Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Parchetul a sesizat Protecţia Copilului în privința minorului de 13 ani implicat în omorul de la Cenei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș transmite că minorul de 13 ani implicat în crima de la Cenei nu poate fi tras la răspundere penală, conform legii. În schimb, cazul său a fost preluat de DGASCP, care a instituit măsura supravegherii specializate.

Parchetul a sesizat Protecţia Copilului în privința minorului de 13 ani implicat în omorul de la Cenei

Articol de Radio Timișoara, 26 ianuarie 2026, 17:21

Minorul de 13 ani implicat în crima de la Cenei nu poate fi cercetat penal, deoarece legea prevede că un copil sub 14 ani nu răspunde penal, fiind prezumat lipsit de discernământ. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a precizat că, din acest motiv, băiatul nu poate avea calitatea de suspect sau inculpat și nu pot fi dispuse măsuri preventive în dosar.

În schimb, încă din 22 ianuarie, procurorii au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, instituția competentă să dispună măsuri de protecție în astfel de situații. Potrivit legii, pentru copiii care săvârșesc fapte penale, dar nu răspund penal, pot fi stabilite măsuri precum plasamentul sau supravegherea specializată.

În acest caz, Comisia pentru Protecția Copilului Timiș a decis instituirea măsurii de supraveghere specializată față de minorul de 13 ani.

„Cu privire la minorul în vârstă de 13 ani, având în vedere dispoziţiile care spun că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, nu a putut fi luată nicio măsură preventivă, legea prezumând, în mod absolut, că acesta nu are discernământ – fundamentul răspunderii penale. Ca atare, acesta nu a putut dobândi nicio calitate (suspect, respectiv inculpat) în prezentul dosar penal. Având în vedere aceste aspecte, nici alte măsuri prevăzute de Codul penal ori de Codul de procedură penală nu au putut fi luate faţă de acest minor şi nici nu a putut fi dispusă în cadrul dosarului penal efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, întrucât art. 184 C. proc. pen. condiţionează dispunerea acestei măsuri de existenţa calităţii de suspect ori inculpat”, detaliază Parchetul Timiş.

În paralel, cercetările continuă în cazul celor doi adolescenți de 15 ani, arestați preventiv pentru implicarea în omor. Ancheta urmărește stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Situația a generat tensiuni în comunitate. Duminică, aproximativ 200 de persoane din localitatea Sânmihaiu Român, unde locuiește bunicul minorului de 13 ani, au protestat, cerând ca și acesta să fie tras la răspundere pentru rolul său în crimă.

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată
Social joi, 12 noiembrie 2026, 07:35

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată

O persoană a murit în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Alarma a...

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată
Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
Social joi, 12 noiembrie 2026, 07:25

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni 8 persoane...

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:27

„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad

La experiența intitulată „Prânz pe întuneric” au participat 72 de elevi de la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” și Liceul...

„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad
Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:36

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime

O cabană cu 12 locuri de cazare din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață...

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:00

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”

Au trecut 37 de ani de la Revoluția din 1989, dar sacrificiul celor care au luptat pentru libertate nu trebuie uitat. Este mesajul Sviatlanei...

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Social marți, 10 noiembrie 2026, 19:42

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor

Inspectoratul Școlar Județean Timiș încearcă să găsească oameni dispuși să preia conducerea Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara....

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Social marți, 10 noiembrie 2026, 13:56

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 48 de ani, care circula cu mașina dinspre Piața Mărăști spre Calea Aradului, ar fi pierdut...

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:54

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști

În cazul virozelor, prima săptămână a lunii octombrie a adus chiar mai mulți pacienți decât următoarele două, potrivit datelor Spitalului...

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști