Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Primul voluntar al ISU Arad pornește în misiuni reale

Primul voluntar din Arad, care a participat la campania de voluntariat în situaţii de urgenţă „Salvator din pasiune”, a primit echipamentul şi dreptul de a merge în misiuni reale cu ambulanţele SMURD.

Primul voluntar al ISU Arad pornește în misiuni reale

Articol de Radio Timișoara, 9 octombrie 2017, 16:12 / actualizat: 9 octombrie 2017, 20:15

În cadrul campaniei, prin care se caută voluntari pentru situaţii de urgenţă, la ISU Arad se mai pregătesc 33 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Călin Domşa, spune că voluntarul îndeplinește toate condițiile necesare pentru a activa pe ambulanța SMURD și a primit echipamentul specific.

Adrian Roşu are deja 240 de ore de pregătire prevăzute în cadrul campaniei. Tânărul are 25 de ani şi este referent agent turism la primăria comunei arădene Bata, însă îi place mult şi meseria de pompier. El va fi încadrat pe ambulanța SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș și va fi îndrumat de cadrele militare specializate în acordarea primului ajutor calificat. De altfel, el este şi şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Bata.

38 de școli din Timiș oferă deja „Masă sănătoasă”. Două unități mai așteaptă
Social luni, 28 septembrie 2026, 08:31

38 de școli din Timiș oferă deja „Masă sănătoasă”. Două unități mai așteaptă

Două dintre cele 40 de școli din Timiș, incluse în Programul „Masă sănătoasă”, nu le oferă încă mâncare elevilor.  Inspectorul...

38 de școli din Timiș oferă deja „Masă sănătoasă”. Două unități mai așteaptă
Protest al elevilor din Timiș față de uniforma obligatorie
Social duminică, 27 septembrie 2026, 16:21

Protest al elevilor din Timiș față de uniforma obligatorie

Proiectul privind introducerea uniformei obligatorii a trecut de Senat și se află acum la Camera Deputaților, care este for decizional. Consiliul...

Protest al elevilor din Timiș față de uniforma obligatorie
Locurile bugetate, ocupate la USVT. Și cele cu taxă, epuizate la două specializări
Social duminică, 27 septembrie 2026, 11:50

Locurile bugetate, ocupate la USVT. Și cele cu taxă, epuizate la două specializări

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara începe noul an universitar cu toate locurile bugetate ocupate după cele...

Locurile bugetate, ocupate la USVT. Și cele cu taxă, epuizate la două specializări
Medici din toată țara, la Timișoara pentru ghidurile de ATI și Urgență
Social duminică, 27 septembrie 2026, 11:31

Medici din toată țara, la Timișoara pentru ghidurile de ATI și Urgență

Cursul Internațional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgență are loc între 1 și 3 octombrie și...

Medici din toată țara, la Timișoara pentru ghidurile de ATI și Urgență
Social duminică, 27 septembrie 2026, 07:53

Centrele sociale din Timișoara se deschid comunității

Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara devin, în această perioadă, spații deschise...

Centrele sociale din Timișoara se deschid comunității
Social sâmbătă, 26 septembrie 2026, 20:02

Elevii protestează față de uniforma obligatorie

Elevii care vor să își exprime nemulțumirea față de obligativitatea uniformei au fost îndemnați să vină, de luni, la cursuri îmbrăcați...

Elevii protestează față de uniforma obligatorie
Social sâmbătă, 26 septembrie 2026, 19:41

Două tinere, transportate la spital după un accident rutier în Câmpu lui Neag

La locul accidentului au intervenit pompierii din Lupeni și Petroșani, cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul...

Două tinere, transportate la spital după un accident rutier în Câmpu lui Neag
Social sâmbătă, 26 septembrie 2026, 19:33

Incendiul din Retezat a fost lichidat cu intervenția elicopterului Black Hawk

Pompierii din Lupeni au intervenit și astăzi în zona montană, sprijiniți de un elicopter Black Hawk dotat cu sistem Bambi Bucket. Aparatul de...

Incendiul din Retezat a fost lichidat cu intervenția elicopterului Black Hawk