Festivalul LA PAS revine la Timișoara. Viitorul hranei, tema ediției din acest an
Peste 70 de activități, mai mult de 40 de artizani, degustări, ateliere și întâlniri cu producători, cercetători și activiști îi așteaptă pe timișoreni. Accesul este gratuit.
Articol de Radio Timișoara, 8 octombrie 2026, 16:46
Festivalul LA PAS revine la Timișoara și aduce în prim-plan viitorul hranei precum și legătura dintre alimentație, comunitate și sustenabilitate.
De vineri până dumincă, publicul este invitat la întâlniri cu producători, cercetători, artiști și activiști, dar și la degustări, ateliere, expoziții și experiențe interactive. Peste 40 de artizani își vor prezenta produsele, iar printre temele abordate se numără agricultura, risipa alimentară, schimbările climatice, biodiversitatea și patrimoniul gastronomic, spune Mihaela Vețan, președinta Asociației CRIES – Centrul pentru Resurse și Inițiative Etice și Solidare.
“Avem peste 70 de activități care vizează publicuri diferite, de la ateliere pentru copii și adolescenți, avem degustări și demonstrații culinare pe care le găsiți în festival. Bineînțeles, avem componenta de târg al artizanilor care vor fi prezenți pe perioada celor două zile și jumătate de festival”.
Ediția din acest an a Festivalului LA PAS lansează Biblioteca Vie a Hranei, o serie de dialoguri cu producători, cercetători, autori despre relația cu hrana.
“Vom avea și foarte multe dialoguri. Noi lansăm anul acesta ceea ce am numit Biblioteca Vie a Hranei. Avem șase invitați care vin din diferite părți din România, împreună cu care ne uităm la hrană din diferite perspective. Vom avea la Timișoara pe Cosmin Dragomir, cunoscut și pentru cărțile pe care le realizează, pe Marius Tudosiei, care vine din București – el este foarte preocupat și de tema risipei alimentare – va fi o discuție pe tema schimbărilor climatice cu Ana Maria Pălăduș. Sâmbătă dimineața, în deschiderea festivalului, o avem pe Ramona Duminicioiu de la Eco Ruralis, cea mai mare organizație de reprezentare a țăranilor din România, împreună cu care încercăm să intrăm în dialog pe această temă cine controlează ceea ce mâncăm, pentru că în spatele a ceea ce găsim pe raft sunt foarte multe decizii”.
Festivalul LA PAS se desfășoară la Institutul Francez Timișoara, iar accesul publicului este gratuit.