Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Prima păstrăvărie din zona Orăştiei vă aşteaptă la Băcâia!

La ieşirea din satul Băcâia, înspre Cheile Cibului, pe partea stângă, lângă pârâul Cib, un investitor din oraşul Geoagiu a avut inspirata idee de a amenaja o crecscătorie de păstrăv, singura, după cunoştinţele noastre, din zona Orăştiei.

Prima păstrăvărie din zona Orăştiei vă aşteaptă la Băcâia!

Articol de Mihai Junea, 25 iunie 2017, 14:49

Proiectarea a fost făcută în anul 2012, iar execuţia s-a realizat în toamna aceluiaşi an. Păstrăvăria dispune de cinci bazine cu o capacitate de 80 de metri cubi de apă fiecare, fiind în construcţie un al şaselea bazin.

Investiţia este sută la sută privată, nu este realizată, cum probabil ar crede unii, din fonduri europene şi se ridică la câteva zeci de mii de euro.

Alimentarea bazinelor cu apă se face în sistem gravitaţional (prin cădere) din albia pârâului Cib şi tot gravitaţional apa ajunge înapoi în albia pârâului.

Păstrăvăria este populată cu păstrăv din specia „curcubeu“, o specie care este mai tolerantă la variaţii de temperatură, puietul fiind adus din judeţele Timiş şi Bihor.

Întrebându-l pe investitorul din Geoagiu de ce a ales să investească într-o asemenea păstrăvărie, acesta ne-a spus:

„Am vrut să fac această crescătorie, deoarece nu trebuie depusă o muncă fizică deosebită, nu este nevoie de o suprafaţă mare de teren şi reprezintă o activitate chiar relaxantă. Ţinta mea este să ajung la 500 de kilograme de peşte/bazin, la o greutate medie a acestuia de 250 de grame/bucată, neviscerat. Trebuie precizat că păstrăvul ajunge la această greutate în circa 7 luni de zile, puietul având o greutate de aproximativ 5 grame/bucată. Pe viitor mă gândesc la desfacerea păstrăvului viu în pieţele din Orăştie şi eventual în alte oraşe din judeţ.“ Cei care sunt curioşi să vadă această păstrăvărie se pot deplasa la Băcâia, de unde se pot întoarce şi cu câteva kilograme de peşte, acesta fiind comercializat la un preţ de 22 de lei/ kilogram (viu).  La această păstrăvărie se află în permanenţă o persoană care stă la dispoziţia celor interesaţi, iar programul de deservire este zilnic între orele 14-18.(Marcel Haţegan – Ioan Vasiu – Palia Expres Orăstie)

Seceta lovește agricultura din Timiș
Economie vineri, 7 august 2026, 14:50

Seceta lovește agricultura din Timiș

Seceta pedologică severă afectează grav agricultura din județul Timiș, unde culturile de toamnă și de primăvară înregistrează pagube...

Seceta lovește agricultura din Timiș
Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal
Economie joi, 6 august 2026, 13:11

Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal

Seceta hidrologică se accentuează în Banat, unde debitele râurilor au scăzut sub 30% din valorile normale pentru această perioadă....

Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal
Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare
Economie miercuri, 5 august 2026, 20:21

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare

În mai multe sate din zona Carașului, lipsa precipitațiilor a dus la secarea izvoarelor și a fântânilor, afectând atât gospodăriile, cât...

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare
Fitch menține ratingul României la „BBB-”, dar avertizează asupra riscurilor fiscale și politice
Economie sâmbătă, 1 august 2026, 07:26

Fitch menține ratingul României la „BBB-”, dar avertizează asupra riscurilor fiscale și politice

Decizia reflectă echilibrul dintre avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și vulnerabilitățile generate de deficitele ridicate,...

Fitch menține ratingul României la „BBB-”, dar avertizează asupra riscurilor fiscale și politice
Economie joi, 23 iulie 2026, 16:29

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole

Compania de Apă Arad a început transportul a câtorva mii de tone de nămol provenit de la Stația de Epurare Arad către terenurile agricole din...

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole
Economie luni, 20 iulie 2026, 16:40

Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad

Seceta pedologică produce pagube importante în agricultura arădeană. Până în prezent, sute de fermieri au notificat Direcția pentru...

Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad
Economie luni, 20 iulie 2026, 08:14

Specialist UVT: Instabilitatea politică și economică scumpește împrumuturile României

Prelungirea crizei politice riscă transformarea unui șoc temporar pentru economie într-o problemă structurală, avertizează economistul Ovidiu...

Specialist UVT: Instabilitatea politică și economică scumpește împrumuturile României
Economie joi, 16 iulie 2026, 20:48

Aeroportul Timișoara își suspendă activitatea timp de trei săptămâni pentru reparații la pistă

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va suspenda toate zborurile între 2 și 22 noiembrie, pentru lucrări de reparații la...

Aeroportul Timișoara își suspendă activitatea timp de trei săptămâni pentru reparații la pistă