Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Directorul DRDP Timișoara susține că pasajul Curtici-Brad va fi gata anul acesta

Pasajele rutiere peste liniile de cale ferată dintre Arad – Curtici şi Arad – Brad reprezintă cel mai important obiectiv de investiţii, pe acest an, al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, afirmă directorul instituţiei, Cristian Ispravnic.

Directorul DRDP Timișoara susține că pasajul Curtici-Brad va fi gata anul acesta

Articol de Radio Timișoara, 30 ianuarie 2018, 06:30

“Cele mai importante lucrări de investiţii pentru anul 2018 ale DRDP Timişoara, la nivelul judeţului Arad, sunt cele două pasaje de pe centura de nord a municipiului reşedinţă de judeţ. La ambele, lucrările au fost începute în anul 2011, dar au fost sistate în august 2012, la acel moment, lucrările la pasajul peste liniile CF Arad – Curtici şi Arad – Brad erau realizate în proporţie de 70%, în vreme ce la al doilea pasaj stadiul lucrărilor se situa la aproximativ 29%”, a declarat Cristian Ilie Ispravnic.

Directorul DRDP Timișoara precizat că valoarea lucrărilor la pasajul peste liniile Curtici – Brad este de 9 milioane de lei. Lucrările sunt prevăzute să fie gata în prima jumătate a anului. Anul acesta vor fi reluate și lucrările la pasajul peste magistrala feroviară Arad – București, suma estimată pentru finalizarea lor fiind de 25 milioane de lei. În acest caz, lucrările vor fi încheiate în 2019 dacă lucrurile merg bine.

Tot în judeţul Arad, Ispravnic mai anunţă reparaţii curente la drumurile naţionale din judeţ: DN 7, 7B, 69, 76, 79 şi DN 79A, cea mai mare atenţie fiind îndreptată spre DN 7 (Nădlac – limită de judeţ Hunedoara).

 

 

Timișoara, în centrul dezbaterilor despre viitorul democrației europene
Administrație & politică joi, 5 noiembrie 2026, 16:05

Timișoara, în centrul dezbaterilor despre viitorul democrației europene

Timișoara a devenit capitala dezbaterilor privind viitorul democrației europene prin Forumul pentru Valori Europene Evenimentul organizat de...

Timișoara, în centrul dezbaterilor despre viitorul democrației europene
Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027
Administrație & politică miercuri, 4 noiembrie 2026, 19:37

Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027

Închiderea balcoanelor a stârnit îngrijorare în rândul proprietarilor, după apariția unor informații despre posibile taxe suplimentare....

Fără taxe suplimentare pentru balcoanele închise, în Timișoara, în 2027
Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș
Administrație & politică miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:27

Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș

Primăria Timișoara a transmis Consiliului Județean Timiș acordul de asociere pentru realizarea celor două investiții, care ar urma să fie...

Două noi drumuri spre Giroc și Moșnița Nouă. Primăria Timișoara propune finanțare în parteneriat cu CJ Timiș
Timișorenii ar putea plăti aceleași impozite pe locuințe și mașini și în 2027
Administrație & politică miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:12

Timișorenii ar putea plăti aceleași impozite pe locuințe și mașini și în 2027

Impozitele pe locuințele rezidențiale și pe mașinile persoanelor fizice ar urma să rămână la nivelul actual și în 2027, potrivit unui...

Timișorenii ar putea plăti aceleași impozite pe locuințe și mașini și în 2027
Administrație & politică marți, 3 noiembrie 2026, 17:23

Timișorenii vor putea înota gratuit la Arena Aqua Sport

Timișorenii vor avea acces gratuit la bazinele de la Arena Aqua Sport începând din 9 noiembrie, de luni până duminică, în intervalul orar...

Timișorenii vor putea înota gratuit la Arena Aqua Sport
Administrație & politică luni, 2 noiembrie 2026, 18:14

Aproape 100 de monumente din Timișoara, incluse într-un program de conservare

Primăria Timișoara pregătește o achiziție publică pentru încheierea unui acord-cadru care vizează 97 de monumente, statui, busturi și...

Aproape 100 de monumente din Timișoara, incluse într-un program de conservare
Administrație & politică luni, 2 noiembrie 2026, 17:48

Noul PUG al Timișoarei, elaborat în doi ani, cu participarea cetățenilor

Noul Plan Urbanistic General al Timișoarei va fi întocmit împreună cu cetățenii, prin consultări publice, spune viceprimarul Paula Romocean....

Noul PUG al Timișoarei, elaborat în doi ani, cu participarea cetățenilor
Administrație & politică luni, 2 noiembrie 2026, 17:36

Balcoanele închise fără autorizație, motiv de îngrijorare pentru proprietari. Se cere modificarea legii

Prevederea din noul Cod Urbanistic ce vizează sancționarea proprietarilor care și-au închis balcoanele fără autorizație ar trebui modificată...

Balcoanele închise fără autorizație, motiv de îngrijorare pentru proprietari. Se cere modificarea legii