular românesc sunt mai mult decât hobby-uri, fac parte din viata sa zilnică. A lui şi a celor care acum formează Ansamblul National Romanesc  “Valahia” din Montreal, Canada.

Zoe Fuicu

Articole asemănătoare

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

5 ore ago

„Oamenii aceia imenși au făcut atâtea pentru Hunedoara și cumva ne-au purtat și pe noi spre acest triumf” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a devenit doar a cincea divizionară secundă de fotbal care câștigă Cupa României.…

5 ore ago

Raliu feminin și paradă pe motoare. Restricții de circulație în Timișoara

Parcarea de la Modex va fi închisă până vineri seară la ora 21.00 pentru desfășurarea…

6 ore ago

Proiectul unui nou Spital Municipal la Timișoara intră într-o altă etapă

O delegație a IFC, divizia de investiții a Băncii Mondiale, a fost prezentă la Timișoara…

6 ore ago

Trei zile de festivalul „FlorAr“ la Arad

Festivalul „FlorAr“ începe vineri la Arad şi se încheie duminică, iar artiști floriști, ajutați de…

6 ore ago

Proiect pentru un skatepark de 3 milioane de lei în Parcul Central din Timișoara

Studiului de fezabilitate al skateparkului  a fost realizat de o firmă privată în urma consultărilor…

6 ore ago